AMICUS FURIAE

Vrăjitoarele de salam

Un profesor de filozofie din Cluj a emis o maximă ardelenească cum că bărbații pot fi cel mult răutăcioși, în schimb femeile, doar femeile, pot fi rele cu adevărat. În mod cert ați experimentat pe propria piele sau ureche maxima de mai sus, și nu mai trebuie exemplificată decât eventual cu ceva specimene interesante din Republica noastră egalitară.

Deși femeile sunt mai numeroase în statistici, Parlamentul este compus în majoritate din bărbați, pentru că așa trebuie și așa îi și spune, căci dacă erau mai multe femei îi spunea Parlawoment, adică parlau femeile, nu bărbații. La cât de puține femei sunt la noi în Parlament sau viața politică, la atât de aspre și ciufute sunt, ai putea spune că sunt chiar rele. Poate oculta ce fabrică Covid are și o secție de femei, de produce unele care să te enerveze la culme, să vezi negru în fața ochilor, să îți iei câmpii și să votezi bărbați tâmpiți, ca ele să prospere în politică.

Nu există un partid politic important din România în care să nu ajungă pe ceva poziție importantă vreo femeie care are particula rău în nume, iar mai apoi să se poarte după cum îi e numele, sau să lase impresia că este rea. Partidele politice le folosesc pe cele rele ca pe un fel de păpuși voodoo, care absorb energia negativă, dar să te ferească cel de sus să le superi sau să stai în calea lor, că te iradiază cu răutate și meschinărie.

Aceste dame de stat sunt condamnate pentru veșnicie, ca și vrăjitoarele din Salem* să poarte anatema omului de stat, acela de purtător de pantaloni, să aibă gura încleștată și să fie supărăcioase pe te miri ce. Fiecare dintre ele este un talisman al partidului, cu care umbli la gât, până talismanul începe să fie țață și să îți invoce toți gâții.

Luăm spre exemplu pe doamna Elena Undrea(așa ziceau bătrânii iernii), care s-a înfiletat singură în PDL, s-a tot învârtit până s-a îngrășat la cont, ca o dulie dură, fiind durdulie la sfârșit, iar când a plecat din partid acesta s-a prăbușit. Se spune despre femei că sunt rele fiind făcute dintr-o coastă de drac, dar această Evă nu era făcută din coasta lui Adam, ci din coasta lui Traian, iar când a pus destulă cărniță pe ea, dar și blăniță, s-a mutat în Costa Rica, cum zic italienii Coastei Bogate.

Ajungând la sud-americani, putem vorbi de Gabriela Fi!rea, această Evita Pandelon, care după câte răutăți a scos pe gură, a ajuns să fie evitată chiar de partidul care a propulsat-o ca pe o petardă ce surzește cetățenii de Anu(s)ul Nou, când ne schimbăm părul, dar năravul ba. S-a spus despre Fi!rea că va pleca din PSD, ca o traseistă, devenind o adevărată Evita Peron, firește pe peronul de la Ga(u)ra de Nord.

Mai cotrobăim în geanta latină după ultimul exemplu, dna. Cosette Chichirău. Dânsa nu a apucat încă să facă rău, nu știm de ce, probabil de chichi și de michi. Așadar putem doar să scriem că va concura cu Chirică, dar nu va Iași primăriță, întrucât se va bate cu necuratul Chirică, acela ce s-a prefăcut din drac în om, din pesedist în penelist, la fel cum a făcut dracul din Povestea lui Stan Pățitul.* *

Până acum niciuna dintre evele de la noi nu a luat-o pe urmele lui Hillary Clinton, care s-a vrut președintă în Biroul Ovar. Într-adevăr, am avut-o pe Vasilica, dar nu se pune, că avea nume de mieluț ce zâmbește frumos știind că merge la tăiat. Chiar dacă prin absurd ar ajunge vreo Evă președintele României, de astea nu am mai făcut, am avea oarecare emoții până ar depune jurământul la Palatul Fâstâceni.

Pentru președinția României așteptăm o prospătură politică feminină, o prăjiturică dulce cum sunt Alina Burghiu sau Raluca Sputnika, că ni s-a cam acrit de președinți săraci și cinstiți. Am vrea o președintă bogată, dar cistită.

Administratorul de bloc de desen

*Vrăjitoarele din Salem-căutați pe goagăl să vedeți unde duce isteria.

**…Atunci dracul dă o raită pe la talpa iadului, să vadă ce lipsește, și apoi iese iute ca scânteia și se tot duce înainte la slujbă, după porunca lui Scaraoschi. Și când pe aproape de casa lui Stan, dracul s-a prefăcut într-un băiat ca de opt ani, îmbrăcat cu straie nemțești(…) Și cum te cheamă pe tine?

— Tot Chirică mă cheamă. — Măi parpalecule, nu cumva ești botezat de sfântul Chirică Șchiopul, care ține dracii de păr?

— Nu-l știu pe acela, dar Chirică mă cheamă.

— Apoi, despre mine, fie oricine ți-a fi nănaș, dar știu c-a nimerit-o bine, de ți-a pus numele Chirică: pentru că ești un fel de vrăbioi închircit.

Ion Creangă-Povestea lui Stan Pățitul(1877)

Căpitanii Planetară

Într-un articol anterior am ghicit că va urma culoarea verde politică după culorile roșu, portocaliu, galben, care rezultă din dispersia razei de lumină prin prismă. Proorocirea s-a adeverit observând prestațiile propagandistice ale candidaților la postul de primar și de parlamentar, căci toți candidații au abordat o platformă electorală verde, ecologistă. Când vă gândiți la platforme, să aveți în minte platforma IMGB-Înteprinderea de Mașini Grele București, Bucureștiul fiind acum o platformă de mașinațiuni grele.

Indiferent de partid, politicienii au suferit o schimbare climatică, au devenit brusc ecologiști, încălziți global și local de foamea de voturi, foame ce nu se poate stârpi, așa cum e foamea din Africa, foamea de la noi având un regim de democratiță, ce produce deranjamente temporare în mediul microbian elector, la alegeri, iar apoi politicienii au parte de o schimbare clismatică, de curățire, timp de patru ani.

Cam toți care au grăit la cutia cu trubaduri, vorba ălora din filmul Vizitatorii, umblă în cârd ca și copiii ăia cu ghiul pe mână, ce atunci când se uneau, formau un mutant bun, Căpitanul Planetară, desenele animate ale anilor 90. În grupul ăla de copii, era unul negru, pardon african, ce era discriminat și marginalizat în acțiuni și lăsat pe dinafară, era numai de decor, să iasă cinci la număr, ca și continentele sau degetele de la pumnul proletarilor ce se unesc, în cuget și simțiri.

