Secretarii păcatelor juridice

Am promis că revin la scriitorul de SF Aleksandr Beleaev, care a fost inițial probabil un avocat mediocru, iar când s-a plictisit de povești de alcov, s-a grănițuit de profesie și a trecut cu arme și bagaje în tabăra muritorilor de foame profesioniști, scriitorii. Ce se poate spune de bine despre profesia de avocat pe care o îmbrățișez așa cum strâng cătușele încheieturile reumatice ale unui hoț bătrân, este că avocatura predispune la psihopatie, după spusele psihologilor americani, fiind pe locul 2 după CEO în topul meseriilor ce produc Hanibali Lectori.

CEO sunt ”tovii directori” din corporații, ce au o Cădere liberă, exact ca și în film, împușcă oameni pe stradă și la final aplatizează trotuarul zgârie-norilor din care zboară, într-un stil asfalt tango. Mai bine vă faceți un CEO strălucit în America decât un avocat psihopat în Europa, și grijă mare la căpuț.

Avocați au fost ghilotinatul Robespierre, bărbosul Fidel Castro cu sloganul lui Viva la Huzuracion, pacifistul Ghandi ce își snopea în bătaie nevasta, dar în privat, cântărețul Leonard Cohen, iar pe la noi comunistul-filozof Lucrețiu Pătrășcanu. Toți aceștia și mulți alții s-au lăsat de profesie la timpul oportun, când îi despărțea de ospiciu o peliculă mai subțire decât praful de pe tobă, altfel aveau glorioasa pensionare a lui Avram Iancu, ca boschetar.

Cum ajung avocații psihopați? Suntem plătiți de clienți să luăm păcatele lor juridice pe noi, ni le destăinuie ca unor preoți juridici, iar apoi, în numele onorariului, sunt iertați de păcate, care trec pe avocați, iar aceștia le poartă prin săli păduchioase de judecată ani de zile, avocații fiind damnați să citească realități obscene de pe hârtiile pe care le ling. Oamenii vin la noi, se ventilează juridic și pleacă fericiți că au dat năpasta unui profesionist, unuia dispus contra cost să se lase terfelit de virilitatea judecătorului, care te blestemă cu jurispurulența pe care nu a citit-o, dar ți-o arată, cum arată preoții crucea Necuratului.

Oamenii bătrâni și de la țară se adresează avocaților cu advocat, arvocat sau doctor, cert e că termenul vine din latină, de la advocatio, adică mărturisire, și are rădăcina în vox, vocalis, avocații fiind o portavoce juridică cu minciuni ticluite să înșele vigilența magistraților. Spunea un bătrân avocat din Cluj, că în relația cu clienții, avocatul este obligat să pornească de la prezumția de minciună din partea clientului, ca să nu aibă surprize-surprize în instanță.

Ați văzut miriapode cu enșpe mii de piciorușe scurte, care aduc a proverbul minciuna are picioare scurte? Cam așa arată o pledoarie, când te poftesc judecătorii la bară, cum poftesc clienții la dansatoarele provocatoare de la bară. Dacă nu îi găsiți la cabinet, atunci sunt în sală sau la garderobă. Să știți că ultima înseamnă locul unde ”se păzesc” robele, mantiile acelea de cavaleri negri ai minciunii cu picioare scurte pe care le poartă în insatanță, garderoba fiind o anticameră a distorsionării adevărului.

Știți cum dau arvocații veștile clienților? Cu tact. Dacă advocatul a pierdut procesul, le spune clienților ați pierdut, iar dacă au câștigat procesul, am câștigat. Sper că sunteți câștigați din acest articol, iar data viitoare când pierdeți un proces, nu e vina dumneavoastră, nici a avocatului, ci a pensiei nesimțite a judecătorului.  

Finul risipitor

P.S. acest articol este dedicat colegilor mei de birou, Mihaela și Patric.