Limbarea de seară

Săptămâna care a trecut a fost aceea a spionilor și expulzaților, de parcă ne-am întors în Războiul Rece, în care nu apuca ambasadorul să încălzească scaunul de sub el, că imediat era dat afară cu tot cu baliza lui diplomatică. Acelea erau vremurile normale, în care în valiză duceai pașapoarte, cifru și bani de suc în aeroport, nu ca acestea, în care diplomații saudiții scot în ele oamenii tranșați în ambasadă.

De făcut, au făcut ceva rușii în Cehia, de s-a apucat toată lumea europeană să dea afară spionii, ca la curățenia de primăvară, cât că a trecut Paștele catolic, fiind sărbătorit doar Paștele lor de ruși. Primii care au început să dea ruși afară au fost estonienii, apoi s-au luat toți după ei. Până la urmă de aceea  Țări Baltice se numesc baltice, pentru că acolo se pescuiesc spionii ruși, nefiind prohibiție niciodată. Estonienii sunt campioni la așa ceva, ei lucrând și din biți, cu securitatea informatică a NATO.

Dacă ne întoarcem la noi, nici românii nu au stat degeaba, l-au declarat persona non grata pe atașatul militar din București, Alexey Grishaev. În schimb, trebuiau să îl declare persona noʼ gata pe ambasadorul lor, Valery Kuzmin, individ otrăvitor prin mesajele distorsionate transmise din ambasadă. Să fim serioși, mesajele nu le scrie el, doar nu are avantajul tactic al lui Ștefan cel Mare în Codrii Cosminului, ci doar o armată de troli cunoscuți ca robii Kuzminului. Dacă este să fim răi, să observăm ce burți au făcut soldații de la noi, parcă au mâncat persona non gratinata, tare mă tem că într-o confruntare cu rușii, ne vom bate doar pe burtă.

Ajungând la România și la spioni, știrea săptămânii a fost cu demisia lui Ion Iliescu din funcția de președinte al Institutului Revoluției Române. Asta chiar ne-a luat prin surprindere, ce nu ne-a mirat în schimb, a fost că a lăsat conducerea institutului pentru Alexandru Mironov. Omul stelelor este agreat de Moscova, așa cum Ion Iliescu era văzut de acolo cu ochi nebuni, fiind cel mai potrivit în jobul de cercetător al ”revoluției”. Nu știu dacă ați observat, dar Ion Iliescu era mai tot timpul îmbrăcat în haine de gropar, poate scria asta în fișa postului de la Moscova. Fiind și dânsul bătrân, va umbla gropar până la groapă, unde un popă de-al lor îl va lăuda și citi un tropar.

În privința Revoluției, să nu zicem pivnița, au eclozat diverse grupuri de luptă pentru ”adevărul” Revoluției, cele mai multe militând pentru lapte și miere, furnizând în schimb șoapte și fiere. În mod sigur a rămas mult de studiat la Institutul Revoluției Române, inclusiv rolul de gropar al lui Ion Iliescu, pe care îl cunoaștem drept vechi KGB-ist, după vorbă, după mort. Știți care, acela de la Crăciun.

Studierea Revoluției nu trebuia să aducă acest final neașteptat cu Ion Iliescu, ca în povestirile din Zona Crepusculară, ci trebuia să îl conducă pe acesta, cu grație, după gratii. Dar ce să facem, ne-am născut în țara lui Caragiale adăpată la geniul lui Eminescu, că doar nu al lui Ceaușescu.

La final de articol, dacă tot i-am urat de bine lui Ion Iliescu, să terminăm inspirați de Luceafărul de la Ipotești, cu gândurile la Institutul Revoluției Române și studiul acesteia:

Și dacă gloanțe bat în geam, de se cutremur popii,

E ca-n minciună să te am, și-n veci să mi te-apropii.

Ghinion Iliescu