De ani buni de zile a apărut în mediul on-line microbul ecologiei, care a infectat treptat pe tot omul cititor de Facebook, comentac aflat la un lick distanță de fake-news. Ultimele știri media date de ecologiștii amatori împotriva Premierului Scârțu au fost că acesta că are de gând să retragă dosarul Roșia Montana de la UNESCO.
Ceilalți ecologiști ”oficiali”, cum este Ministrul Mediului, Țanțoș Barba, vorbesc din tocul urșii brașoave despre lighioanele ce îi chinuie pe bieții maghiari din Secuime, dar nimic despre românii chinuiți de animalele naționale, râsurile, autorităților de ei. Poate că ministrul vine de la UDMR, dar pentru că urșii ăia se pierdeau în Securime în păduri, s-au dus la vale, în luminișuri, să le spună oamenii unde să viețuiască, să le dea o busolă, un compas, o hartă la mână.
Ministerele fără însemnătate s-au dat tot timpul la UDMR, cum este Ministerul Mediului, deoarece maghiarii nu pot face rău mai mult României decât fac românii înșiși. Să vă gândiți cum era dacă dădeau Ministerul de Interne la UDMR, să vedeți atunci defrișări de rinichi cu drujba, by-pass-uri la inimă cu toporul, gândeai că au dat năvală traficanții de droguri mexicani și scriu Gesta Topororum. Ce să zicem dacă puneau guvernator la BNR, erau în stare să ne dea în fiecare zi ursul valutar. Nimic nu îi motivează mai mult decât arghirofilia pe politicienii maghiari, poate doar harghitofilia. Pe oricine a pus UDMR la ministere, a făcut ce trebuie, căci oamenii mari aduc schimbări mari, iar oamenii mici aduc schimbări nici.
În ultimii 20 de ani au apărut tot felul de ONG-uri îngrijorate de schimbările clismatice, de emisiile de carton, ONG-uri care aveau ca inspirație pe Greenpeace. La noi, din foamea de bani, s-au transformat în Green Kiss, cu pupici pe dolari și pe biștari. Cele mai multe ONG-uri și-au trecut în portofoliu lupta împotriva poluatorilor, așteptând în schimb de la sponsori o poluție de bani în portofel. Alte ONG-uri și-au căutat disperate vocația, găsind dorul protecției păsărilor, fiind un fel de Bird Brothers originali.
Cel mai durabil subiect ecologic a fost Salvați Roșia Monatană, subiect închis astăzi cu includerea în patrimoniul UNESCO a fostei ”băi” romane. Dacă victoria întregului topor de la UNESCO este și împotriva tăietorilor de copaci, însemnă că dosarul Roșia Montană nu s-a făcut cu șină, ci cu șipcă. În vechea limbă română, așezarea minieră era numită ”baie” iar minerii erau numiți ”băieși”, pentru că minereul se spăla pe apă, chiar dacă minerii aveau budă acasă.
Subiectul Roșia Montană a fost prilej de salivă politică, una sălbatică, saliva sativa, indiferent de cine a fost la guvernare. Sloganul Salvați Roșia Montană s-a copt până la sălbăticire, până a devenit Roșia Spontană, când nu mai știa lumea ce să spună, spontan se gândeau la roșii și le curgeau balele după bani, ca o inundație. Astfel a izvorât mândrul slogan Salivați Roșia Montană, cu care s-au dus în Parlament să hiberneze ca urșii lui Țanțoș, destul de mulți profitori, știți voi care.
Apropos de ecologie, cuvintul inundație vine din limba italiană de la onda, care este valul, inundația fiind un tsunami, o viitură. Nu vinitură, cum era un parlamentar ecologist din Cluj.
Inundațiile nu se produc din cauză că nu mai sunt copaci, ci din pricină că sunt prea mulți cârpaci. De legi și de ordine, cârpacii umblând cu sloganul, ca să schimbe Loganul, ecologia fiind o mană, ca o Roșie Urbană, Spontană și Montană.
Băieșii de cartier
AMICUS FURIAE 