Teatrul de pănuși

Dacă după pandemie va fi greu să ne întoarcem la viața normală, să încercăm măcar întoarcerea la viața morală, iar dacă nici asta nu se poate, la viața orală. Viața orală este aceea care te lasă cu gura căscată, la teatru sau ca oul în porția nouă.

Ați ghicit, textul este pentru aniversarea de sâmbătă a 72 de ani de la înființarea Teatrului de Păpuși ”PUCK” din Cluj-Napoca, ani care nu s-au scurs pe apa ei.

După ce se va termina pandemia, ne vom da măștile de textile jos, și vom rămâne demascați și condamnați să purtăm măștile noastre naturale, cu fețele noastre de purtat, cu nasul la purtare și fără obraz.

Dacă nu știți cum să purtați o mască în modul corect, puteți să învățați dacă mergeți la teatru, unde artiștii își pun măștile frumoase, iar pe cele urâte, umane, le lasă acasă la ei.

La teatrul de păpuși înveți să nu te superi, ca femeie, dacă ți se spune păpușe, iar ca bărbat, înveți să tragi sfori și să manevrezi subalternii ca pe niște marionete. Fiecare țară, fără să tragă pe nară, inventează teatrul său, inspirat din povară sau din natură și pară. În Japonia spre exemplu, a fost inventat teatrul NO, un teatru pur gestual, iar spectatorii înțeleg mersul său din strâmbături și costume.

La noi în România în schimb, avem instituționalizat la nivel Statal teatrul NU, în care ești atât actor cât și spectator, rolul tău fiind să aduci hârtii din culise, în ceea ce zic ei act administrativ. De obicei, pentru un sigur act administrativ ai o mini-epopee, în care navighezi cu o arcă de hârtii, pe care le aduci de acasă, vrând să îți scapi pielea, devenind un Ulise din culise.

O altă formă a teatrului administrativ din România este Parlamentul, unde se practică teatrul de pănuși, acele frunze inutile ale coceanului de porumb, cu care totuși se poate ațâța focul. Pănușile din Parlament incendiază imaginația electoratului până la votare, iar apoi se ațâță la ugerul Patriei, pe care îl sug cu nesaț până transformă viața politică într-un teatru de căpuși. Scena de teatru din Parlament este jucată totuși, de semenii noștrii, famenii, cu multă dăruire, pentru frații lor, foamenii, cei dăruiți fiind firește, cei dintâi.

Să revenim la lucrurile serioase, la teatrul de păpuși. Teatrul de păpuși este pentru copii, făurit de oamenii mari care și-au rătăcit copilăria, dar le-a rămas imaginația și creația. Teatrul pentru copii este cel mai serios teatru cu putință, cel mai viu și animat, cel mai frumos și mai colorat.

Dacă nu știați de unde vine cuvântul culise, acesta este din limba pe care o excela Coana Chirița, din provincie sau nu, și însemna ”după ceea ce culisează”, adică spațiul de după cortină.

Pentru viața care urmează, după pandemie, urez Teatrului de Păpuși ”Puck” să teatralizeze cu puckurie încă pe atâția ani câți a făcut până acum.

Pe de altă parte, să urăm LA MULȚI ANI României, care ne-a încântat cu nemuritorul teatru Fuck.

Dregele Hamlet

P.S. Textul este dedicat colectivului teatrului Puck, în special doamnei regizor Ibolya Varga, fiind sugerat de domnul avocat U.O.C., actor al poporului în teatrul Fuck. Textul nu are legătură cu irealitatea.