Pe 22 octombrie curent, s-au aniversat 98 de ani de când Benito Mussolini și o spumă a Partidului Fascist Italian au făcut Marșul asupra Romei, ca o plimbare pe bulivar, dată de la care se socotește că a intrat în uzul demonizării adversarilor cuvântul fascist. Introducerea este un pretext, adică un text înaintea textului, unContinuă lectura „Marșul asupra Aromei”
Arhive autor:Lucian Handra
Fapta babei și fața moșului
Știrea că cel mai în vârstă infractor căutat de Poliție în România este o babă de 82 de ani, traficantă de droguri firește, a făcut iarăși senzația, așa ca aviația, că Poliția se ocupă cu hăituitul de bătrâne ce vând fasole și ciorapi împletiți la colțul străzii sau moși ce vând ouă eco cu găinațContinuă lectura „Fapta babei și fața moșului”
Rana cea de toate zilele
În clasamentul celor mai profitabile industrii, cea alimentară este pe locul 3 după cea a războiului și a medicamentelor și pansamentelor, ca și când după ce omori oameni, îți oblojești rănile cu vitamine și te apuci să mănânci, să te culci cu burta plină bucuros de ce ai realizat. Dacă nu este militar sau sanitar,Continuă lectura „Rana cea de toate zilele”
HUBURGHEZIA
Să tot fie vreo 10 ani de când și-au arătat colții noii kybiți ai secolului 21, aitiștii și corporatiștii, care au licențiat cu key generator noua clasă de workalcooliști, HUBURGHEZIA. Vechiul nume al absoletei clase învinse de cea muncitorească în spasmele comunismului, burghezia, a fost dat de cuvântul burg, ce înseamnă oraș în limbile germanice,Continuă lectura „HUBURGHEZIA”
Cristofor Corund
O veste tristă a venit din Mexico de 12 octombrie, Ziua Hispanității, aceea că mexicanii au probleme cu colonul. Nu este vorba de intestinul gros, ci de Cristofor Columb, căruia hispanicii îi spun Cristobal Colon, descoperitorul Latin-Americii. Pe modelul Black Lives Matter, mexicanii au demontat săptămâna trecută în mod ciudat statuia lui Columb din CiudadContinuă lectura „Cristofor Corund”
Cartelul Buruienilor
Particula elementară ”etno” se manifestă național prin muzeele etnografice de Ziua Iei, când evenimentul este bifat de către culturnicii din județe sau prin drogurile etno-botanice, când se fac percheziții cu mascați. Polițiștii sunt mascații, nu caii ce trag defunctul la groapă, individ ce a murit de o supra-doză de boli și necazuri. Există de câțivaContinuă lectura „Cartelul Buruienilor”
Secretarii păcatelor juridice
Am promis că revin la scriitorul de SF Aleksandr Beleaev, care a fost inițial probabil un avocat mediocru, iar când s-a plictisit de povești de alcov, s-a grănițuit de profesie și a trecut cu arme și bagaje în tabăra muritorilor de foame profesioniști, scriitorii. Ce se poate spune de bine despre profesia de avocat peContinuă lectura „Secretarii păcatelor juridice”
Plintea Viteazul
Cred că știți care este diferența dintre un tâlhar și un haiduc, iar dacă nu o știți, v-o spun eu. Tâlharul este un hoț care fură de la săraci, iar haiducul este un hoț ce fură de la bogați, cum sunt boierii sau Statul. Haiduci notabili la noi sunt Pintea Viteazul care a acționat înContinuă lectura „Plintea Viteazul”
Meșterul Fasole
Mitul superiorității ardelenești vizavi de ”puturoșenia” moldovenilor sau ”lenea” muntenilor, este exprimat sub forma unui supra-om transilvănean ce l-ar maroni de nervi pe Fuhrerul cancelar și l-ar umple de invidie și complexe. În fapt este vorba de o legendară hărnice, o supra dotare a ardelenilor cu 3 perechi de oaie, o mitică corectitudine și înflăcăratăContinuă lectura „Meșterul Fasole”
Nație de polentari
De câteva zile-ncoace, gura nu le tace, vecinilor de la vest, care s-au luat de mânuță ca un cuplu vesel, să înjure România în fel și chip. Prima dată a fost rândul maghiarilor, care ne-au acuzat că ne-am aliat cu sașii, dușmanii lor(sic!), în 1848, iar apoi niște ”ONG”-uri sârbe, care au acuzat Poliția deContinuă lectura „Nație de polentari”
Pachetul General
Cred că atunci când auziți cuvântul Parchet, primele gânduri ce vă trec prin cap, ca avioanele prin blocuri, este Dedeman și prețul pe care meșterul îl ia pentru metrul pătrat și montarea portofelului. Nu este chiar așa, dar dacă 11 septembrie a furat startul, a doua duzină de gânduri, care să vă pună pe eleContinuă lectura „Pachetul General”
Companiile Big Karma
Pe data de 16 martie 1972 s-a declarat în Iugoslavia starea de urgență din cauza epidemiei de poliomelită iar iugoslavii încep vaccinările și carantinarea oamenilor în hoteluri. Ori este o coincidență remarcabilă cu starea de urgență decretată în 16 martie 2020 în România, ori Iosip Broz Tito a fost unul dintre cei mai mari masoniContinuă lectura „Companiile Big Karma”
Ajutorul palmez în România
Malta este un stat condus de un ordin militar religios, Cavalerii de Malta, care duc războiul împotriva sărăciei din alte țări printr-un ONG-fundație de binefacere, trimițând fonduri în afara țării, așa cum face Iranul când trimite bani și bomboane către militanții Hezbollah. Nu vă mai uitați chiorâș la Iran când face aceste lucruri, căci iranieniiContinuă lectura „Ajutorul palmez în România”
Viața ca o spadă
V-ați gândit cred la ziua începerii anului școlar și de ce are loc în septembrie, și nu în ianuarie, sau în altă lună a anului. Explicația este simplă, pentru că pe vremuri școala se făcea la biserici și chilii, nu în școli iar noul an școlar începea deodată cu anul bisericesc, adică pe 1 septembrie.Continuă lectura „Viața ca o spadă”
