Dacă ați văzut în documentare TV cum defrișează Amazonia, poate numele de ”von Humboldt” v-a mușcat de timpan ca o piranha și ați rămas cu popocornul în buzunarul obrazului așteptând explicația. Friedrich Wilhelm Heinrich Alexander von Humboldt a fost un neamț extraordinar de tenace, ce s-a prefăcut din administrator de mină de aur în naturalist și explorator în America de Sud, influențând generații de naturaliști, de la Darwin la David Attenborough.
Pe lângă tot felul de descoperiri, premii și orașe din Latinamerica ce îi poarte numele, unde Don Jose Fasolică bea tutun și tequilla, este și o vietate ciudată ce îi poartă numele, calamarul Humboldt. Ceea ce îl deosebește de alți calamari, și ați văzut destui, este că cel al lui Humboldt are după ciocul calamaresc și o guriță cu dinți mulți, ca și Alienul lui Sigourney Weaver.
Dacă revenim la vietățile ce sălășluiesc pe la noi, mai toți am descoperit ca și von Humboldt hidra administrativă, aceea pe care nu o poți birui. De îndată de ce îi tai un tentacul, vine cu un altul din spate și te strânge de gât sau de un picior, te dezechilibreză cu un formular tipizat sau cu lipsa unei ștampile, măiastra hidră, numită în România viațamarul cetățeanului.
Dacă v-a trecut prin mână vreo citație sau vreun act al Primăriei, primul lucru care trebuia să vă sară în ochi, ca o sare, să vă usture, este faptul că, pentru ca documentul să aibă greutate, de musai poartă trei ștampile. Cum în trecut se măsura din ochi greutatea în aur, acum se măsoară greutatea vieții în ștampile. Știți că și la Iisus au venit trei magi, creștinismul are treime, de ce n-ar avea administrativul un triumvirat de ștampiliști, ca un buzdugan cu trei peceți, o mortală armă a viațamarului. Apărarea regnului frecopodelor se face prin aruncarea cu tuș de ștampilele în cetățeni asemenea unor sepii administrative care sapă nervii.
Toate partidele propovăduiesc reforma administrativă de ceva ani, ca niște prooroci însetați de adevăr, prooroci ce declamă într-un mod incendiar, așa cum a fost discursul lui Catilina când a scos curmalele din sân și au hotărât senatorii romani să distrugă Cartagina. În fapt, partidele nu doresc să scoată curmoalele din birouri și să facă curățenie, ci doar ne dau o beție cu apă rece, iar epurarea administrației este o gargară cu apă de mare minciună. Ecranul de acvariu ce ne desparte de viațamar se numește transparență decizională, și se referă la lentila cu care ar trebui să îl studiem, în schimb e lupa cu care ne observă el.
Dacă am ajuns la drept, este corect să explicăm ce este contenciosul administrativ, un termen contondent prin procedurile judiciare ca o coadă de greblă peste față. Termenul vine din limba franceză de la content(fericit, mulțumit) și contentieux, adică cei care sunt nefericiți de actele statului merg în instanță să le dea Statul mulțumire și fericire de să nu o poată duce în desagi.
Mai apoi, ce feluri de soluții pronunță instanțele, e altă mâncare de viațamar, și vom trata într-un alt articol, iar dacă simțiți că vă răciți, cu statul și nu numai, că este sezonul grupelor, sfatul nostru juridic e să vă irigați căile aeriene cu o soluție salină, căci altfel zburați deasupra unui cuib de muci.
Fellow submarine
AMICUS FURIAE 