Copiii albi din desenele Captain Planet erau ecologiștii primordiali, viceversa de cum e la noi, unde copiii negri cotrobăie în tomberoane, fiind scafandri urbani, în gunoiul colectat selectiv de albi. Știți cine sunt aceia negri, țiganii, pe care cu scârbă îi ocoliți când duceți cu vârful degetelor sacii de gunoi, ecologici și ei, iar El Niño de la tomberon vă roagă să îi lăsați ghena deschisă, să se uite în gunoaiele voastre, în viața voastră culinară și intimă.

A apărut un nou păcat în Europa și America, acela de a polua, de a nu fi ecologist. Vedeți bunăoară printre candidații useriști, un profesor ce vrea să facă istorie, nu la catedră, ci din lupta cu gândacii și șobolanii din spitale, iar altul, ca un războinic vizigoțiu, umbă prin păduri asemenea lui Yeti și se fotografiază cu arbori uciși, îndemnând lumea să oprească măcelul. Un alt candidat, fost președinte al țării, cu un nume care flatulează, vrea să producă la București, nici mai mult, nici mai puțin decât gaze, din compost, nu din borvizul cu care strica vinul, înmulțindu-l.

După spusele actualului primar, Clujul, construit ca și Roma pe 7 colibe, se angajază să planteze 100.000 de arbori, firește dacă îl alege pe dânsul de primar. O să devină Napoca orașul boBoc, un asemenea desiș de nu o să vedem pădurea de copaci, dar atunci îi schimbăm numele în Frunze, ca al orașului unde a studiat Nicolae Ceaușescu să devină general.

Dacă tot am ajuns la totalitari, să știți că a apărut un nou partid, Verzii, nu sunt legionarii, nu vă speriați, ci niște ecologiști noi, care par pe lângă Partidul Ecologist din România proaspeți, parfumați și atractivi, precum sunt castraveții cornișon de la Carrefour comparați cu castraveții murați vânduți în piață în lighienele alea murdare.

Nu e vorbă că nu erau românii înainte de 1989 ecologiști, și nu reciclau, din contră. Cei ”bătrâni” care au prins fabricile adevărate comuniste, își închideau balcoanele cu bandă cornier tip L, toți copiii aveau carbid pentru cutiile de Amigo, țevi de cornete, iar în garaje și beciuri apăreau menghine, reșouri, oțeluri și altele trebuincioase, precum în bancul acela cu fabrica de mașini de spălat, ale cărei piese dacă le recompuneai după prospect, tot mitralieră ieșea. Pe vremuri, Dedeman și Leroy Merlin erau niște vise erotice de lăcătuș mecanic decadent și imperialist, lubrifiate cu silicon WD-40 din spray.

Procurarea de care vorbesc nu era furt, doar se completa ce era lipsă. La fel limbajul de lemn al comunismului ecologist s-a completat cu vorbe de duh ca hub, energii curate și alternative, emisii 0 de carbon, panouri solare, smart-city, autobuze electrice, trotinete așișderea, și tot felul de născociri ale unui Moș Crăciun verde, cu sacul plin de gageturi cu încărcare wi-fi, ce l-a detronat pe Moș Gerilă roșu, cu sacul lui amărât de portocale și mașini de tablă.

Or să treacă și alegerile acestea, locale și parlamentare, iar ecologismul nu va face diferențialul la căpitanii planetară, care mai apoi, odată aleși, nu vor fura, ci doar vor completa.

Să facem din tun tractoare,

Din atom lumini, izvoare,

Din rachete nucleare,

Pluguri de arat ogoare.

Romul de zăpadă

Perete Ispitescu

Asiaticii spun despre europeni că suferă de boala lui Napoleon, adică se apucă de mai multe lucruri deodată și nu duc la capăt pe niciunul. Este adevărată această constatare, intervenind cel mai probabil procrastinarea, căreia în vorbirea curentă i se spune lălăire sau Sfântul Așteaptă. Pe românește se așteaptă al 12-lea ceas, când vine mintea de pe urmă, ca o iluminare, o epifanie, o străfulgerare, care apare pe urma pe unde a călcat gândirea profundă, herghelia nărăvașă de idei și soluții.

În planul imaginativ, Perete Ispitescu se construiește natural din piedici insurmontabile, pe care le puteți observa în poveștile populare românești, unde slugi viclene, rude deghizate în urși și păduri vrăjite fac imposibil traiul de zi cu zi, și doar vedetele de atunci, VIP-urile benzilor desenate arhaice, feții frumoși și greucenii, puteau izbândi și trăi fericiți până la adânci bătrâneți.

Opțiunea alternativă a lipsei de puteri supraomenești și cai vorbitori este fuga de probleme, fugă rușinoasă dar sănătoasă, benefică, căci unde nu-i cap e vai de picioare. În mod sigur, în cazul meu și al dumneavoastră, eșecul sau lipsa de acțiune nu se poate pune decât pe celălalt, care este de vină, care este responsabil, sau eventual pe lipsa de noroc, ceasul rău.

Kurt Vonnegut spunea că este dăunător ca oamenilor să li se dea pilde și exemple de reușită în viață, realizările excepționale ale unor supra-oameni spectaculoși și de succes, întrucât 96% din populația planetei este mediocră, celelalte procente fiind împărțite în mod egal de idioți și de oamenii de geniu, inventatorii și savanții. Cu cât ne comparăm mai mult cu acești dumnezei care sunt doar 2% din populația planetei, cu atât se ridică mai multe obstacole în reușită, fiind evident eșecul de tipul lui Napoleon.

Așadar, când sunteți procrastinatori și inhibați de strălucirea geniilor, trebuie să vă luați drept model un mediocru, un muritor de rând. Un astfel de mediocru a fost Petre Ispirescu, un tipograf cu 3 clase primare, care a învățat cu dascălii de la biserici, a cărui muncă de culegător de folclor și povestitor a fost sarea din bucatele folclorului românesc, Ispirescu intrând în Liga Super-Eroilor Culturii Române alături de Creangă și Eminescu, Ligă care comparată cu Academia Română, face ca ultima să fie Academia monștrilor.

Gol de aere

Noaptea limbii române

Toată ziua de 31 august de dimineața până seara oamenii de cultură, oamenii de stat și ambasadele se agită ca un Pepsi să preamărească Ziua Limbii Române. De la Primul Academician al Țării, firește Președintele Academiei până la timida studentă filoloagă de la Roma auzi doar despre daco-traco-geți, daco-români, super-români, zis și aromâni, continuitate în spațiu, de parcă au fumat cu toții cânepă cu dacii tarabostes sau au mâncat o barză pe varză cu brânză stricată.

Cum se poate să dai asemenea ”dume”, asemenea ”gherle” răsuflate, să expui măreția limbii române de parcă româna este mama sanskritei și proto-limba limbilor? Imediat se patina pe gheața lui Eminescu să demostreze că limba noastră cea de toate zilele, ”limba vechilor cazanii”, este ză madăr of ză ol lenguigez, cea mai veche din lume, că celelalte limbi sunt urâte, ca niște limbi cu păr pe ele, cum au pisicii. Au zis că limba română a fost un liant temporal, un fel de super-glue românesc peste veacuri, și tot literatul a găsit de cuviință să își caute atent cuvintele, să nu greșească gramatical, să aducă elogii limbii, mai pe românește, să dea limbi limbii.

