Nu există vreun spital din țara noastră care să nu aibă vizavi un magazin, care să suplinească ultimele nevoi și dorințe ale bolnavilor aflați între două lumi, lumea ”a trata” și lumea ”a tăia”. Magazinul ”ultima dorință a bolnavului” de pe strada Clinicilor din Cluj, este un fel de micro-market, are ce vrei și ceContinuă lectura „Graham Iancu”
Arhive autor:Lucian Handra
Slimbioza cu gazda
Acum că se apropie începerea școlii, au dispărut din supermarketuri slipurile, colacele, prosoapele și au apărut ca la alba-neagra, caietele, creioanele și radierele. Parcă ne-a pedepsit Dumnezeu cu Apocalipsa Cunoașterii. Ia să ne mai îngrijim și de suflet, cum zic ortodocșii, că trupul destul l-am epilat și frecat cu loțiuni toată vara. De cum seContinuă lectura „Slimbioza cu gazda”
Vina cea de taină
Știrea anului a fost a fost difuzată săptămâna trecută, cu procesul intentat de orașul Roma țării noastre, România. În caz că v-a scăpat, Roma a dat în judecată România ca să o oblige să își schimbe numele, pentru că are clădiri urâte, nefiind demnă să poarte numele Orașului Îndrăgostiților. Asta s-a întâmplat pentru că esteContinuă lectura „Vina cea de taină”
Trumpul Voinței
S-au tot făcut 3 saptămâni de când Donald Trump a plecat urechea să asculte moartea cum îi trece prin fața timpanului, parcă numai ieri a fost, dar a rămas cu obrazul curat. A fost de mirare pentru toată lumea cum de nu l-a nimerit asasinul în dovleacul acela numai bun de înțepat la Halloween. DacăContinuă lectura „Trumpul Voinței”
Păr a contrario
Dacă compar Primul Război Mondial cu cel Al Doilea Război Mondial dă cu virgulă, ca și când compari pe Adi Minune cu Bercea Mondialu. Te minunezi de primul până te sârbești, iar cel de-al doilea pare o vijelie comparat cu primul, care dintr-o dată pare un fâs. M-am nimerit în Franța de 8 mai, ZiuaContinuă lectura „Păr a contrario”
Haiti de lupi
Este greu să explici conceptul de Trinitate chiar și unui creștin, cum se face că Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt unul și același, Dumnezeu. Trinitatea este simplu de explicat. Trinitatea e ca și cafeaua 3 în 1, când sunt în plic amestecate cafea, zahăr și lapte praf, când te obișnuiești la plic, e dumnezeire,Continuă lectura „Haiti de lupi”
Operă Norock
Cred că țara asta merge din inerție, ca o roată desprinsă de la un automobil, iar când se oprește, se oprește. Dar, dacă există un Dumnezeu, unul al românilor, acesta ține tare de volanul României, care firește că nu mai are frâne, ca țara să nu se prăbușească în genunea prostiei. Fiind un text deContinuă lectura „Operă Norock”
Ochiul dacului
Am fost săpămâna trecută la filmul Dune II, care a lăsat o impresie neutră, ca atunci când după o lungă secetă cerul se screme și varsă câțiva stropi de apă. Nu știu cât vă plac filmele sciene fiction, cum sunt Star Wars, Star Trek, Dune sau altele, aproape toate au lucruri neplăcute în comun. ÎnContinuă lectura „Ochiul dacului”
Fiat flux
Pentru o legătură cu articolul anterior, să se lege, să rămână grea litera, vă întreb și pe voi dacă în ultima vreme v-ați mai cumpărat cauciucuri pentru automobil sau bicicletă, și dacă da, dacă v-ați uitat în ce țări se produc aceastea. Dacă nu v-ați uitat, să spun eu, în China sau în India. AcumContinuă lectura „Fiat flux”
Nebuna vestire
Vorbind despre scumpiri, cred că ați observat că tot timpul cineva se plânge de acestea. Gospodinele că se scumpește pâinea, sau untul, șoferii că se scumpește benzina sau asigurarea obligatorie, sau oamenii în vârstă că se scumpesc medicamentele. Dar, când se scumpesc medicamentele, nu am auzit pe nimeni să se plângă că se scumpesc prezervativele.Continuă lectura „Nebuna vestire”
Împăcat și proletar
La fiecare zi de naștere sau moarte a unui mare scriitor sau poet, neapărat ”cineva” trebuie să ne reamintească câți ani s-au împlinit, ca și când l-ai cunoscut personal și te-ar ajuta asta cu ceva. Anul acesta s-au împlinit 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, am auzit-o la radio. Dacă faceam euContinuă lectura „Împăcat și proletar”
Gerul și pământul
Dacă s-a vorbit despre Noul An Rusesc, care ne bate la ușă, cum le bat rușii ucrainienilor, v-ați întrebat cu ce unitate de măsură socotesc ortodocșii necazul? Cu ceasul rău. De aceea rușii când fac vizite în străinătate, să elibereze de rău țările necăjite, se apucă să colecteze ceasuri, să fie bine ca să nuContinuă lectura „Gerul și pământul”
Urare humanum est
Nu cred că nu ați participat la vreo înmormânatre ortodoxă vreodată, unde preotul spune ”căci nu e om să nu greșească, cu lucrul, cu fapta sau cu vântul”. Se greșește cu vântul mai ales în autobuze, unde câte un călător înghesuit de bunul simț îl scapă suav printre celelalte sardine călătoare. Vântul călător și elContinuă lectura „Urare humanum est”
Oul pădurilor
Dacă există cu adevărat omul pădurilor, un sălbatic atavic care se hrănește cu fructe de pădure, de bunăseamnă trebuie să existe și omul grădinilor. Cine e? E contemporanul nostru, acela ce mănâncă buruieni, legume, brocoli, bea fresh-uri, nu fumează, face sport, toate acestea doar ca să fie sănătos și să trăiască îndelung precum profetul Noe.Continuă lectura „Oul pădurilor”
