NEUROVISION

Oamenii obișnuiți care nu fac diferența între neurologie și psihiatrie spun celor ”nebuni” că sunt duși la neuro, deși se duc la psihiatrie, așa cum britanicii spun despre continentali că sunt nebuni pentru că merg cu euro. De data aceasta, ne uităm înspre concursul Neurovision, la fel ca cei aproximativ 180 de milioane de alții de pe planetă, uitați prin colțuri de civilizație precum cei de pe Planeta Maimuțelor.

Ne-a înșelat vigilența corect-politică surpriza cu Italia care a câștigat concursul, noi credeam că acesta este pe bune, nu pe simpatie de pandemie, cu drama Italiei de anul trecut. Oricum a fost, concurenții desemnați au fost care mai de care, deși primii care au atras atenția au fost prezentatorii. Olanda care a organizat concursul, a pus patru prezentatori, o negresă firește, o blondă Barbie, un nenea incert sexual și o tanti matahală, îmbrăcată ca o domnișoară de oroare.

Țările participante au dat concurenți pe măsură. O individă mare a reprezentat Malta, o fată cât malul, iar dacă se băga în apă, se făcea o Aqua Alta, de se inunda Venezia. Suedia, firește a trimis un nenea african, cu cercei și cu suman, cum avea și Doctor Alban, dar nu a făcut mare lucru. Tot cu africani a cântat o rusoaică ce a ieșit dintr-o Matrioșca de tip ursoaică, destul de bine. O să vedem cum se duce acasă să îi explice lui Putin treaba cu africanii și cu versurile don’t be afraid, probabil va spune că afraid înseamnă frig.

Cel puțin vreo patru concurente au fost cu craci, de îi ia cu nădușeli, și pe popi dar și pe draci. Prima a fost reprezentanta Ciprului, cu piesa Diablo, iar Biserica Ortodoxă de acolo a protestat că nu se poate așa ceva, și s-au dezis de ea ca dracul de lămâie, că tot începe sezonul estival. Cea de-a doua, a fost din Azerbaijan, cu piesa Mata Hari, care nu era mamă-sa, iar cea de-a treia a fost de la Albania.

Cea din urmă cu paranteze, a fost reprezentanta Moldovei, Natalia nu-știu-cum nume rusesc. Fata asta avea niște dansatori la bustul gol, dar cu sacou, de au lăsat ăștia impresia că nu vor să se unească nici cu noi prin Podul de Flori, nici prin Podul de Floci, așa erau de epilați. În fine, fetele ăstea toate veneau din țări săcrăcite de războaie, mai sărăcuțe ele, de umblau despuiate, unele slujind în haremul turcesc, altele în haremul rusesc.

Un singur concurent nu a luat niciun vot, de l-au pus europenii cu votul pe labe, reprezentantul Marii Britanii. Ce să spunem despre el, doar că era și el mare la stat, avea o geacă de piele și cânta fără suflet pe un cilindru.

O altă țară cu ștaif a fost Israelul, a cărei reprezentantă avea origine etiopiană, deci negresă, o freză ce semăna cu Statuia Libertății, un îndemn firesc la vot pentru cei de acolo. Fata asta era și ea cu craci, dar slabă rău ca o gazelă. Plus că era însoțită de niște dansatori cu franjuri ce aduceau a rabini, așa cum arăta Louis de Funes în filmul cu Rabinul Iacob. Nu prea înțelege lumea ce e cu Israelul ăsta în Europa, ce să mai zicem de Australia. Doar dacă nu ne gândim că Israelul e în Europa pentru că e la o aruncătură de rachetă de țări nervoase militar.

S-a văzut pe europeni că a fost concursul forțat, nervos, cu frica infectării și a izolării, cu veșnica problemă a pașaportului de vaccinare pentru țări fără frontiere. Ce să mai spunem despre Eurovision? Eurovisionul până la urmă învechește, ajunge un fel de Tezaur Folcloric cu muzică poponară, dar așa suntem noi, cei din Vechea Lume, serioși, și nu mai știm de glume.

Steaua fără lume