Zici că au fost cu toții vorbiți să îi spună șirag de pietre rare, nestemată, că e dulce ca mierea, că așa și pe dincolo, că nu are graiuri, că se înțelegeau românii de o parte și de alta a Carpaților fără translator, așa cum dacii și romanii de pe Columna lui Traian ieșeau la taifas, la o țuică, la podul lui Apolodor, să se laude care e mai tare în limbă, care are limba mai curată și neprihănită. Neprihănită nu e, la ce înjurături de sfinți și dumnezei are, la ce Stalini te violează, la ce viteză au organele ce intră și ies din oameni, din lucruri, din situații, inclusiv din țară și din organizații. De câte ori nu ați auzit să intre ceva în partide, în ei de politicieni, în Fisc, în Președinte, în administratorul de bloc? Unde e o mai mare diversitate a verbului a fute, dacă nu la noi, în Românistan?

Gura păcătosului adevăr grăiește, așa cum în prima scrisoare în limba română(altă placă zgâriată de 31 august) a grăit Neacșu din Câmpulung, dar cu slove chirilice. Cu acest cuvânt fermecat, slovă, dar și cu magia neagră a chirilicelor, ne apropiem de esența acestui articol, adică cam ce sărbătorim noi pe 31 august. Poate sunt negru în cerul gurii, dar slovele chirilice nu prea vujau cu româna, căci arată ca niște litere împotriva naturii, ca o găură de cheie, pe care te pândește un vecin curios să vadă ce faci, trage la fiare și la măsea să se facă mare, face niște cruci pravoslavnice, apoi vine, te înjunghie și îți spune că ești fratele lui ortodox.

Ce e cu 31 august? Păi pe 31 august 1989, în Republica Socialist Sovietică Moldovenească, Sovietul Suprem(Parlamentul) a votat proclamarea limbii române ca limbă de stat în RSSM și trecerea la grafia latină, după ce fusese Marea Adunare Națională de pe 27 august cu 760.000 de oameni care au strigat, printre altele și Unire.

De fapt, ceea ce trebuiau literații noștri să explice, a fost că pe 31 august sărbătorim faptul că basarabenii au avut coaie și sânge în puță să se pișe contra vântului, fiind una dintre puținele dăți când am fost lucizi ca neam, când nu am fost cu curul în 12 luntri, și nu am plecat capul, să nu îl taie sabia. Mă rog, au fost ei, basarabenii, că noi, românii de dincoace, am fost curve și impotenți politic, i-am cam abandonat și trădat după 1990.

31 august este ziua în care sărbătorim curajul de a te pișa pe sovietici, de a spune NU rușilor, de a le răspunde cu clasicul ”prin gură” iar cui nu-i convine textul, și prietenilor lui Putin, cu răspunsul italianului din Malta: piss on you too, you son of a bitch, I am going back to Italia*!

Boul sau găina

Post scriptum: dacă limbajul dur a jignit pe cineva, asta e, așa e limba română, dură ca un diamant, iar textul în sine este o mulțumire că vorbim limba română.

*Basarabia(Republica Moldova) are forma Italiei.

Vrăjitorii din Goz*

Toamna aceasta, când au loc alegerile, are loc și trecerea la grila de toamnă la televiziune, când se schimbă programul de reluări, se produc și încep emisiuni noi, cu alte decoruri, dar cu aceleași teme și realizatori.

La fel se întâmplă și cu programele electorale ale partidelor. Înainte de alegeri ni se propun telenovele, un sezon minim de 4 ani, cu actori principali de la București și câțiva secundari din capitale de județ, plus mii de figuranți în teritoriu, structura de partid din Provincie, cum zic miticii. Nu avem ca și francezii Provence, cu ierburi aromate, ci Provincia cu buruieni și iz penal.

Imediat după Revoluție, când ne-am făcut occidentali și ne-am băgat cablu, puteam să știm dinainte ce programe vrem să vizionăm din acele ghiduri Radio-TV, care la noi ulterior s-au transformat în ghiduri TV, iar la ruși în ghiduri-radio, în care ei citesc pe cine a mai iradiat Puterea, pe opoziție sau foști spioni.

În România ar trebui să apară ghiduri politice în care să fie tipărite programele politice pe partide, așa cum erau în ghidurile TV pentru canalele de televiziune. La fiecare partid politic, cu grila lui de programe, să fie un cupon detașabil, ca un contract cu alegătorul, iar pe verso să aibă condițiile de utilizare și răspunderea penală a producătorului politician, cu inculparea pentru înșelarea încrederii și grup infracțional organizat. **

Poate ar trebui ca scenariile furnizate de partide prin ficțiunile prezentate sau fanteziile politice să fie investigate cu detectoare de minuni, niște aparate care să dea o prognoză a happy-endului sau a thriller-ului pe care urmează să îl vizionăm timp de patru ani. Oricum știm că și fără cuponul de satisfacție politică și detectoarele de minuni politicienii se bucură de prezumția de vinovăție de îndată ce le apare numele pe lista electorală.

Nu avem unde ne plânge, eventual doar pumnilor cu care ar trebui să ne lovim în ouă, nemaifiind ca înainte vreme, când ardelenii se duceau la ”bunul Împărat” să se plângă, mai ales de când am trecut de la Casa de Habsburg la Casa de Strasbourg, iar birăul*** s-a transformat în primar braconier, la propriu și figurat, braconaj ce durează până ajunge DNA să descifreze ADN-ul din contul său, iar grila de programe devine grilaj. Speranță nu prea este în administrația locală și centrală, ați văzut singuri că majoritatea primarilor au țiglele zburate de pe casă, iar în pod numai găinaț și găinării.

O ultimă chestie despre programele politice, înainte de alegeri: întrucât cetățenii au drept de vot la 18 ani, când pot cumpăra ”legal” țigări și alcool, ar trebui mutate dezbaterile politice și expunerea programelor electorale după miezul nopții, cum erau pe vremuri programele pentru adulți, pentru oameni mari, programele erotice. Oricum știm că sunt numai fantezii, doar se simulează actul politic așa cum actori frumoși simulau sexul pentru bătrânii fără somn sau minorii curioși. Oamenii serioși, cu scaun la pat, la ora aceea, ori fac dragoste ori dorm adânc.

De la toamnă pornim, se pare, la fel ca Dorothy, pe drumul de cărămizi galbene(dar fără condurii roșii), spre Vrăjitorii din Goz, în speranța că ne vor da minte să nu votăm toți bossferații care sug sângele poporului, vorba lui Pristanda, într-o poveste fără sfârșit****.

