Împușcarea la chiuvetă

Nu știu dacă ați observat cum sunt dispuse steagurile țărilor reprezentate la Organizația Națiunilor Unite, acelea ce ne interesează pe noi. Steagul Republicii Moldova este lângă cel al Federației Ruse, iar între ele este strecurat steagul României, iar după al Moldovei e al Coreei de Sud, ca să știm cu cine ne învecinăm și de ce ne divizăm. Privitor la Ucraina, toate națiile de pe pământ, inclusiv cele nedreptățite de ruși, stau cu inima la ură să vadă ce vrăji a mai făcut nevasta lor, Satananta. Dacă se termină pandemia de Covid și începe cea de Moscovid, cel mai probabil, după vaccinarea la chiuvetă începe împușcarea la chiuvetă, unii o să se împuște, alții o să simuleze.

Toată lumea diplomatică bună nădușește la prevenirea celui De-al Treila Război Mondial, cu perspectiva bronzului nuclear și a vacanței de iarnă nucleară, aia de mai mulți ani, ce o să ducă la stârpirea rasei umane. Diplomații vorbesc în limba lor de lemn despre gestionarea riscului, ca și cum ar vorbi de o sarcină cu Mr. Risk. Ce se întâmplă, dacă nu se poate gestiona riscul, iar România rămâne gestantă în interior cu trupe ruse? Ce mai putem face? Probabil doar să facem dosare penale de gestiune frauduloasă gestionarilor viitorului, dacă știm cine sunt aceștia, în mare.

Primul gestionar al riscului României este ministrul de externe, Bogdan Aurescu. Tot nu pricep, după ce a rămas tezaurul de aur la Moscova, din care s-a hrănit revoluția bolșevică, cum românii pun la externe un ministru cu nume Aurescu, tentant pentru invazie și prăduială. Pe de altă parte, Aurescu s-a întâlnit la Conferința de Securitate de la Munchen cu miniștri de externe din tot felul de țări, care uneltesc pentru pacea în lume. Cea mai interesantă întânire a fost cu co-președintele partidului german Alinața 90/Partidul Verzilor, Omid Nouripour. Dacă pe șeful Partidului Verzilor îl cheamă Omid, îl puteau trimite să le roadă șireturile la bocancii soldaților ruși. Aștia de la NATO și UE chiar nu au priceput că, dacă rușii sunt o specie invazivă, românii sunt o specie evazivă, pe care nu te poți bizui, trebuie să faci munca în locul lor.

Al doilea gestionar al riscului României este secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană. Nu prea i-am auzit gura în ultimele zile, poate l-au trimis ostatic la ruși, cum trimiteau românii la turci pe copilul domnitorului. Poate l-a trimis NATO pe Geoană cadou la ruși, să nu le poarte ghinion la confruntarea armată, Geoană fiind obișnuit cu înfrângerea iar ca român cu captivitatea. Nu știu ce era cu Geoană, avea ochii umflați ca o broască, de parcă avea pungi de gaze împrejurul lor, deși dânsul avea pungi de groaze. Sau ochii lui Geoană s-au umflat de la calitatea de secretar al NATO, de la câte secrete a secretat Alianța prin ochii săi.

Cel de-al treilea gestionar al riscului României este însuși președintele Ucrainei, Zelinski. Omul este nesigur, ba că nu e invazia iminentă, ba fuge în Germania și face glume. Președintelui Ucrainei, îi arde de glume, spunând, când și-a pus căștile de traducere, că poate sunt atacate cibernetic de FSB. Omul lui Dumnezeu, Zelinski, nu a priceput că dacă latinii au simțul amorului, rușii nu au simțul umorului, ci au simțul omorului, pe ăia nu îi interesează glume răsuflate de radio Erevan.

Pentru final, a venit știrea bombă, de fapt știrea dronă a săptămânii. Americanii cică au adus la Câmpia-Turzii drona aceea cu care l-au omorât pe generalul iranian Soleimani. Nu știu ce mare putere militară sunt americanii, că au o singură dronă șmecheră, ca un sărac ce are aceleași haine la nunți și înmormântări.

Ce să facem noi cu drona acea faimoasă? Să îl omorâm putin pe Puțin? Să fim serioși, dacă pentru război rușii au pregătit armatele, noi ne-am pregătit amantele, să ne țină spatele. După Războiul Rece, care a durat 40 de ani, urmează Războiul Trece, ca evreii prin deșert, care durează tot atâta.

Un prusac posac