Nu există vreun spital din țara noastră care să nu aibă vizavi un magazin, care să suplinească ultimele nevoi și dorințe ale bolnavilor aflați între două lumi, lumea ”a trata” și lumea ”a tăia”.
Magazinul ”ultima dorință a bolnavului” de pe strada Clinicilor din Cluj, este un fel de micro-market, are ce vrei și ce nu vrei: unghiere, cărți de joc, țigări, spirt sanitar, pampers sau iaurturi. Cu totul surprinzător la acel magazin a fost că vindeau inclusiv niște tricoloruri micuțe, negre de praf și jeg din comerț. Un tricolor din acela micuț îi lipsește unui bolnav în spital. Omul este întins pe patul de operație, anesteziat parțial, cu burta deschisă, înconjurat de medici cu măști, din tavan cade o lumină puternică ca acelea din OZN, când te răpesc extratereștri, dar bolnavul ține tricolorul în mână, flutură din el, că face bine la operație. Când se trezește din operație, din două una: ori are tricolorul dezinfectat pe noptieră, ori în fața casei este arborat unicolorul negru.
Apropo de negru, care nu este o culoare, de fapt. Și nu trebuie să fim macabri, îi lăsăm pe alții. De când s-a apucat Israelul de bombardat în Liban, atâtea turbane negre ale clericilor Hezbollah am văzut la televizor, încât te gândești că se ecranizează în serial ”Năzdrăvăniile lui Nastratin Raketogea”.
Celălalt lucru bizar care se vede la televizor, în afară de bărboși furioși, este ministrul apărării din Israel, numit culmea, Galant, care tot explică pe cine a mai bombardat și cui vrea să îi facă felul, ca la mâncare. Omule, nu ești galant când bombardezi în Gaza sau forțele ONU din Liban, nici elegant, nici nimic. Nu este nimic elegant când mor oameni aiurea. Dar…nu știm noi, ce promisiuni a facut Galant lui Beniamin Netanyahu, care la rândul lui, a promis israelienilor că îi aduce acasă pe ostaticii luați anul trecut de către Hamas.
Apropo de promisiuni. Începe campania electorală, iar în campanii, politicienii fac promisiuni deșarte cu creșterea calității vieții, dar niciodată promisiunile politicienilor nu se împlinesc. Cu excepția unora.
Politicienii teroriști arabi, sunt singurii care promit ceva, dar se și țin de cuvânt: creșterea calității morții. ”Dacă ne urmezi în visul nostru de a izgoni pe sioniști din Palestina, îți garantăm că îți va crește calitatea morții în Israel. Doar cu noi, poți să mori de dronă, călcat de tanc, îți trage tancul în casă, îți vine racheta în sufragerie, etc. În caz că nu ești mulțumit întru totul, îți poți lua viața în mâini, te poți auto-detona”. Arabilor din Gaza le crește calitatea vieții, dar după moarte. În loc să trăiască printre dărâmături, moloz și praf, o duc mai bine pe spuma poliuretanică de nor, în înaltul cerului. Tot în hainele acelea albe de sfinți din biserici, căci nu e o diferență între cei sfinții pictați și sfinții bombardați.
Vorbind despre visare, să știți că nu am fost pe masa de operație, și nici nuu vreau să fiu. Nu vreau tricolorul acela mic și murdar, să îl flutur, dar m-am gândit așa, uneori, dacă visezi când ești anesteziat, și anume ce visezi.
Mi-ar plăcea să știu ce visează oamenii, românii, în mod obișnuit, când nu sunt anesteziați, ca de obicei. Dar nu visele de curve, mașini, bani, ”căși” și nimicuri din acestea. Sau vise că se mântuiesc, că alea sunt vise induse, ca la o hipnoză. Vreau să știu visele lor treze.
Mi-ar place foarte mult să știu care este visarea colectivă a poporului, a nației, la ce năzuiește, la ce speră, la ce se gândește, la ce așteptări și la ce planuri de viitor are. Pun pariu că dacă întrebați pe vreun politician român, încleștat în lupta pentru un scaun călduț în Parlament, dacă are vise proprii, pentru noi, prin mandatar, nu vă poate răspunde. ”Dom’le, eu te votez nu ca să dormi în Parlament, ci să îmi spui cum visați voi pentru noi în Parlament, cum aduceți visul în practică, cum îl faceți real”.
Textul acesta trebuia să apară, așa cum îi spune titlul, în septembrie, când s-au împlinit 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu. Cel puțin acesta, a avut norocul să își permită să viseze pentru alții, care nu l-au plătit. A făcut-o gratis, pentru noi, pentru alții, pentru viitor, chiar dacă ulterior a trăit un coșmar viu.
Peste două săptămâni este turul doi de alegeri preziențiale în Barasabia, zisă și Republica Moldova, sau, vorba unui sirian, ”Moldova Sovietică”.
Sper din toată inima să câștige Maia Sandu, care, cu mulți alții, ne-a arătat și sper, să ne arate pe viitor, că visele unui popor nu se opresc la o graniță. Altfel și basarabenii vor gusta din amarul lui Graham Iancu.
Maria Amarova
Avram Iancu
AMICUS FURIAE 