Program de nevoie

*goz: gunoi, deșeu, murdărie. Regionalism din Ardeal

**o idee mai veche a dlui. Șerban Suru din broșura ”Să ne pedepsim conducătorii”

***birău: primar, primare(Regat). Regionalism și arhaism din Ardeal

****Poveste fără sfârșit, excelentul film de fantasy după superba carte a lui Michael Ende.

GIMNASTICĂ ISTORICĂ-Proba la belele

Știți ce fac românii când nu mai au bani? Nu schimbă 100 de Euro, cum e răspunsul clasic, ci fac o nefăcută istorică. Nefăcuta apare de obicei după 15 ale lunii, atunci când se plătește chenzina, denumire ce vine din franceză(quinzane), însemnând ”leafa la cinsprezece”.

Mai multe evenimente majore, deosebite, din istoria României s-au întâmplat în perioada 21-23 ale lunilor, la o săptămână după chenzină: Proclamația de la Islaz din 1848, Rebeliunea legionară din 1941, Actul de la 23 August 1944, Revoluția Română, Evenimentele de la Târgu-Mureș din 1990, ș.a.m.d.

Unul din cele mai dureroase, fizic și psihic pentru poporul român a fost Actul de la 23 August 1944. Atunci Marele Voievod de Alba-Iulia l-a arestat pe Mareșalul Antonescu și România a ”întors armele”, întoarcere ce e ca atunci când întorci cutițul de bucătărie și strângi de partea ascuțită.

Actul istoric se putea numi liniștit Nackt-ul de la 23 August, după cum spun germanii nudului, ”nackt”, pentru că așa ceva am făcut noi, ne-am dezbrăcat în pielea goală și am strigat pe front că nu mai vrem război, că o să luptăm pentru pace, fiind precursorii hipioților de la Woodstock. Ne-au văzut în fundul gol perverșii de sovietici și ne-au dat ciocane, fiind noi aplecați, în poziția secerei.

Regele copil, neavând vreo garanție de la ruși, cum avea Antonescu, a tras brusc frâna de mână, apoi și-a tras o decorație de la Stalin pentru vitejie, iar Regatul României, automobilul său de lux, a pornit în trombă, pe sensul invers al democrației. Drumul greșit a durat până în 1989, când după chenzină, am făcut o ieșire pe banda de urgență, semnalizată din 1985 ca Perestroika, iar până la lichidarea anului, l-am lichidat pe șoferul de atunci, cum lichidează mafia. Fără judecată.

Fără judecată a fost și Regele când a făcut manevra imprudentă de Șofer de Stat, fără a tracta, din păcate, 160.000 de soldați care au rămas prizonieri la sovietici.

Regele s-a făcut după abdicare colecționar de automobile de lux(din vânzarea de ouă și pui, firește), și-a tras 5 fete cucuiete, și doar una Margarete, ce a învățat româna pe îndelete, să o pună ”custodete” să domnească cu ”Dudete”.

Cealaltă bizarerie a istoriei României de după 1948 a fost faptul că tot din 20 în 20 de ani, am semnalizat intenția de ieșire de pe drumul socialismului, pe care ne-am angajat conducând automobilul Malaxa. Prima dată am semnalizat în Cehoslovacia, pe 21 august 1968, dată când am lansat Dacia la Pitești, cu discursul lui Ceaușescu, iar apoi, pe 21 decembrie 1989, același discurs, aceeași piață, același șofer, dar altă destinație, democrația. Vă întrebați de ce 1968+20 sunt 1989? Pentru că am pus liță la siguranță, 1 an, să dea bine, să avem semnalizare.

Tot nu am priceput cum Regele, din ouă, a cumpărat mașini de lux, a făcut 5 fete, aspiratoare de bani, pentru că noi iobagii corporați, nu reușim decât o mașină în rate și copii să îi numărăm pe un deget, cel mijlociu, care indică răspunsul la întrebarea: Este monarhia soluția care salvează România?

Regele Doare

CERBOSLOVACIA

Americanii spun ”intervenție” unei inițiative a prietenilor când au un bețiv în familie, sau în cercul de prieteni, iar prietenii bețivului se strâng la acesta acasă să îl convingă să nu mai bea, fac un fel de ședință.

Cam așa a fost în 21 august 1968 când a fost ”intervenția” din Cehoslovacia, sovieticii au mers cu niște ”prieteni” din Pactul de la Varșovia acasă la cehi, să le spună să nu mai bea, că s-au îmbătat de libertate, că spun lucruri ciudate, și că nu pot să bea decât cu voie de la Moscova, altfel se îmbată cu apă rece.

Cehii începuseră să bea prin 1967, dar nu erau încă dependenți, ci erau independenți, sau cel puțin așa știau ei. La acel moment, cehii erau uniți cu slovacii într-un mare sat, Cehoslovacia, unii erau berari, alții pădurari, și trăiau în minunata lume nouă comunistă, oarecum lipsiți de griji, până când au ridicat capul ca un cerb, iar în acel moment a venit braconierul sovietic să le ia trofeu coarnele.

E adevărat că ungurii s-au apucat devreme de băut, prin 1956, fiind iubitori de pălincă, au vrut rapid să se îmbete, până a fost intervenția de la Budapesta, iar pe șeful lor bețiv l-au găzduit românii, spre rușinea noastră, iar când s-a trezit, era deja târziu, băutura l-a dus în groapă.

La băut din liberate s-au apucat apoi polonezii, în 1980, dar cu măsură, știind ce au pățit ungurii și ceho-slovacii, și au tot băut până în 1989-1990, când a fost o beție generală de libertate, o euforie uriașă a europenilor și asiaticilor.

Braconierul după ”intervenții” ducea trofee în Moscova, unde au o cameră de trofee, cu tot felul de nații. Uniunea Sovietică a mai făcut intervenții în Afganistan și recent în Georgia, și de fiecare dată când vin rușii, nu vin cu bancuri de la Radio Erevan, ci vin cu tancuri, iar mai apoi te țin ”la regim”, unul care le convine lor.

Ce a urmat după intervenția din Cehoslovacia, se știe. Nu am putut vedea Ciocârliile pe sârmă* până în 1990, când toate păsările captive în lagărul sovietic au zburat care colo, bucuroase că au scăpat din colivia ruginită.

Acum că este primăvara de la Minsk, așteptăm alba pasăre rusă să își ia zborul, să se îmbete de libertate, până la dependență.

Atât doar să nu facă Moscova o altă ”intervenție” chirurgicală prin Lituania, că în loc de teste(Covid) ne cumpărăm veste. Antiglonț. Asta este chiar ultima dată când ar face-o.

Dacă o vor face, le dăm noi de băut ceva bun, nu cum dau ei otravă la oameni. Cuvântul începe cu p.**

Culegerea de tancuri a feldkurat-ului Lucskos

*Skřivánci na niti(Ciocârliile pe sârmă)-filmul din 1969 al lui Jiří Menzel, interzis până în 1990.

