Soarbe apune

Articolul de cață este despre relații diplomatice și despre tradiții, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de când a stabilit România relații diplomatice cu Japonia și comemorării a 3 ani de când a fost premierul Shinzo Abe în România.

Așa cum a venit dl. Abe, așa s-a dus, pentru că înainte cu o seară, nea Tudose, premierul nostru de atunci, și-a dat demisia. L-au plimbat pe dl. Abe prin Muzeul Satului din București, ca și pe Grigore Leșe sau pe mireasa furată de la nuntă, să pui mâna pe om ca pe maimuță pe plajă, să faci poze cu aceasta și să îți fure țiganii din paporniță. N-a avut dl. Abe cu cine să schimbe o vorbă, că erau pesediștii vorbiți să se dea ca duși de acasă, de parcă a venit omul să le ceară bani.

Pe cât se trage dl. Abe dintr-o familie de miniștri, poate foști samurai, în mod sigur nea Tudose Mihai se trage la măsea și din Brăila, dintr-o familie de saramurari, fiind dânsul cel mai longeviv tractorist dintre comuniști, așa cum Shinzo Abe a fost cel mai longeviv prim-ministru al Japoniei. Până anul trecut, când din motive de sănătate și-a dat demisia, dl. Abe a avut secretar de cabinet pe un anume domn Suge, sau Suga, nu mai contează. Așa cum japonezii dau particula San, adică ”domnule” după nume, așa ar trebui românii să dea demnitarilor particula Suge după nume miniștrilor, secretarilor de stat și în general, înaltelor fețe coruptibile, iar salutului banzai! să îi spună bani-să-ai!

De dragul relațiilor diplomatice, facem o paralelă între Japonia, Țara Soarelui-Răsare și România, Țara Minții-Apune, și vom sublinia și anumite tradiții, care ne unesc sau despart, ca și sabia firul de păr. Fiind și juridic blogul, să știți că termenul tradiție vine de la traditio, ce înseamnă în latină în-mânare(a pune în mână), predare, nu trădare, pentru care japonezii aveau tradiția tăierii capului sau a sinuciderii rituale. Japonia e o țară insulară și muntoasă cu resurse puține, dar cu oameni chibzuiți și muncitori, și de obicei familiile lor erau conduse de bărbat, sau pater familias, cum ziceau latinii.

La noi în România, în oglindă, familiile erau conduse de gater familias, mai ales în zone de munte, unde țăranii vicleni aveau gater, și beleau munții să cumpere Suzuki Vitara cu volan pe dreapta și adidași din ăia scumpi de tip Belciuga, cu care să călărească noroaiele. Țăranii beleau apoi ochii ca melcul când casele o luau la vale, fără melcii gânditori în ele. Tradiția este deci, ceea ce predai copiilor, nu ce furi pentru ei.

În sfârșit, să ajungem la lucruri serioase, să vă spunem ce este o ambasadă și un consulat. Ambasadorul este reprezentantul șefului statului peste meri și peri. Ambasadorul e cel cu vorba, cu zâmbetul iar consulul este reprezentantul primului-ministru, adică al guvernului, cel cu munca, cu aplicarea legilor și al fărădelegilor.

Așadar, în străinătate, pentru o procură amărâtă, să nu îl căutați pe ambasador, că e ca și cum mergeți la Iohannis, nu îl găsiți acasă, că este la pârție. Mai bine mergeți la consul, că e ca și când mergeți la primul-ministru. În relațiile diplomatice, egalul în funcție este numit omolog, adică omul olog, că are exact atâta putere câtă i se atribuie, și nu face nimic fără știrea parlamentului, numai dă noroc, stă la poză și apoi mănâncă măsline. Dacă Șeful Statului este moale, ce iese la exterior, Externele, sunt împrăștiate. Doar dacă ambasadorii sunt aspri ca fularul, iese ceva, dacă nu, cel mult iese un bici, cu puțină pricepere românească, pentru spinarea subordonaților.

Ultimele lucruri de spus sunt că japonezii credeau că împăratul lor se trage din cocor, iar românii credeau că șeful lor se trage din popor, dar nu e așa. Câteodată șeful statului se trage din obor, ca Iliescu, iar câteodată din vapor, ca și Băsescu.

Muntele Fugi