S-a săvârșit anul 2023 pe 31 decembrie precum s-a săvârșit monarhia la noi în 1948, când s-a încheiat călătoria, cu abdicarea Regelui Mihai I. Ei, nu s-a săvârșit deloc, ci s-a desăvârșit, monarhia s-a retras de câțiva ani în castelul de la Săvârșin, unde zac fețele princiare Duda și Margareta.
Poate că titlul de ”Custodele Coroanei” este o treabă mare egoistă, cum erau copiii când eram noi tineri și jucam fotbal. Era câte unul egoist ce ținea mingea la el, nu dădea pasă la altul, așa cum nu îi pasă Margaretei să dea mai departe coroana. Nu știu pentru cine o ține, că doar nu pentru Duda. Oricum ea a luat plasă în căsătoria cu Duda, care în nu a fost în stare să îi dea gol, să îi pună mingea la centru, cu un moștenitor.
Dar asta e la noi, că fiind românii săraci, țin cu dinții de chestii vechi și ponosite, chiar dacă nu le mai pot folosi. La alții, nu-i ca la noi, de pildă, în Danemarca, monarhie veche și cu pedigree. De Anul Nou însăși regina Danemarcei a anunțat că abdică, că înoiește țara, pasează coroana fiului, că, spunea dânsa, avea foarte multe pase proaste. Să fie primită, să se joace ăla micu cu coroana, că prea mult s-a jucat cu pana, cum ziceu cei de la Cassa Loco despre Făt-Frumos.
Mă rog, astea sunt distracții de Anul Nou ale aristocraților. Ia să vedem ce face clasa de jos, popoul, care se bucură de tot ce e nou și cu sclipici. Așa cum e Anul Nou, sclipitor. La trecerea dintre ani, românii întâmpină Anul Nou cu casa curată, precum face și Cea-cu-Inima-Neagră, cu coasa curată. Păi ce să facă românii de anul nou? Se purifică. Nu foarte mult, nu fac mult efort ei, așa numai, să nu se spetească. Dacă turcii au inventat statul turcește, cu picioarele încrucișate sub ei, românii au inventat statul românește, cu brațele încrucișate, să nu facă nimic, să nu îl sugrume pe Ene care le circulă în vene.
După atâta dezmăț în care poporul a băut și mâncat precum sălbaticii, a urmat sărbătoarea de lăsata sucului, când românii beau fără alcool, se căiesc și se leapădă de Bachus precum dracul de tămâie. Unii, care au pus pe ei ca porcii înainte de Ignat, luptă în zadar să scape de kilogramele în plus. Așa lupta și săracul Mihai Viteazu cu dietele, că a mutat Dieta de la Cluj la Turda, că nu îl slăbeau nobilii. Gata, după Anul Nou, românii nu mai pun gura pe nimic dulce, dar nimic, nici măcar pe zahărul pubic. Beau doar apă și se roagă. Atât sunt de pioși, mai ales când se arată Boboteza și Sfântul Ion.
Cum zicea bietul Eminescu, toate-s vechi și nouă toate. La fel și cu sărbătorile de iarnă, indiferent ce spune Biserica Creștină, totul e cu copy/paste. Romanii în vremea antică sărbătoreau Saturnaliile, închinate lui Saturn. Tăiau și ei, ca orice român un purceluș, dădeau cadouri, se bucurau și se veseleau până pe data de 23 decembrie. Pe 24 decembrie, venea și la ei o naștere, era Sol Invictus. La fel e cu Revelionul, sărbătoare masonică din vremea Revoluției Franceze, care însemna trezire, prilej de bucurie pentru orice bun creștin.
Dacă am vorbit de romani, în mod sigur știți că numele lunii ianuarie vine de la Ianus, zeul cu două fețe, care se uită cu una în trecut și cu cealaltă în viitor.
Dar, și cred ați primit de Crăciun măcar ceva simbolic, mai este o poveste de dăruit, una ce are legătură cu fața lui Ianus, dar și a noastră. Povestea expresiei ”a crăpa obrazul”. Cuvântul acesta dur la rostire, obraz, chiar dacă seamănă cu viezure, varză, și barză, nu este de origine așa-zis dacică, ci slavă. Obraz înseamnă în limbile slave imagine, chip sau față, depinde cum e folosit. Expresia a crăpa obrazul vine de la crăpatul picturilor în biserici, atunci când zugravul se grăbea să termine să își încaseze banii pe lucrare, nu lăsa să se usuce și dădea cu vopsea nouă, încă un strat.
Dacă textul nu a avut obrăznicii, să îl considerați o urare de bun augur pentru un an mai bun, cu aceeași oameni răi. Doar anul se înoiește, nu și oamenii. Glumesc. La Mulți Ani!
Chipiul și asemănarea Sa
AMICUS FURIAE 