**E un cuvânt rușinos de spus

P.S. Nu confundați Slovacia cu Slovenia. În amândouă mergeți la ski, într-una pe mare, în cealaltă pe munte. Dar una ne este mai dragă decât cealaltă, pentru că are Carpații. Aceea e Slovacia. 🙂

Regatul Kuwenit

Știrea că din toamnă Kuweitul nu va mai putea plati salariile funcționarilor a dat fiori fierbinți statelor din Golf, precum și altor țări cu volum mare de funcționari. Kuweitul este a 8-a cea mai bogată țară din lume, raportat la venitul pe cap de locuitor. Țara nu e întinsă, fiind de 3 ori mai mare decât județul Cluj. Deși e foarte cald la ei, economia Kuweitului este unipolară, axată pe umblatul cu tirbușonul în mână și datul de cep la tâța de țiței a pământului, iar apoi vânzarea cu viteză a aurului negru către țările bețive de grabă automobilistică.

Având Kuweitul atâtea miliarde de hectolitri de barili de dolari, s-au apucat arabii de tot felul de fandacsii arhitectonice: autostrăzi, spitale, clădiri sucite, zgârie-nori și alte minunății asemenea grădinilor suspendate ale Bulionului, nemaiștiind unde să stârpească banii ce nu mai conteneau să vină. Pe cum construiau beduinii zgârie-nori în deșert, așa construim noi în România zgârie-brânză în deșertul gândirii, ghetouri pentru proletariatul beduin ce lucrează pe plantațiile din Spania și Italia, sau pentru beduinii corporați ce se duc seara osteniți în apartamente ca uneltele în sertar.

Pandemia cu Covid a constipat economia mondială și consumul de petrol, a oprit diareea de bani care împroșca Orientul Mijlociu, a gripat industria auto și conexă, iar România s-a trezit mahmură să constate că principalul său export este industria auto, aceea a covrigilor și chingilor ce se pun în căruțele moderne.

În afara acestui segment, am putea să ne apucăm de exportat funcționari, că avem o producție record, peste plan, producție ce depășește la număr pe contribuabilii din mediul privat.

Practic avem mai mulți cetățeni kuwenitieni decât cetățeni români privați, Statul pășunând veniturile românilor pentru a alăpta pe kuwenitienii care îl mulg pentru ei, fiind totuși o distribuție socialistă și echitabilă a veniturilor: privatul îi plătește salariul funcționarului. Banul intră pe o parte, iese pe alta, dintr-un buzunar în altul, și nimeni nu vrea să îi înțarce pe kuwenitieni.

Astăzi, fiind zi aniversară a socialismului, respectiv proclamarea pe 21 august 1965 a Republicii Socialiste România, transmitem o urare cetățenilor kuweitieni, cu dragoste socialistă, din anul 2000, când nu vom mai fi copii:

Kuweit, Kuweit,

La petrol al năzuit,

Iar acum că s-a oprit,

Te-ai mutat din bloc în cort,

Nu ai bani nici pentru ort.

Gara făgăduinței

P.S. Kuweit se poate înlocuit cu Kuwenit, ”La petrol” se poate înlocui cu ”Job la stat”;

P.S.bis. prezentul articol este prinos de recunoștință dlui. C.O.U., avocat, Sensei de înțărcat. Kuwenitienii

Hrana galbenă

Cititorii obișnuiți cu denumirea veche a SF-ului, ”știință și imaginație” au recunoscut în titlu numele unui film celebru din 1973, ”Hrana verde”(Green soylent). Filmul este o dramă(thriller) post-apocaliptică în care oamenilor li se dă un concentrat-mâncare, o hrană, de culoare verde. La sfârșitul filmului spectatorii își dau seama că este făcută din oameni nefolositori.

Românii care au pășit în era liberală, primesc o hrană galbenă, un concentrat de doctrină politică, asemenea puilor ”spre tăiere”, acum înainte de alegeri, un concentrat mai mult imaginație(fantezie) decât știință, semi-digerat în rumegătorul politic de la București, regurgitat pentru ciocul cetățenilor, în vederea ouălor(voturilor) pe care le vor depune în cuibarele electorale. Oricum toamna se numără bobocii, care mai apoi fac ciocul mic, ce au mâncat aia au ouat.

Hrana galbenă este distribuită prin canale oficiale și neoficiale, ajungând până la cei mai amârâți pui, în orice sat și cătun din România, și este livrată de fermieri fruntași cu sârg și devotament. Hrănirea intensivă, însămânțarea hranei galbene se face prin săgețile liberale, țintit, sau trase în orb, în peisajul politic.

Un astfel de caz de hrănire forțată cu concentrat galben a fost la Școala Gimnazială din loc. Gârbău jud. Cluj, condusă de un director oarecare, ca orice director de școală sătească. Din capitala de județ, un apostol al liberalismului, inspectoarea cu numele protectorului Veneziei, a pornit ca la carte, ca o Artemis către Gârbău, să îl ajute pe primarul gârbovit de grija partidului, să ducă o campanie de lămurire a directorului școlii în privința hranei galbene, sau să îi ceară demisia. Pe această Artemis cu arcul, o Bendis a dacilor, o doare fix în bendix de opiniile unui director, profesor al copiilor, interesând-o doar hrana galbenă și îngrășarea forțată a puilor, dar și susținerea altor ciugulitoare.

Primarul din Gârbău, un nume buruienos, ca majoritatea primarilor din România, se aseamănă cu otrăvitoarea ambrozie, ce ne irită cu polenul emanat.

Degeaba luptă lumea cu ambroziile din primării, că nu este spor, atâta vreme cât polenul ajunge la toți dintr-un partid, proliferând buruienile politice, acestea lăsând loc trântorilor să se hrănească din nectarul Statului, până la sațietate. Să lăsăm imaginația, galbenă de invidie, și să ne întoarcem la știință.

Dacă am vorbit de spectrul politic, și de directorul școlii din Gârbău, profesor de fizică, să știți că denumirea de spectru politic vine din fizică, de la spectrul de dispersie a luminii prin prismă. Raza de lumină trece prin prismă, și dispersează în culorile curcubeului.

Din anii 1990 încoace, politic vorbind, am avut culoarea roșie, apoi culoarea portocalie, în prezent fiind culoarea galbenă, iar în viitor, cine știe, poate verdele, sau poate albastrul. Nu degeaba ziceau grecii că au descoperit fizica observând natura, căci physis înseamnă natură.

Eu am descifrat politica observând fizica, la fel cum trebuia să facă primul-fizician al Țării, și să accelereze pe acei electroni negativi din inspectorate, M.E.C. și partidul care l-a propulsat, să aducă lumină în viața politică a României, cum zic fizicienii, ”să o pună la punct”, să o focalizeze.

Până la punerea la punct a României, vreau să primim și alte mâncăruri, să mâncăm sănătos și variat, dacă tot ne îngrașă, în ferma post-apocaliptică roșie – portocalie, că de la atâta hrană galbenă dăm în gălbează.

