Cred că atunci când auziți cuvântul Parchet, primele gânduri ce vă trec prin cap, ca avioanele prin blocuri, este Dedeman și prețul pe care meșterul îl ia pentru metrul pătrat și montarea portofelului. Nu este chiar așa, dar dacă 11 septembrie a furat startul, a doua duzină de gânduri, care să vă pună pe ele ca și găina pe ouă, este înțelesul juridic, Parchetul fiind cotețul unde stau cocoșii de procurori, aceia ce fac ”dosare politice” în cadrul Ministerului Public.
Toți termenii aceștia vin din limba franceză, deoarece cocoșul galic este vorbitor, ca acela din Punguța cu doi bani, dar și gânditor, căci după ce a inventat toate drepturile posibile și imposibile pentru oameni, orătănii și goange, a dat și găselnița cu dreptul la blasfemie referitor la publicația Charlie Hebdo și caricaturile cu profetul Muhamad. Charlie Hebdo e publicația aceia care v-a făcut țigani, cerșetori și păduchioși, de v-ați gândit(recunoașteți!) să vă radicalizați și să îi atacați, dacă nu cu ceva grenade, măcar o salvă de flegme cu muci în tortul de 14 iulie.*
Dacă ne îndepărtăm de subiect și nu suntem serioși, nu ajungem nicăieri, sau mai rău, ajungem ca și francezii, să ne ocupe germanii în 3 săptămâni cu tancurile, după ce am săpat 20 de ani șanțuri pe post de inexpugnabila linie Maginot, iar apoi să ne mândrim cu eroica Rezistență Franceză, compusă din chelneri bețivi și curve.*
Se face că termenul Parchet vine din franceză de la podeaua din sala unde procurorul ține pledoaria acuzării. Procuror este acela ce a primit o procură, un mandat, o însărcinare, din partea Statului să urmărească în justiție pe infractori, pe care îi trimite în judecată prin rechizitoriu. Rechizitoriul este documentul care conține concluziile procurorului, adică unde a rechiziționat concluziile(prendre les réquisitions). Cu rechizițiile știți. În vremea războaielor, armatele umblă prin curțile oamenilor și iau pentru uzul propriu căruța, caii sau automobile acestora. Armatele normale, nu armata sovieticelor maimuțe care rechiziționau ceasurile și nevestele oamenilor, după ce le rechiziționau țările și viața.
Ne-am apropiat de subiectul articolului, să îi aducem o vorbă de bun rămas regizorului ceh Jiří Menzel, care a plecat să îl slujească pe Regele Dumnezeu**, la 5 septembrie 2020, la 82 de ani. Am pomenit de Jiří Menzel și de faimosul său film, Ciocârliile pe sârmă(Skřivánci na niti) într-un articol anterior, deoarece a fost produs în 1969 dar difuzat în 1990, din pricina primatelor din Uniunea Sovietică.
Ciocârliile pe sârmă are de toate pentru toți: deținuți politici ce triază fier vechi, un milițian tânăr ce îi păzește și a rechiziționat o nevastă mai tânără ca el, pe o țigancă deosebit de frumoasă. Milițianul vorbind cu deținuții politici care se reeducă prin muncă, cum ne reeducăm noi, are o bănuială, o taină, ca toți milițienii, și anume că nevasta îl înșală. Țiganca. Că el era mai breaz, ca ceh, cum ne credem noi românii, mai breji decât țiganii. Vrând să o prindă în flagrant delict, merge acasă. Aici geniul lui Jiří Menzel a produs una dintre scenele cult ale cinematografiei. În apartamentul nou construit, țiganca, pe întuneric, făcea foc în mijlocul camerei cu parchetul milițianului.
Se vede că societatea comunistă nu i-a ”civilizat” pe țigani și cehi, nu i-a tras la semne prin confort și bunăstare, deoarece prin crusta de beton armat iese câteodată animalul din om, prin acte anti-sociale de a nu sta în canonul societății.
Nu vă vine și vouă câteodată, ca acelei țigănci, să dați foc Parchetului?
Parchetul de date informatice
*invoc dreptul la blasfemie pentru tot articolul, dar numai referitor la francezi
**după filmul Am slujit pe regele Angliei(Obsluhoval jsem anglického krále)
AMICUS FURIAE 