Debilo gallico

Latinii sunt în mod natural inventatori fiindcă au dat lumii nenumărate concepete și percepte, izvorâte din geniul gândirii și truda lenevirii. Spre exemplu, numele lunilor anului, care sunt numerale, vin de la ei, iar unde nu au fost inspirați au dat nume de împărați. Lunile iulie și august vin de la Iulius Cezar și Octavian Augustus, pentru că unul s-a născut celălalt a murit în lunile respective. Sau tot felul de alte denumiri și produse.

Spre exemplu, Iulius Cezar a făcut războaiele cu celții, la care romanii le spuneau gali, nume păstrat în prezent și pentru naționala de fotbal a Franței, care este supranumită ”a cocoșului galic”.  Tot la fel, romanii au inventat celebra vopsea Gallus, cu care se vopseau ouăle de Paști. În prezent cu vopseaua Gallus sunt vopsite ouăle dar și fotbaliștii naționalei de fotbal a Franței, care la cât este de dotată de africani, i se mai spune a cocoșului falic.

Dacă romanii spuneau lucrurilor pe nume, să le urmăm exemplul și să le spunem în față turmașilor Romei dacă ce le-a clocit mintea de căldură sunt idei bune sau nebune. Îi vizităm prima dată pe gali, apoi pe daco-romani, să ne răcorim cu vântul minții lor vaste, cu invențiile și inovațiile latinilor.

Francezii, ca niște latini veritabili, în afară de croissante, șampanie, cartofi prăjiți și parfumuri au inventat nemunca, pe care o căznesc să producă bani. Produsul nemuncii s-a materializat la francezi în greva olfactivă.

Când vor să facă grevă pentru salarii mai mari, francezii se apucă brusc de muncă. Pentru că muncesc, transpiră, iar din cauza asta miros urât și pentru că nu se spală, își terorizează angajatorii prin miesme. La greva franceză patronii cedează imediat, le spun să înceteze greva și să se odihnească, iar ca și consecință le măresc salariile să își poată cumpăra mai mult săpun și mai puțin parfum.

Dar ideile circulă repede, ca în vremea Revoluției Franceze, sindicalismul acesta olfactiv ajungând până la noi, ceea ce nu miroase a bine.

Ați mai circulat cu autobuzul, sărakilor? Acum când e caniculă?

Dacă era să circulați, vă dădeați seama că românii sunt cei mai tari economiști din lume, căci s-a inventat la noi o schemă fantastică de economisire.

Ca să nu cheltuie bani cu mâncarea, românii nu se mai spală, iar în autobuz se produce mirosul de ceapă, ca o iluzie olfactivă. Te urci în autobuz, inspiri miros de ceapă, iar când te-ai săturat, te dai jos și mergi acasă. Dacă vrei un frugal mic dejun, mergi doar o stație de autobuz, dar poți lua un prânz copios, pe mai multe stații, depinde cât îți e de foame. Nu mai vorbesc de beneficiile pentru sănătate și controlul greutății corporale. Te simți mai ușor, mai sănătos, mai fit.

Bancherii americani de pe Wall Street sunt niște ageamii în economisirea în Trezoreria Federală. Nu au ăia în Federal Reserve atâția bani cât producem noi într-o singură zi, doar pentru că nu ne spălăm.

Am mai scris despre subiectul acesta, dar degeaba scrii că vorbele merg pe apa sâmbetei, alunecă ca pe săpun și cad în ridicol.

Chiar e o problemă cu spălatul la români, poate muncim ”prea mult” sau poate nu știm să ne spălăm sau nu mai avem timp din cauza muncii. Poate nu cunosc eu, și s-a discutat în CSAT să producem arme chimice, în caz că ne atacă rușii, nespălatul fiind o strategie națională. O problemă ca asta se rezolvă dacă ai bunul simț să îi cauți o rezolvare.

Nu poți să ieși cu obrazul curat dintr-o treabă murdară, decât dacă îl speli, așa cum mă spăl eu cu săpun pe gură, ca să nu mai scriu cu ură.

Mapă de băut

4 gânduri despre „Debilo gallico

  1. Ah, „francejii” și veșnica lor vocație de țintă mobilă!
    Adică, poți trage în ei din orice poziție.
    Și de data asta, pt că mi-ai adus aminte de continuul pleonasm în care se bălăcesc: „cocoșul galic”…. ;=]]

    Apreciază

Lasă un comentariu