Puncție vacantă

V-am spus eu că se schimbă vremea, dar nu m-ați crezut, până nu v-a plouat în slipul ud. Preoții și-au făcut treaba, au adus anotimpul nunților și botezurilor. Urmeaza prima zodie de toamnă, cu naivii din zadia Fecioarei, cea profană, că pe cea sfântă am adormit-o azi.

În patria noastră ultra-ortodoxă sunt diferite soiuri de credincioși care ne fac viața umoristică mai ușoară. Spre exemplu, nu știu cum se face că atunci când apar grupuri de turiști pe lângă biserici, femeile încep să le fotografieze, de parcă bisericile ar avea minaret, să îi arate soțului fotografia cu înălțimea turnului. Sau poate credincioasele vor să se apuce de arhitectură, nu că am cunoaște femei arhitect de biserici (aici am fost misogin), dar măcar atât să le lase popii să facă dacă nu le lasă să fie preoți. Să construiască o biserică cum cred ele. Cu bucătărie, cu cămară, poate cu un dressing de haine preoțești. Poate cu un pat pe care să plângă că nu știu cu ce odăjdii să se îmbrace la slujbă.

Mi-ar place să văd preoți ortodocși femei. Cum sunt ele practice, nu ar mai da cu tămâie în biserică, s-ar da cu parfum de tămâie. Destul cu gluma. Dacă sunt credincioase cititoare ale blogului, le rog să întrebe pe duhovnicul lor de ce ortodocșii nu au preoți femei, dacă este egalitate între sexe și în profesii. Că doar nu trebuie să facă pe militarii, să tragă cu tunul și să încarce proiectile de 20 kg pe țeavă. Preoții-femei trebuie să citească din cărți, să dea cu crucea, să binecuvânteze. Nu îți trebuie forță pentru așa ceva. Ele ar fi mai bune, că erau ”tocilare” la școală, învățau mai bine.

Apropo de biserici și de credincioși, este soiul de credincios care merge de musai să se roage la biserică, de parcă de acasă nu îl aude Domnul, îi trebuie o goarnă, o trompetă, să se audă până sus. Bisericile sunt chiar frumoase, că de aceea spuneau primii creștini că biserica este comunitatea de credincioși. Ultimii din cei hazlii sunt aceia care își fac cruce în autobuz, de parcă ar fi pe biserică camere de luat vederi să îl prindă cu radarul că nu și-a făcut cruce. Nu doar la noi sunt din ăștia, abundă în credință ortodoxă și la ruși. Mă gândesc cum își face cruce un pilot rus de pe avionul de vânătoare, că până să spună Amin! I-a și trimis la cer pe ucrainieni.

Cea mai bună știre pe care am auzit-o ever cu Patriarhul Kiril  a fost când acesta a anexat un Covid, pentru că ÎPS nu s-a dezinfectat și la gură, ci doar pe mâini. La ce prostii a debitat Kiril cu gurița lui, mă mir că nu a făcut un hermes la gură, de câte ciocane a luat de la supușii săi, ruși și ucrainieni, de l-au încovoiat. Am zis eu că Kiril nu va termina bine toată treaba asta, devreme ce acesta intră la slujbă îmbrăcat cu Satana și predică ca și Sfinții Viril și Metodiu despre cum să își dea alții viața pentru Rusia.

Știrea bombă a săptămânii a fost cu mina care s-a izbit de dig la Costinești. Nu cu Sfântul Mina, doar cu o mină marină care a furat somnul turiștilor de pe șezlong și i-a zburlit mai rău decât apa rece a mării. Firește că este ”decât” o coincidență cu Ziua Marinei, care s-a sărbătorit pe 15 august. Firește că au ieșit de la naftalină niște comandori în retragere sau în rezervă, nu contează, care și-au dat cu părerea că poate e atac hibrid al rușilor. Mai lipseau ceva colonei, să ne dea povești din colon.

Firește că rușii își bat joc de noi, că au și de cine. Firește că au lansat-o să ajungă exact de Ziua Marinei, ca să ne arate cât de neputincioși suntem să îi detectăm, cu tot cu NATO-ul nostru și generalii Ciucă și Oprea. Știți de ce este Ciucă general? Pentru că nu poate spune nimic specific, vorbește în general, fără să intre în detalii, că nu poate. Mister prim-ministru Ciolacu a lăudat firește Marina Militară, Poliția de Frontieră, că sunt de pază și fac vrute și nevrute, răspund la ”provocări”, sunt la ”înălțime” și bla bla. Nea Marcele, vorbești prostii, cât ești dumneata de securist, inclusiv acela care ți-a scris discursul, rupându-și mina de la creion. Nu vezi că rușii ne-au dat-o ”craci” ca la fotbal? Că ne-au băgat-o în plasă? Am fost la mustață să fim la adâncime.

Faza haioasă a fost unde au lansat rușii mina. Pe la Evanghelia scufundată, prorocind niște apostoli subacvatici pravoslavnici, de Ziua Marinei. Voi nu vedeți că ăia râd de voi? Doamne-feri în ce țară de idioți trăim.

Ultima parte nu a plăcut femeilor, că e cu politică. Poate le-ar place să fie preotese. Mie da.

Mina Domnului

PS. Astă seară a fost însuși d-l Mircea Geoană invitatul Ruxandrei Săraru la RR Actualități în emisiunea ”Oameni care mișcă România”. De-abia îl aștept pe Geoană să ne anunțe că am învins.  

Un gând despre „Puncție vacantă

  1. Da, daca nu stii detalii, poți discuta la general, dar trebuie sa fie de față un specialist, un general va sa zica. Numele functiei e magistral ticluit.

    Apreciază

Lasă un comentariu