Toată ziua de 31 august de dimineața până seara oamenii de cultură, oamenii de stat și ambasadele se agită ca un Pepsi să preamărească Ziua Limbii Române. De la Primul Academician al Țării, firește Președintele Academiei până la timida studentă filoloagă de la Roma auzi doar despre daco-traco-geți, daco-români, super-români, zis și aromâni, continuitate în spațiu, de parcă au fumat cu toții cânepă cu dacii tarabostes sau au mâncat o barză pe varză cu brânză stricată.
Cum se poate să dai asemenea ”dume”, asemenea ”gherle” răsuflate, să expui măreția limbii române de parcă româna este mama sanskritei și proto-limba limbilor? Imediat se patina pe gheața lui Eminescu să demostreze că limba noastră cea de toate zilele, ”limba vechilor cazanii”, este ză madăr of ză ol lenguigez, cea mai veche din lume, că celelalte limbi sunt urâte, ca niște limbi cu păr pe ele, cum au pisicii. Au zis că limba română a fost un liant temporal, un fel de super-glue românesc peste veacuri, și tot literatul a găsit de cuviință să își caute atent cuvintele, să nu greșească gramatical, să aducă elogii limbii, mai pe românește, să dea limbi limbii.
Zici că au fost cu toții vorbiți să îi spună șirag de pietre rare, nestemată, că e dulce ca mierea, că așa și pe dincolo, că nu are graiuri, că se înțelegeau românii de o parte și de alta a Carpaților fără translator, așa cum dacii și romanii de pe Columna lui Traian ieșeau la taifas, la o țuică, la podul lui Apolodor, să se laude care e mai tare în limbă, care are limba mai curată și neprihănită. Neprihănită nu e, la ce înjurături de sfinți și dumnezei are, la ce Stalini te violează, la ce viteză au organele ce intră și ies din oameni, din lucruri, din situații, inclusiv din țară și din organizații. De câte ori nu ați auzit să intre ceva în partide, în ei de politicieni, în Fisc, în Președinte, în administratorul de bloc? Unde e o mai mare diversitate a verbului a fute, dacă nu la noi, în Românistan?
Gura păcătosului adevăr grăiește, așa cum în prima scrisoare în limba română(altă placă zgâriată de 31 august) a grăit Neacșu din Câmpulung, dar cu slove chirilice. Cu acest cuvânt fermecat, slovă, dar și cu magia neagră a chirilicelor, ne apropiem de esența acestui articol, adică cam ce sărbătorim noi pe 31 august. Poate sunt negru în cerul gurii, dar slovele chirilice nu prea vujau cu româna, căci arată ca niște litere împotriva naturii, ca o găură de cheie, pe care te pândește un vecin curios să vadă ce faci, trage la fiare și la măsea să se facă mare, face niște cruci pravoslavnice, apoi vine, te înjunghie și îți spune că ești fratele lui ortodox.
Ce e cu 31 august? Păi pe 31 august 1989, în Republica Socialist Sovietică Moldovenească, Sovietul Suprem(Parlamentul) a votat proclamarea limbii române ca limbă de stat în RSSM și trecerea la grafia latină, după ce fusese Marea Adunare Națională de pe 27 august cu 760.000 de oameni care au strigat, printre altele și Unire.
De fapt, ceea ce trebuiau literații noștri să explice, a fost că pe 31 august sărbătorim faptul că basarabenii au avut coaie și sânge în puță să se pișe contra vântului, fiind una dintre puținele dăți când am fost lucizi ca neam, când nu am fost cu curul în 12 luntri, și nu am plecat capul, să nu îl taie sabia. Mă rog, au fost ei, basarabenii, că noi, românii de dincoace, am fost curve și impotenți politic, i-am cam abandonat și trădat după 1990.
31 august este ziua în care sărbătorim curajul de a te pișa pe sovietici, de a spune NU rușilor, de a le răspunde cu clasicul ”prin gură” iar cui nu-i convine textul, și prietenilor lui Putin, cu răspunsul italianului din Malta: piss on you too, you son of a bitch, I am going back to Italia*!
Boul sau găina
Post scriptum: dacă limbajul dur a jignit pe cineva, asta e, așa e limba română, dură ca un diamant, iar textul în sine este o mulțumire că vorbim limba română.
*Basarabia(Republica Moldova) are forma Italiei.
AMICUS FURIAE 