Ziua Plimbii Române

Pe 31 august se sărbătorește Ziua Limbii Române în Patrie și în afara ei, iar treaba se cade bifată. S-a gândit Ministerul Oculturii să trimită în Spania cu avionul militar utilizat în Afganistan vreo 800 de exponate, să cultive pe ”căpșunari” cu orgoliul național. Au curgetat cei din minister că vor da buzna hispano-românii la muzeu, ca la ajutoare în anii ’90, că vor lăcrima ca la icoane la Cloșca cu pui și la Carul cu boi. Poate așteaptă vizitatorii să facă o minune Cloșca, un găinaț de aur, să fie Cloșca cu iei, să îl ducă în amanet și să îl bea. Au așteptat o minune la Revoluție și de la iobagul Cloșca, dar s-a împlântat că i-o bag maghiarii pe roată, așa ca pe Vasile Roaită, ca și cum ai da o raită.

Până la urmă treaba cu plimba română este că oriunde te-ai limba, se vorbește cam la fel, dar cu alte intonații. La oșenii din Certeze, ăia ce fac etaje la case ca la zgârie-nori, în județul Catu-Mare, limba se vorbește la fel de furat ca la romales din Burtea de Argeș. Găsești limbă murată cu dulcețuri ungurești la vest, în Dihor, unde miroase a trafic de frontieră, dar înspre Deva, deși nu sunt mulți maghiari, au ținut românii să își pună la județ Huni-ne-doare.

Cea mai bună apărare a românilor în fața grindinei de accente de pe cuvintele maghiare a fost să inventeze căciulile pe litere, eficiente precum litierele pentru pisici, de mai pișă mâțul și pe lângă. Ce a picat pe lături, a intrat în limbă ca un ac, s-a fixat și s-a furat. Limba noastră e o comoară cu nestemate luxate de alte popoare, până a ieșit o super-limbă.

Județului Zalău, cum zic bucureștenii, au găsit de cuviință românii să îi spună Sălaj. Sălașul înseamnă în maghiară adăpost, iar cuvântul odaie vine din limba turcă. De la turci au intrat ciorbă, cioban, ciorap, evident ciulama, dar semnul ç l-au scris românii ci, să îl confunde școlarii cu chi de la chiul. Dacă nu știați, chiul e din franțuzescul cul, adică fund cu r la final, din expresia a se trage pe fund, iar noi am nimerit din lac în puță cu atâtea dexplicații.

Legenda este că cea mai pură limbă română se vorbește la Brașov, fiind orașul egal depărtat de influențele din lături. Dacă aveți timp zilele astea, să mergeți la Târgul Gaudeamus ținut unde altundeva decât la Tâmpa, să vă luați o carte, să aveți parte.

Fiind vorba de cărți, aflați că Institutul de Lingvistică ”Iorgu Iordan” din București lansează în noiembrie anul acesta noul Dicționar Explicativ al Limbii Române. Românul, strângător de felul lui, a ciordit cam 3.600 de cuvinte noi în ultimii 10 ani, le-a pus la dicționar ca să dea bine în vocabular.

Dacă e cu vocabular, cuvântul vine de la vocabulă, adică bulă pe gură, că oamenii sunt ca peștii pe uscat. Ca să fie treaba treabă și să terminăm în grabă, vă las să vă gândiți la sensul cuvântului cuvânt. Dacă vorbim, iese vânt din gură, deci e cu vânt, pentru că vorbirea cu salivă este cu precipitații, iar în textul ce urmează, iau conturul aberații.

Celălalt institut de lingvistică din Cluj, numit după Sextil Pușcariu, se vede că se ocupă cu alte treburi, poate cu muzica lui Gheorghe Dima, studiind trupa Sex Pistols. Ca să terminăm într-o notă veselă, ne bucurăm de limba română pentru înjurăturile neaoșe pe care ni le-a dat să le scoatem pe ură, pentru jocul de cuvinte și de sensuri pe care ni le-a sugerat și pentru notele proaste pe care le-am luat.

Ce este limba până la urmă?

Limba este cel mai scurt organ, de la mărul lui Adam, pân’ la părul lui madam*. Pam-pam!

God Slave the Queen

*Urechile. Urechile sunt după păr. V-ați gândit la prostii