Vărsat de cuvânt

P.S. acest articol este dedicat fostului meu profesor de fizică, dl. Lar Aurel, director la Școala Gimnazială din Gârbău județul Cluj și de asemenea actualului nostru prim-profesor național de fizică, director la Președinție.

Mustața care ne scurtează viața

La sfârșitului lui iulie a.c., o știre despre o mustață a făcut înconjurul lumii, anume că ambasadorul american în Coreea de Sud, Harry Harris, și-a tăiat mustața, pentru a nu-i mai supăra pe coreeni, care au și protestat pe seama mustății sale, ce le amintea de ocupația japoneză.

De când i se dă atâta nas mustății?

Dacă analizezi fir-a-păr secolul XX, observi cu ușurință că istoria ultimei sute de ani a fost dominată de dictatori cu mustață, eventual barbă. Dictatorii fără păr sub nas, chiar dacă au ordonat crime oribile, nu sar așa în ochi, fiind benigni și benevolenți cum sunt Mao sau Hoxha. Se pare că tocmai părul de pe față determină dorința de a guverna brutal, iar cu cât e mai mult și lung, cu atât e mai lungă și dictatura, cum a avut Castro.

Părul de sub nas aduce un aer exotic, mistic și fascinant, care se reflectă în forma pe care o ia mustața. Așa cum sunt ghicitori în cafea, trebuiau să apară ghicitori în mustață, care dezmierdând mustața, să ghicească viitorul unor milioane de oameni, să le divineze asupra lagărelor, reeducărilor, judecăților sumare și execuțiilor bizare.

Au fost diferite modele de dictatori și mustăți, tabletă de ciocolată, cum a avut Hitler, pieptene, ca și Stalin, umbră ca a lui Franco, cele mai importante mustăți având și forma țărilor pe care le-au condus. Mustața lui Hitler era pătrată, semănând cu Germania, iar mustața lui Stalin semăna cu Uniunea Sovietică, întinzându-se de la Obrazul Atlantic la Obrazul Pacific.

În Orient situația era mai subțire, cum era mustața împăratului Hirohito, care avea un aer timid, de școlar în clasa a VIII-a, ce pozează pentru albumul foto îmbrăcat în costumul de mire a lui taicăsău. Când Împăratul a trebuit să dea vina războiului pe cineva, spunând că militarii au făcut războiul pe barba lor, a dat-o pe primul ministru, Hideki Tojo, care avea o mustață sinistră, europeană, de hibrid Hitler-Stalin.

Am avut și noi dictatoare mustăcioase, cum a fost Ana Pauker, cu o mustață de babă menopauzistă, sau ministrul de interne cu tuleie, cel de la protestele din 10 august 2018, de o chema ca pe fiica lui Franco, Carmen. Dictatorița a primit odată cu funcția și un mănunchi de păr, o fascie de pufuleț, să îi țină răcoare la buză, și să îi guverneze pe protestatari cu parul(nu cu părul), să le umfle și înroșească buzele. E limpede a cui a fost vina pentru înăbușirea protestelor, a luʼ cu mustața neagră, vorba cântecului.

Ultimul dictator al Europei, Aleksandr Lukașenko, a început cariera de dictator cu o mustață de instalator, mustață care s-a tot scurtat, s-a rărit și albit, până a ajuns o amintire, iar la pușcărie, se va epila Sanda și pe picioare, să fie prezentabilă pentru colegii de celulă.

Până la urmă nu presa este câinele de pază al democrației, ci bărbierul.

Briciul lui Dumnezeu

Lanuri de interlopi

De când au intrat lanurile de interlopi în atenția Primului-Dascăl al Țării, mi-am imaginat ofițeri de Poliție ce își fac poze în lan, cum fac miresele la trash-the-dress, să fie producție bună de copii în țara eminamente gregară. Apoi m-am gândit la combine, care să are lanurile și să le ducă în silozurile A.N.P.*, după ce au investigat cercurile din lanuri, cercurile de suspecți.

Se spune că avem conducătorii pe care îi merităm, dar mergând mai departe, putem derapa cu imaginația, ca un beamveu tunat, să spunem că avem interlopii pe care îi merităm, iar în oglinda virtuții, Poliția pe care o merităm. Poate nu e chiar Poliție, dar Oboriție tot este. Poliție vine de la polis, adică cetate pe elinește. Noi n-am avut de alea, dar am avut târguri și oboare, bâlciuri și iarmaroace.

În mod sigur vă amintiți povestea cu Alexandru Ioan Cuza ce umbla deghizat, sub acoperire, prin târguri și oboare să-i prindă pe infractorii ce lucrau cu ocaua mică. A.I. Cuza a pus bazele Poliției, le-a dat lege de organizare, ca mai apoi să umble aceasta, și nu să umble Domnitorul Țării prin lanuri, să prinză pe găinari, furi, ciorditori, geambași și alte specii de răufăcători ascunși în Groapa lui Barbu.

O poveste interesantă este a precursorilor polițiștilor lui Cuza. Înaintea poliției românești a existat garda arnăuților(albanezilor) ce umblau prin Muntenia chipurile să impună legea, dar o făceau cum îi ducea capul, cum o pricepeau ei, fiind turci după religie. Oamenii, ca să se ferească de arnăuți să nu îi mai calce, au început încet-încet să își schimbe straiele să semene cu ale albanezilor, să se cameleonizeze, de nu mai cunoșteai cine e rumân, grec sau ”turc”.

Cam așa arată o parte din populația actuală a României, după vorbă, după port: tatuată, cu ceafă groasă, pistol cu bile în torpedou, cu bicepsul mai mare decât capul, cu piciorul în pedală când văd Poliția, mai nou cu bărbi ca și popii cei cărturari. Nu sunt cameleoni, sunt un fel de gușteri autohtoni, de târâtoare neajutorate cu capul, ce înjură poliția, până în momentul în care le calcă cineva pruncul, sună la 112 iar apoi jelesc.

Activitatea Poliției și a interlopilor e un fel de cântar al modului în care populația înțelege să se ocupe de mizerii, mai mari sau mai mici, să aibă o activitate infracțională intensă sau una moderată, de profesioniști sau de amatori. În Mexico sau Brazilia, Poliția federală trage cu muniție de război, intră noaptea peste cetățeni în casă, îi răpește, îi torturează, îi omoară, iar apoi le aruncă trupurile în ceva gârlă, sau pe maidan, în gunoaie. Federalii îți dau funeralii.

Federales fac aceste lucruri pentru că interlopii mexicani sau brazilieni, spânzură oameni de poduri, pe alții îi taie cu drujba, ca niște demni urmași ai celor ce sacrificau oameni și le scoateau inima să îmbune zeii. Fiind interlopii aceia catolici, zic un Doamne-ajută! să nu se gripeze motorul drujbei sau să sară lanțul, iar duminica se duc la preot la o spovadă.

Așadar, dacă noaptea nu intră federales în casă la voi, să îi mulțumiți lui Dumnezeu că ne-a dat interlopi de treabă, și manele, să ne drogăm cu ele.

