Pe 27 aprilie a.c. s-au săvărșit 82 de ani de la promulgarea Decretului-lege nr. 115/1938, privind cărțile funciare. A trecut o viață de om, în care Românii încă nu și-au cadastrat țara. Nu mai este România Mare, dar nici mică, nu este nici bogată, nici săracă, este doar necadastrată. Scuze? E plin podul. Războiul, Republica, comuniștii, după-comuniștii, post-comuniștii, , M.J., M.I.R.A, A.N.C.P.I, OCOTA, trompeta, eccetera.
Au trecut vremurile fericite în care umbla Jupuitu după Ilie Moromete să îi ia fonciirea, au venit vremuri sumbre în care Uniunea Europeană umblă după țărani să le plătească o fonciire, sub formă de subvenție, să le stimuleze lenea națională, delăsarea și huzurul occidental la care aceștia au tras cu ochiul prin revista Neckermann.
De 30 de ani încoace umblă topografii ca niște posedați să măsoare, să împartă, să dezlipească, să alipească, să comaseze parcelele fârmițate, fără să isprăvească atâta amar de teritoriu, încât Brazilia pare San Marino. Ne-a pus Dumnezeu mâna în cap de ne-a dat mai mult decât trebuie, de prisos, iar pe alții, cum e Luxemburg, i-a lăsat să se calce în picioare și sfădească pentru orice centimetru. Nu e vorba că nu sunt oameni pricepuți topografii, sau insuficienți. Sunt destui. Într-un județ atâția topografi de faci un Parlament județean.
România se tot întinde ca un aluat de pizza(cu de toate), de cuprinsul ei pe hârtie echivalează cu teritoriile dobândite într-un Război de Reîntregire, purtat fără soldați, doar din onorarii de expert, taxe judiciare și onorarii avocațiale. Probabil avem o Românie de tip Burebista, mănoasă, așteptând cu vinul în ulcică, cu nerebdare, pe latinii dătători de legi.
L-au adus acum câțiva ani acasă pe Regele Carol al II-lea, și l-au reînhumat la Curtea de Argeș, în ctitoria lui Manole. Nu este vreo stradă în România care să-i poarte numele, iar mormântul lui regesc probabil nu are carte funciară, din lipsă de ”plan parcelar”.
Românii nu s-au împăcat cu regele lor, nici cu tatăl, nici cu fiul, imputându-le fuga de responsabilitate, unuia după fuste, celuilalt după libertate, deși, dacă e după mine, tocmai fuga de responsabilitate este cea mai mare dovadă de românitate.
De sub piatra de mormânt de la Curtea de Argeș, iese un fum aromat de țigare, Regele cu Duduia e la un poker cu cărți funciare, și vă transmite:
LA CEI PREZENȚI, ȘI VIITORI, CADASTRARE!
Caron Caraiman
AMICUS FURIAE 