Mă irită ca o piatră în pantof colegii avocați care și-au luat un doctorat în ”particularitățile” a unui sfert de articol din Codul Civil sau din cel Penal. Dar când se semnează în acte, scriu neapărat dr. în fața numelui, de parcă ar pune un adevăr pe ce au scris. Dacă sunt doctori, ar trebui să poarte un stetoscop peste robă, să asculte clienții la portofel, să audă cum strigă banii ăia să fie eliberați de domnul doctor, mântuiți și izbăviți de povarea zero-urilor de pe ei. Acele zero-uri se cuvin doctorului, fiind mărimea științei sale.
Am văzut o dată scris, sau era ideea mea, o vorbă din popor, să te ferească Dumnezeu de doctor, de avocat și de popă, că toți iau bani și ”nu rezolvă”. Doctorii, avocații și preoții sunt paria profesională a unei societăți nerecunoscătoare care așteaptă doar rezultate, dar cu o diferență enormă între ei. Doctorii au robe albe, slujesc pe Ipocrit și legile medicinei, sunt plătiți de pacienți și dăruiți de buzunar. Cei mai apropiați profesional sunt avocații și popii, pentru că ăștia poartă robă neagră, precum le e sufletul încărcat de păcatele oamenilor.
Am scris undeva în blog că avocații sunt Iisuși plătiți să porte păcatele juridice în spinare, revin și arăt în limba nostră de lemn, că e adevărat, dar preoții sunt doar avocații lui Iisus, nu Iisuși în sinea lor. Diferența dintre cele două categorii de avocați, cei negri, este că de la avocații Iisuși se cer rezultate iar de la avocații lui Iisus nu se cer, popii nu pot fi trași la răspundere pentru un eventual malpraxis.
Una din cele mai enervante clipe din an este aceea în care Baroul din care faci parte îți trimite email sau te sună să îți spună că expiră asigurarea de malpraxis. Acel moment este definitoriu în relația cu divinitatea, pe care o invoci în sudălmi îndreptate împotriva decanului, a consilierilor avocați și a tuturor clienților care nu ți-au adus banii la timp. La acel timp, al emailului sau telefonului. Dacă e un moment prost financiar, te gândești la destinul tău de Iisus juridic, că plătești lunar zeciuiala Cezarului profesional, dările la Stat, dar tot te hărțuiește Satan cel negru din portofel.
Acela e momentul în care mugeți serios la munca ta de avocat. Niciodată pacientul care merge la doctor nu se tocmește la onorariu, doctorul zice cât costă, omul bagă lozul. Nu iese bine operația, asta e, ai fost grav bolnav. La popi, merge omul, le spune boala lui lumească, popa îî zice fă rugăciunea cutare, dacă nu merge rugăciunea, omul se întoarce, popa îi mai dă un sfat duhovnicesc, insistă să te rogi la Judecător. Popa nu are nicio raspundere pentru sfaturile pe care le dă, cântărind probleme lumești cu legea divină. Păi ce? Vine careva apoi, după Înviere, să îi spună popii că sfaturile sale nu au avut efect, că nu s-a mântuit? Nu vine. Popa nu are răspundere de malpraxis, că asta e, e plătit de Stat să dea sfaturi care nu știm dacă vor avea efect vreodată. Avocații sunt căutați de clienții care doresc mântuirea juridică, pe care o obțin de la instanță, dacă avocatul nu face munca de mântuială.
Lucrul enervant cu preoții este că pe ei nu îi bagă nimeni în cursuri de formare profesională, cum ne bagă pe noi avocații, cu lectori plicticoși, ”profesori” care își bifează la CV o conferință absolut inutilă pentru cariera ta de avocat. Aici carieră e imaginea carieristului cu o ghiulea legată cu lanț de picior, când iei temniță grea ca pe vremea lui Carol al II-lea și spargi sare. Nu o să vedeți preoți care își iau notițe să facă mântuirea mai eficientă, să facă o pace bună cu Dracul, să se treacă puntea, chiar dacă Dracul e fosta soție a clientului tău, să facă o grănițiuire între Purgatoriu și Iad, să îl scoată pe Baraba din arest să îl pună la domiciliu.
Vreau eu să văd enoriașul care merge la preot să își ceară înapoi banii din cutia milei, pentru că merge greu procesul de mântuire, pentru că durează prea mult miracolul așteptat, care poate nu se va întâmpla niciodată. Vreau să văd enoriașul care la Ziua Judecății de Apoi își caută în sală sfătuitorul duhovnic, care firește, nu o să apară la proces. Nu o să gasiți popă să nu doarmă noaptea, cum nu dorm avocații, la gândul că poate nu au întemeiat bine în drept păcatul juridic al clientului. Popi nu o să găsiți să nu doarmă noaptea, dar avocați foarte mulți. E plin Iadul de ei.
Dacă textul v-a pus pe gânduri cum pune popa omul între scânduri, este un onorariu meritat pentru mine, mi-a luat o oră să îl scriu.
Articolul este dedicația tardivă pentru colegii avocați, de Ziua Avocatului Român, care a fost pe 24 iunie.
Mulțumesc d-lui avocat Remus Vlasiu din Turda, pentru mentoratul fratelui meu. Mulțumim maeștrilor noștri care ne-au învățat în primul rând că meseria se fură, nu se învață.
În ultimul rând mulțumim clienților nemulțumiți care și-au cerut banii înapoi, pentru că ”nu a ieșit” treaba, amenințându-ne că ne fac plângere la Barou. Ne mulțumim nouă, că am fost mai înțelepți și le-am restituit onorariul, muncind pe gratis, deși îl puteam da la popă, să le citească ceva ”de bine”. Glumesc, nu vă prostiți, cum să dai bani la popi, că ei nu răspund pentru greșelile cu lucrul, cu fapta sau cu gândul.
Data viitoare, nu mai fiți răi cu popii, fiți cu avocații, că și-o merită.
PS. Persoanele care se simt lezate trebuie să mă scuze, dar e Sfânta Duminică cu blasfemia obligatorie. Nu am nimic cu popii, ei doar exercită fără drept profesia de avocat al lui Dumnezeu
Ioan Ură de Gaur
© Tom Chitty ©The New Yorker Humor
AMICUS FURIAE 