Zăvoi și pace

Administrația Națională a Penitenciarelor

Profesorii de drect constituțional

De vreo trei săptămâni să tot fie, am avut o vedenie cu Sf. Maximilian, care mi-a apărut în vis cu o ghilotină nou-nouță, și culmea, cu Constituția României în mână! M-am temut la început, apoi mi-am revenit după ce mi-a vorbit în graiul francilor, ”nimeni nu este mai presus de lege” și mi-a spus șoptit că ”vezi că la intrare, se dă un examen din asta”. Tare m-am tulburat și am sărit din pat, să caut Constituția să văd exact ce a spus sfântul, apoi să mă rog, poate am încălcat Constituția, cu lucrul, cu fapta sau cu gândul.

În mod sigur Sf. Maximilian a avut apariții miraculoase la mai mulți cetățeni din România, de s-au înmulțit cazurile de vindecări cu Constituția. Mi-e teamă că din fervoarea credinței în Constituție, să nu apară o mișcare religioasă extremistă, să nu ajungem pe mâna unor inchizitori, că de aștia, pe la noi, chiar nu am avut. Să nu apară călugări constituționaliști, că aia se hrănesc cu legi, și o să moară de foame în peșteri, nu o să joim noi să facem atâtea legi să îi hrănim. O să fie păcat mare!

Am văzut cu ochii mei miracolele făcute de Constituție prin Țară: oamenii nu se mai tem de Covid, doar ridică Constituția și are loc Pogorârea Cuvântului Sfânt din 1991, cum că li s-au încălcat drepturile constituționale, iar covidul fuge ca de apă sfințită. De fiecare dată când tirania autorității vrea să îngrădească drepturile românilor, cetețenii care sunt loiali Constituției, o pun în botă, și exorcizează dictatura sanitară. Am văzut oameni simpli, cu ochii în lacrimi, ce se uitau cu evlavie la Avocatul Poporului la televizor, când vorbea despre încălcarea Constituției, așa cum vorbea părintele Cleopa pe casete despre Cel de Sus.

M-am înfricoșat, ce-i drept, de CEA de Sus, Legea Fundamentală, auzisem eu că Dumnezeu e de gen feminin, dar nu îmi închipuiam cum arată sau cine este, cum ar arăta Constituția. Fiind de gen feminin, dar mai tânără, are barbă neagră, și deasă, ca și Conchita Vurst, părul negru, frumos pieptănat, cu o rochie suplă, are păr cârlionțat pe piept și sâni, așa cum trebuie să arate un Dumnezeu-femeie.

Ce dacă Constituția este certată cu Dumnezeul cel ortodox, boșorogul cu barbă albă și cearceaful nespălat? Nu e așa grav, tot Constituția va birui, ea are cearceaf de la Jisk, și este frumoasă cu barba aia neagră, e virilă și înțeleaptă. Tot o să îî pună, scuzați expresia, păsărica pe gură, nu aia la care vă gândiți, ci acvila de pe Constituție. O să îi închidă gura, de o să umble Dumnezeu să îi ia rimel și farduri în loc să cumpere vin și pești.

Sunt martor la minuni facute de Constituție: unul a prins pe nevasta lui că l-a înșelat, dar nu a bătut-o, cu pumnul sau cureaua, Acvilă-feri! Cel înșelat doar i-a spus că i-a încălcat drepturile prevăzute de Constituție, a spus Cioară-ajută!, a pupat acvila, și apoi s-a dus la culcare liniștit, a pus Constituția sub pernă.

E o mare minune! Românul doarme cu Constituția pe noptieră, așa cum doarme bulgarul BoiKo Borisov cu pistolul pe noptieră. Pocaiți-vă! Lăsați Constituția să intre în viețile voastre, să vă ghideze.

Dacă mai insistăm să îi deslușim tainele, să fim cucernici și cu evlavie față de Constituție, o să putem zbura cu ea, așa cum zboară Alladin cu covorul, nu ne mai trebuie avioane F-16, putem zbura cu Constituția pe Marte, doar să îi facem în ciudă lui Elonie Muscă. Dacă ne atacă rușii, invocăm articolul 1 din Constituție, nu ne punem vestele antiglonț, ci luam costumul cel mai bun, punem o Constituție în buzunar, luăm o nuia din gard, și le dăm de nu se văd.

În final, Sf. Maximilian, care a fost și avocat, vă transmite vorba lui duhovnicească, ”neîncrederea în oameni este cea mai mare virtute republicană” și vă îndeamnă să respectați Constituția, iar dacă luați Covid, să nu ascultați de doctori, ci să faceți un consti-shake, și sigur vă tămăduiți! Acvilă-ajută!

Criza babetelor

În datele de 6 și 9 august ale fiecărui an, lumea se uită la calendar și la ora de pe ceasul Seiko, așa cum bucătarul se uită la butelia ce ”scapă”, acestea fiind datele când America a lansat găinațul atomic peste japonezi, anul acesta fiind comemorați 75 de ani. Pe japonezi i-a fript rău, scrum, așa cum arată dragonul de pe steagul Buthanului.

I.P. Culianu relatează o veche legendă tibetană, Povestea roților de fier, care prevestea sfârșitul Imperiului lui Buddha, prin intrarea Chinei în Tibet, în 1950.

Legenda a fost surprinsă pe peliculă în anii ’30 în prima expediție a lui Heinrich Harrer, finanțată de organizațiile naziste oculte. Harrer ajunge în Tibet trimis de Fuhrerul vegetarian, viitor măcelar, să caute originile ariene ale germanilor. Harrer, în cercetările antropologice, filmează un șaman, care în transă prevestește WW2, cu un urs și un vultur de oțel care se bat, iar apoi un alt vultur de peste apă lasă 2 ouă ce fac lumină puternică, iar apoi intră roțile de fier în Tibet.

Harrer îi arată filmul lui Fuhrer, care îngrozit îi interzice să mai plece, dar ia măsuri. Fuhrer îi pune pe germani să poarte cămăși maro, pantaloni bufanți și ventilator pe mână, că se făceau în pantaloni de frica comuniștilor, a rușilor, și a grozăviei că vor pierde războiul pe care încă nu l-au început.

Când filmul a fost făcut, Omenirea era în copilăria atomului sau pulberitatea focului, apoi a trecut la pubertatea atomului, când ciupea și pipăia radiația, îmbătrânind brusc în 1945, cu cele două furuncule purulente, când a pășit în mariajul demonic, de mânuță cu atomul, intrând în era spulberității.

Omenirea a tras o cortină de fier peste ochi și cuget, intrând în ”război rece” cu două nații, cu două blocuri(mentale), ca doi cotoi nucleari, care s-au tot scuipat și amenințat până în vremea lui Fidel, cel credincios Satanei de la Răsărit. Atunci omenirea a fost la ”mustață”(mai subțire ca a lui Adolf) să ia în față niște beșini nucleare, de să miroase Pământul mii de ani a radiație, timp în care ne făceau părăstase și pomeni gândacii de gaz și virușii.

