Statul, așa cum îl vede cetățeanul, este un zmeu, un paraleu înarmat cu tot felul de puteri supraomenești, arme și viziuni, ca un X-Man. Cea mai importantă dintre ele, este shuriken-ul cu trei laturi, și atunci statul devine luptător ninja, și rotește minjea în terenul lui, te prinde în offside și își dă dol. Shuriken-ul cu trei brațe egale, arată ca semnul de Mercedes, fără cerc, și se compune din puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească, care au aceeași lungime și grosime. În mod ideal, dacă Statul e antrenat în tabără para-civilă, poate să arunce cu shuriken cu oricare latură, și ea intră cu putere în țintă, care are formă de om, cum au țintele pe care se antrenează poliția, când pușcă în cercurile alea din capetele negre, și găurește chakra omului-țintă.
Steaua asta cu cele trei puteri, trei raze, arată ca și staua de Viflaim cu care umblau(dar nu mai unbă) copiii înfofoliți, o stea cu beteală, copiii anunțând cu ea venirea lui Iisus. Iisus a venit și plecat, dar a lăsat cu limbă de apostol că a fost să împlinească legea, nu să o schimbe. Adică a fost să ascută și clarifice, să completeze latura judecătorească a shuriken-ului.
Puterea asta divină, judecătorească, tot vorbindu-se de ea, s-a tot umflat în pene, s-a tot umflat până a zburat din mâna copiilor cetățeni, umblând prin înaltul cerului, pe unde umblă sfântul Ilie cu carul de foc. Acolo, în stratosferă, așa umflată, a luat forma unui Zeppelin gras, supradimensionat, și greu de manevrat, chiar periculos pentru magistrații care îl pilotează. Așa greu cum e, Doamne-încurcă! al funcționarilor îl poate prăbuși, asemenea zeppelinului Hindenburg, și poate arde la contactul cu solul, în Focul Fadului, de se alege cenușa de puterea miraculoasă și vindecătoare de boli juridice.
Ca să poată Statul manevra zeppelinul ăla așa mare, Statul a inventat un fel de vulcanizare, de depanare, care să dezumfle de gaze pe magistrați, și i-a spus vulcanizării Secția Specială. Nu spun că e rău, dar nici bine cu Secția asta, nici să îi dezumfle prea tare, să umble magistrații pe jantă, dar nici să explodeze magistrații ca pe broscoii umflați cu paiul, că împroașcă atât pe cine umflă, cât și pe sprectatorii inocenți.
Magistrații au un robinet, cu care dau drumul la lege, atât cât îi trebuie fiecăruia, după cât are nevoie fiecare de lege. Ei dau un bon de consum, pe ceasul legio-metru, și la bon îi spun sentință. Dosare mari, consum mare de apă, se face tău, la dosare mici, câteva picături ajung, așa de un cioc de pasăre. Că e scumpă rău legea asta.
Sunt inundate sentințele de citate din jurispudență, iar magistrații când citează jurisprudența, o fac ca atunci când ești copil: nu știi ce să spui, nu ești sigur pe tine, ca să scapi, înjuri, spui o prostie cu ”p” dar îl citezi pe un golan juridic, de care toți știu că spune lucruri de oameni mari.
Mai scrie undeva prin doctrină, cu slove de aur juridice, că jurisprudența este izvor secundar de drept, iar legea este izvor principal de drept.
Asta cu izvorul principal de drept este ca și când, ai apă în casă, de la Uzina de Apă, apă tratată cu clor, pe care tot o fierbi, să o bei, că ți-e frica de boli, n-ai încredere în furnizor. Apa vine de la Parlament, care e fabrica de apă, prin țeava Monitorului Oficial. Dacă bănui că nu e bună de băut, o duci la analize la C.C.R., unde chimiștii de legi spun dacă apa e în normele de reziduri anti-Constituționale.
Să vedem izvorul secundar de drept. Izvorul secundar de drept apare atunci când în beci îți iese un fir de apă, apoi face baltă, omul se bucură, zice, uite e un izvor ce vine din pânza freatică a judecătorilor, poate e bun de băut, se poate capta. Apa aia se infiltrează în pereți, face în casă mucegai, apar melci juridici în beci. Apa asta din beci nu e verificată de C.C.R., nu e bună de băut, dar un stăpân de ogradă, în loc să intre în casă, să îți aducă un pahar de apă de la robinet, îi e groază, îl dor picioarele(își bagă picioarele), nu se gândește, se bagă ”la rapid” în beci, îți dă apă din baltă când tu ai sete juridică, o apă cu reziduri din gândirea cuiva. Tu ca cetățean, ai încredere în magistrat, că nu ți-ar face rău, și fiind însetat, nu bagi de seamă că apa nu e bună. Apoi, după ce te-ai stâmpărat, nu îți pică bine, te doare burta, te doare capul, verși, constați că apa ce ai băut, în loc să aibă european community, surpriză: are Ecoli.
Nu aveți frică, dacă Statul, care e un năzdrăvan, este rănit de moarte, prima dată e frecat cu apă moartă, din beci, din jurisprudență, apoi, e frecat cu apă vie, cu lege vie și se tămăduiește, doar cetățeanul, nu primește apă vie, numai apă moartă, borșită. Până la urmă, fiind o poveste fantastică, cetățeanul, ca un fraier, a fost păcălit să bea apă nebună, dar va plăti pentru asta, la fel ca Pinocchio.
Ar trebui să recitiți Aventurile lui Pinocchio, mai ales finalul, când Pinocchio este condamnat pentru naivitate de judecătorul din rasa Gorilla, la închisoare, pentru că s-a lăsat prostit. Povestea lui Pinocchio nu se oprește aici, dar a noastră da,
și v-am spus povestea așa,
ți-am încălecat pe-o rună,
să aveți o lege bună,
și n-am spus-o într-un an,
călare pe….
Buzduganul cu trei creveți
AMICUS FURIAE 