Privitor la textul anterior, un cititor din Cluj a spus că este blasfemie pură. Nu este nici pe departe.
Blasfemie este cum l-aș picta eu pe Dumnezeu în biserică: în costum, pantofi, dar cu gleznele goale și cu o plasmă uriașă Samsung în brațe. Sau cum l-aș picta pe Iisus: maieu, bermude, cizme de gumă, iar la încheietura mâinii cu o brățară de Electric Castle, cerând voie Tatălui să vină târziu acasă.
Sau cum l-aș picta în cuvinte pe sfântul Ilie, care în zilele acestea face ore suplimentare la lucrul Domnului, vrând să îl impresioneze. Plouă la Cluj ca în vremea lui Profetului Noe iar Grecia insulară se perpelește în focul sodomo-gomoric. Lasă să fie foc, că prea mulți bani le intră la buget grecilor din slipul turiștilor, din goliciune și desfrânare. Să vină turiștii înapoi la noi pe litoral, să fie arși la prețuri în restaurante sau prin cazări ca în lagăre de concentrare.
Un alt cititor din București m-a întrebat ce culoare avea la piele Iisus. Răspunsul e simplu, Iisus era ca Michael Jackson, era alb dar de fapt era colorat. O să spuneți că e blasfemie să îl compari pe Iisus cu Michael Jackson, dar nu e, cel puțin raportat la vorbele acelea dubioase cu lăsați copiii să vină la mine, pe care le urmează catolicii. Nu mai contează pe cine a dezbrăcat Michael Jackson ci cum s-a îmbrăcat și ce mesaj a transmis.
Azi ghicit ce vrem să scriem, despre țoale și modă, cum zicea Eminescu, modă trece, modă vine, toate-s vechi și nouă toate.
Ca introducere, dacă am râs de catolici, ortodocși, musulmani sau Martorii lui Iehova, să scriem și de ”pocăiți”, că și ei sunt ai Domnului. Cred că ați văzut că femeile pocăiților merg la biserică cu capul acoperit de o pânză cu model jaguar. Treaba cu pocăitele este că acestea parcă toate au ochii bulbucați. Ori că se strâng prea tare la cap cu năframa aia, ori că se roagă la Dumnezeu să le dea soț cu Jaguar, ori că plâng după Iisus ca după mort, deși acesta a înviat de cel puțin 2023 de ori.
Să revenim noi la moda din Repubica România. Toate clasele sociale din Românistan sunt ahtiate după modă, de la țăranii de oraș la corporații cei prefăcuți, de la directorii de sereleuri la angajații din sereiuri.
În text vorbim azi doar despre clasa muncitoare, clasă muritoare după outleturi și haine de firmă, pe care dealtfel nu și le-ar putea permite din magazinele de lux. Această clasă este compusă în cea mai mare parte din țărani. Țăranii și țărăncile muncesc cu ruptul doar pentru a purta hainele rupte, ziua pe bulivar sau noaptea, când se duc la club și dănțuiesc ca ielele. Țărăncile poartă blugi tăiați, având ferestre la ginși, prin care se văd genunchii și pulpele groase de handbaliste, doar să stimuleaze pupilele și să genereze bale.
O categorie aparte a țărănimii este țăranul gleznaș, acela care umblă fără șosete iarna, cu gleznele goale. Țăranca gleznașă poartă câteodată la glezne o brățară, la care trebuia să îi spună de fapt picioară, că se pune la picior, nu la braț. O altă categorie de populație este compusă din țăranii mijlocași, aceia care umblă cu mijlocul gol, deșelați de modă, femeile cu șalele goale, bărbații cu burțile mari și buricele cât China.
Parte din recuzita țăranilor fruntași care prospectează mall-urile o reprezintă treningurile negre, adidașii albi sau viceversa, plus fâșuri. Apăruse la un moment dat moda treningurilor gri, ce arătau ca izmenele, care se purtau cu adidași roșii, dar fără chiloți, de toți bărbații erau gălbiori între craci, picurați ca și cu ceară.
La final, să știți că cuvântul izmană vine din sârbo-croată, însemnând schimb curat. Cealaltă chestie pe care trebuie să o știți, e că pe vremea lui Eminescu, cam până după Al Doilea Război Mondial, nu existau chiloți, se purtau izmene, fie vară, fie iarnă. Iarăși l-am contrazis pe președintele Băsescu, iarna e ca vara, mai ales la Cluj.
Finalul finalului este cu îndemnul să vă cumpărați o lucrare deosebită, care costă cât două șaorme cu de toate, plus sucurile carbogazoase.
A apărut cartea autorului Tudor Dinu – Moda în Țara Românească, Între Fanar, Viena și Paris 1800 – 1850. Dacă vă roade curiozitatea la fel cum o face câteodată foamea, aflați din carte picturi bisericești în care episcopii aveau o batistă de mătase, ca să nu le transpire mâna pe baston. Bastonul episcopal, nu vă gândiți la prostii.
Cartea este absolut fabuloasă, serioasă precum Patriarhul Daniel, atât în partea descriptivă cât și în cea ilustrativă. Mai puteți afla din carte despre moda cu ridicatul gulerului la tricourile polo.
Ridicatul gulerului nu l-a inventat Zinedine Zidane ci un anume protopop Constantin, care și-a ridicat gulerul la anteriu în 1820, în Vâlcea, pentru că era șmecher și ca să-i moară dujmanii.
Mai bine vă cumpărați cartea pe care v-am recomandat-o decât să vă cumpărați șaorma sau KFC. Pentru că știu că nu o să mă ascultați, vă fac cadou un catren la modă:
Pe la muză, pe sub bluză,
Trece un fior ciudat,
Portofelu-i sub ventuză,
Și te duce drept în pat.
Cartierul Frânar
AMICUS FURIAE 