Dacă ești un minim observator al politicii românești, te doare mâna dacă nu scrii, alminteri te doare mintea de pe urmă. Zilele trecute a ieșit un râs din pădure, râsul de Gigi Becali care a umblat pe Via Dolorosa a ridicolului, să sfințească locul pe unde au trecut homosexualii. Omul acesta și-a luat misiunea în serios, ducea o cruce mare cu un Iisus întins ca la plajă, pe un umăr, iar în cealaltă mână avea un fel de buzdugan din busuioc.
Din poziția lui de ctitor de biserici, părea un Ștefan cel Mare cu o șapcă de baseball pe cap. Nu știu de ce îl bagă Becali și BOR pe Iisus în chestiile astea cu homosexuali, că era cam dezbrăcat Mântuitorul, ca în niște jocuri perverse cu cătușe ale Bisericii Ortodoxe, în care căznesc o dragoste nefirească față de Dumnezeu, ca să nu ia bice de la cel de Sus.
În altă dezordine de idei, o știre plăcută la auz, dar nu la văz, a fost acordarea ordinului eparhial ”Crucea Bucovinei” de către Mănăstirea Voroneț, fostului prim-ministru Nicolae Ciucă, actual președinte al Senatului. Nu știu care sunt meritele lui Ciucă față de Bucovina, poate din cauza obrajilor bucălați, sau care sunt față de Mănăstirea Voroneț. Acuma ne-am prins, legătura lui Ciucă cu Voronețul este naturală precum cea dintre albastrul de Voroneț și albastrul de Secureț.
Nu știu de ce în România securiștii se leagă de Biserică cu orice preț, ca protestatarii ecologiști cu lanțuri de copaci. Poate ca să își înfigă în inima noastră rădăcina pivotantă, ca stejarul din Borzești, să nu se mai vadă ce specie invazivă sunt pentru sănătatea politică. Încă o chestie cu albastrul. Albastrul este o construcție mataforică între alb și astru, fiind aproape de alabastru, dar departe de rețeta pierdută a azzur-ului de la Voroneț.
Dacă am spuns nume care nu ne spun mare lucru, să lămurim niște aspecte administrative care păreau mai clare în trecut. Știți bunăoară, când vă cer autoritățile să completați formulare, este rubrica nume și prenume, dar când să puneți pixul pe foaie, aveți o reținere, pe care să în scrieți primul. De ce îi spune prenume, dacă nu stă în fața numelui? După două secunde de gândire, se scoate carte de identitate și omul zice eu scriu cum scrie în buletin, mă cheamă cum zice Statul că mă cheamă. Acele două secunde de confuzie sunt răspunsul la strigătul latinității din noi.
Răspunsul la ordinea în care se scriu numele este dat de romani, cei de la Roma, nu cei fără diacritice. Latinii scriau primul praenomen, cel dat de părinți, de botez, înaintea lui nomen, care era cel de familie sau de clan. La sfârșit s-a adăugat cognomen, care însemna porecla, supra-numele, renumele, ciufala sau cum zic englezii a.k.a., also known as. Augustus sau Germanicus erau tot timpul cognomene, la fel ca și Caligula, a cărui supra-nume venea de la caligae, niște sandale militare. Ca să nu ieșim din urbea limbii, cumnat vine de la cognatus, adică născut pe aceeași linie, co-născut.
La romanii cu diacritice, la daco-romani, cel mai cunoscut supranume este al lui Gheorghe Gheorghiu – Dej. G.G. care și-a adăugat particula Dej de la orașul în care a lucrat la Atelierele CFR și pentru că Siguranța i-a spus ”Dej” pentru a-l deosebi de un alt comunist cu exact același nume.
Treburile astea trebuiau să ni le spună la școală, ca să știm cine suntem, de unde venim, ca să știm unde mergem. Dacă nu ni le-au spus, ne conduc pe drumul pierzaniei alde Becali și Ciucă, pe care dacă îi întrebi cine sunt, nu pot să îți spună, trebuie să se uite în buletin sau în CV ca să îți răspundă. Fiecare își duce crucea sa, Becali pe cea de voievod cu șapcă de baseball iar Ciucă crucea albastrului de Secureț, care este grea și ruginită.
Vă urez o săptămână ușoară, nu uitați să fă faceți treaba la serviciile voastre, precum fac și mai-marii noștri, pentru că gospodarul face iarna car iar vara face scabie.
Schimbarea la fașă
©Christine Mi ©The New Yorker Humor
AMICUS FURIAE 