Liver*Maximo

S-au petrecut minuni dumnezeiești în Cimitirul Bellu, a crescut papură pe mormântul lui Caragiale, s-a scăpat pe dânsul de la atâta râs. Marcel Ciolacu, oracolul din Buzău, a declarat, printre altele că, reducerea cheltuielilor statului va începe cu concedierea angajaților care joacă Solitaire la serviciu. Nea Marcele, neuronii dumitale joacă în horă Solitaire. Când te-am auzit ce ai grăit am avut în cap atacul de la Pearl Harbour cu neuroni kamikaze. Nea Marcele, ai grijă că vine echipa anti-tero a SRI și te arestează că ai atentat la gândirea noastră. Cum îi depistezi pe Solitaire-iști? După buricele tocite ale degetelor, după dioptriile mărite? Man, you are living in the pastă. Sunt jocuri mult mai periculoase, cum este jocul vostru politic.

Nea Marcele, ați spus că veți tăia 200.000 de posturi libere din administrația de stat. Ce fel de economie se face la buget, dacă nu sunt ocupate, că nu se platesc? Marcel, îți spun pe înțelesul tău. Ai 8 lei în buzunar cu care poți lua 2 beri la bufet. Ți-e sete, mergi și o cumperi o singură bere, deci rămân 4 lei. Nu aduci la buget înapoi 4 lei, pentru că nu i-ai cheltuit. Aduci patru lei în plus la buget dacă nu cumperi nicio bere. Bei apă de la robinet, tai din berea ce o bei, nu din cea pe care nu o bei. Frate, voi furați curent mai rău decât țiganii branșați ilegal.

Să îl asculți pe Marcel Ciolacu vorbind despre economie e un act divin. E ca și cum l-ai asculta pe Pius vorbind despre schimbarea regulii celibatului la preoții catolici. Am auzit la Radio România Actualități un meci de fotbal transmis în direct, este un atacant numit Pius, la o echipă din prima ligă. Pius nu e papă, dar nici Marcel nu bea apă.

Pe PSD-iși i-a apucat amețeala de la rotativa guvernamentală, se dau în caruselul cu lumini și tot vomează pe noi. Noi stăm în public, aplaudăm, ne uităm la caruselul care se rotește, la miniștrii fericiți pe căluți și ne minunăm că le-am dat bilete să se dea gratis. O idee să auzim de la ei, una unică, să facem din România o Japonie a Europei. Una să fie, da bună, că ne lăsăm nevestele cu copii la piept, mergem cu hainele de pe noi să îl urmăm, chiar de murim, pe Marcel Ciolacu, Lider Maximo. Când colo, ei nu sunt în stare să ne convingă să umblăm mai drept pe stradă, nu cu ochii în pământ de rușinea celor care ne conduc. Te doare ficatul la ce zice Marcel Ciolacu, ca de la vorbele lui Liver Maximo, ca de la o ciroză politică, după ce ne-am băut mințile la fiecare tur de scrutin. Să vedeți la anul, cu atâtea alegeri de băut, cum intrăm direct în comă politică.

Aseară mă uitam la RAI 1 ca un latin adevărat ce se trage pe ață de la Râm, să văd ce zic italienii, să văd ce mai face Capitala Eternă, care e nivelul apelor Dunării de pe Columna lui Traian, de astea. Ziceau că un italian a preluat comanda Stației Spațiale Internaționale, că se uită din înaltul cerului la pământ, treburi de astronaut. M-am gândit văzând atâta albastru oceanic, uite italienii unde sunt iar noi îl avem pe Marcel Ciolacu, astronăucul ce ne pilotează spre o aterizare forțată într-o mare de neputință. Mi s-a făcut rău, am schimbat canalul TV, ca să nu arunc televizorul de la etajul patru. Vedeți la ce duce lipsa de Renaștere?

Am fost noi blestemați? Au fost dacii cei viteji blestemați de romani, că nu s-au lăsat cuceriți mai devreme? Au fost de vină populațiile migratoare, au rămas prea mulți barbari aici? Numai Dumnezeu știe, poate e blestem ortodox cu politicieni, care ne zâmbesc ca retardații mintali și se scobesc în nas, iar noi suferim de frigiditate în cuget.

L-am pomenit ieri pe Mircea Eliade, nu bisericesc, ci cultural, azi pomenim un alt sfânt, pe Emil Cioran. Din tot ce a scris el, ca suflet chinuit de România, ca și prezentul semnatar, poate cea mai reprezentativă carte pentru situația actuală este Schimbarea la hoață a României. Pentru că a fost bacaloriatul, facem un comentariu politic al cărții cu titlurile generației lor de interbelici, ce ne-au băgat în belea cu un STAS de nedepășit.

Situația noastră politică, la 4 august MMXXIII este cam așa: niște huligani au intrat în politică și ne-au urcat pe culmile disperării, apoi au coborât pe un tratat de descompunere, s-au așezat pe scaunele, ca niște rinocerii, iar apoi au căzut în silogismele amărăciunii. La sfârșit, cu niște lacrimi și sfinți, au spus că vor face eterna reîntoarcere, să ne dea amurgul gândurilor, să ne ispitească să existăm, să devenim într-o ființă.

Cam atât s-a putut, cam atât a încăput. Ce s-a spus, s-a spus, ce s-a pus în plus s-a dus.

Ideile lui Marte

*Liver e pă englezește ficat. Să nu vă vină ide marțiene de la ilustrație. Mie tot îmi vin.

©The New Yorker Humor