Toamna aceasta, când au loc alegerile, are loc și trecerea la grila de toamnă la televiziune, când se schimbă programul de reluări, se produc și încep emisiuni noi, cu alte decoruri, dar cu aceleași teme și realizatori.
La fel se întâmplă și cu programele electorale ale partidelor. Înainte de alegeri ni se propun telenovele, un sezon minim de 4 ani, cu actori principali de la București și câțiva secundari din capitale de județ, plus mii de figuranți în teritoriu, structura de partid din Provincie, cum zic miticii. Nu avem ca și francezii Provence, cu ierburi aromate, ci Provincia cu buruieni și iz penal.
Imediat după Revoluție, când ne-am făcut occidentali și ne-am băgat cablu, puteam să știm dinainte ce programe vrem să vizionăm din acele ghiduri Radio-TV, care la noi ulterior s-au transformat în ghiduri TV, iar la ruși în ghiduri-radio, în care ei citesc pe cine a mai iradiat Puterea, pe opoziție sau foști spioni.
În România ar trebui să apară ghiduri politice în care să fie tipărite programele politice pe partide, așa cum erau în ghidurile TV pentru canalele de televiziune. La fiecare partid politic, cu grila lui de programe, să fie un cupon detașabil, ca un contract cu alegătorul, iar pe verso să aibă condițiile de utilizare și răspunderea penală a producătorului politician, cu inculparea pentru înșelarea încrederii și grup infracțional organizat. **
Poate ar trebui ca scenariile furnizate de partide prin ficțiunile prezentate sau fanteziile politice să fie investigate cu detectoare de minuni, niște aparate care să dea o prognoză a happy-endului sau a thriller-ului pe care urmează să îl vizionăm timp de patru ani. Oricum știm că și fără cuponul de satisfacție politică și detectoarele de minuni politicienii se bucură de prezumția de vinovăție de îndată ce le apare numele pe lista electorală.
Nu avem unde ne plânge, eventual doar pumnilor cu care ar trebui să ne lovim în ouă, nemaifiind ca înainte vreme, când ardelenii se duceau la ”bunul Împărat” să se plângă, mai ales de când am trecut de la Casa de Habsburg la Casa de Strasbourg, iar birăul*** s-a transformat în primar braconier, la propriu și figurat, braconaj ce durează până ajunge DNA să descifreze ADN-ul din contul său, iar grila de programe devine grilaj. Speranță nu prea este în administrația locală și centrală, ați văzut singuri că majoritatea primarilor au țiglele zburate de pe casă, iar în pod numai găinaț și găinării.
O ultimă chestie despre programele politice, înainte de alegeri: întrucât cetățenii au drept de vot la 18 ani, când pot cumpăra ”legal” țigări și alcool, ar trebui mutate dezbaterile politice și expunerea programelor electorale după miezul nopții, cum erau pe vremuri programele pentru adulți, pentru oameni mari, programele erotice. Oricum știm că sunt numai fantezii, doar se simulează actul politic așa cum actori frumoși simulau sexul pentru bătrânii fără somn sau minorii curioși. Oamenii serioși, cu scaun la pat, la ora aceea, ori fac dragoste ori dorm adânc.
De la toamnă pornim, se pare, la fel ca Dorothy, pe drumul de cărămizi galbene(dar fără condurii roșii), spre Vrăjitorii din Goz, în speranța că ne vor da minte să nu votăm toți bossferații care sug sângele poporului, vorba lui Pristanda, într-o poveste fără sfârșit****.
Program de nevoie
*goz: gunoi, deșeu, murdărie. Regionalism din Ardeal
**o idee mai veche a dlui. Șerban Suru din broșura ”Să ne pedepsim conducătorii”
***birău: primar, primare(Regat). Regionalism și arhaism din Ardeal
****Poveste fără sfârșit, excelentul film de fantasy după superba carte a lui Michael Ende.
AMICUS FURIAE 