Noi urmează să pășim pe Marte și sperăm ca babetele să intre într-o menopauză, să își găsească pacea în „lupta pentru pace”, să renunțe să fie focoase, să croșeteze, să facă rebus și să joace X și O. Ambele babete au în cuibar cateva mii de ouă nucleare, pe care le clocesc, să nu se răcească. Dacă ia cineva vreo ”ciupercă nucleară”, să fie clar, pentru aia nu se găsește unguent la farmacie.

Una dintre babete, a lansat găinațul nuclear de pe ”Enola gay”, apoi, bârfea cealaltă, a lansat la africani Ebola, iar la gay, HIV-SIDA. Nu e de crezare bârfa, căci tocmai bârfitoarea ne-a infectat cu comunism, ne-a băgat în coșmarul Securității și al STASI, iar acum, prin interpuși mafioți, a făcut un ”Colectiv” libanez.

Dacă pare articolul scris în stilul lui Kurt Vonnegut, așa este.

Să știți că atunci când a ”pârlit” America cu bombe incendiare Dresda, el a fost acolo, în calitate de soldat american, etnic german, luat prizonier de germani, și se uita cu ochii mari albaștri cum dau americanii din cer urgia Iadului peste germani. Vonnegut a dat mărturie în ”Abatorul numărul 5”, și nu i-a părut rău de ce au făcut ai lui, se simțea doar un gândac ce va supraviețui. Filozofia de gândac zen, te îndeamnă să observi, dar să nu judeci, și să spui ca Vonnegut…

”SO IT GOES”

Atom și Jerry

Steaua sus dispare

Statul, așa cum îl vede cetățeanul, este un zmeu, un paraleu înarmat cu tot felul de puteri supraomenești, arme și viziuni, ca un X-Man. Cea mai importantă dintre ele, este shuriken-ul cu trei laturi, și atunci statul devine luptător ninja, și rotește minjea în terenul lui, te prinde în offside și își dă dol. Shuriken-ul cu trei brațe egale, arată ca semnul de Mercedes, fără cerc, și se compune din puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească, care au aceeași lungime și grosime. În mod ideal, dacă Statul e antrenat în tabără para-civilă, poate să arunce cu shuriken cu oricare latură, și ea intră cu putere în țintă, care are formă de om, cum au țintele pe care se antrenează poliția, când pușcă în cercurile alea din capetele negre, și găurește chakra omului-țintă.

Steaua asta cu cele trei puteri, trei raze, arată ca și staua de Viflaim cu care umblau(dar nu mai unbă) copiii înfofoliți, o stea cu beteală, copiii anunțând cu ea venirea lui Iisus. Iisus a venit și plecat, dar a lăsat cu limbă de apostol că a fost să împlinească legea, nu să o schimbe. Adică a fost să ascută și clarifice, să completeze latura judecătorească a shuriken-ului.

Puterea asta divină, judecătorească, tot vorbindu-se de ea, s-a tot umflat în pene, s-a tot umflat până a zburat din mâna copiilor cetățeni, umblând prin înaltul cerului, pe unde umblă sfântul Ilie cu carul de foc. Acolo, în stratosferă, așa umflată, a luat forma unui Zeppelin gras, supradimensionat, și greu de manevrat, chiar periculos pentru magistrații care îl pilotează. Așa greu cum e, Doamne-încurcă! al funcționarilor îl poate prăbuși, asemenea zeppelinului Hindenburg, și poate arde la contactul cu solul, în Focul Fadului, de se alege cenușa de puterea miraculoasă și vindecătoare de boli juridice.

Ca să poată Statul manevra zeppelinul ăla așa mare, Statul a inventat un fel de vulcanizare, de depanare, care să dezumfle de gaze pe magistrați, și i-a spus vulcanizării Secția Specială. Nu spun că e rău, dar nici bine cu Secția asta, nici să îi dezumfle prea tare, să umble magistrații pe jantă, dar nici să explodeze magistrații ca pe broscoii umflați cu paiul, că împroașcă atât pe cine umflă, cât și pe sprectatorii inocenți.

Magistrații au un robinet, cu care dau drumul la lege, atât cât îi trebuie fiecăruia, după cât are nevoie fiecare de lege. Ei dau un bon de consum, pe ceasul legio-metru, și la bon îi spun sentință. Dosare mari, consum mare de apă, se face tău, la dosare mici, câteva picături ajung, așa de un cioc de pasăre. Că e scumpă rău legea asta.

Sunt inundate sentințele de citate din jurispudență, iar magistrații când citează jurisprudența, o fac ca atunci când ești copil: nu știi ce să spui, nu ești sigur pe tine, ca să scapi, înjuri, spui o prostie cu ”p” dar îl citezi pe un golan juridic, de care toți știu că spune lucruri de oameni mari.

Mai scrie undeva prin doctrină, cu slove de aur juridice, că jurisprudența este izvor secundar de drept, iar legea este izvor principal de drept.

Asta cu izvorul principal de drept este ca și când, ai apă în casă, de la Uzina de Apă, apă tratată cu clor, pe care tot o fierbi, să o bei, că ți-e frica de boli, n-ai încredere în furnizor. Apa vine de la Parlament, care e fabrica de apă, prin țeava Monitorului Oficial. Dacă bănui că nu e bună de băut, o duci la analize la C.C.R., unde chimiștii de legi spun dacă apa e în normele de reziduri anti-Constituționale.

Să vedem izvorul secundar de drept. Izvorul secundar de drept apare atunci când în beci îți iese un fir de apă, apoi face baltă, omul se bucură, zice, uite e un izvor ce vine din pânza freatică a judecătorilor, poate e bun de băut, se poate capta. Apa aia se infiltrează în pereți, face în casă mucegai, apar melci juridici în beci. Apa asta din beci nu e verificată de C.C.R., nu e bună de băut, dar un stăpân de ogradă, în loc să intre în casă, să îți aducă un pahar de apă de la robinet, îi e groază, îl dor picioarele(își bagă picioarele), nu se gândește, se bagă ”la rapid” în beci, îți dă apă din baltă când tu ai sete juridică, o apă cu reziduri din gândirea cuiva. Tu ca cetățean, ai încredere în magistrat, că nu ți-ar face rău, și fiind însetat, nu bagi de seamă că apa nu e bună. Apoi, după ce te-ai stâmpărat, nu îți pică bine, te doare burta, te doare capul, verși, constați că apa ce ai băut, în loc să aibă european community, surpriză: are Ecoli.

Nu aveți frică, dacă Statul, care e un năzdrăvan, este rănit de moarte, prima dată e frecat cu apă moartă, din beci, din jurisprudență, apoi, e frecat cu apă vie, cu lege vie și se tămăduiește, doar cetățeanul, nu primește apă vie, numai apă moartă, borșită. Până la urmă, fiind o poveste fantastică, cetățeanul, ca un fraier, a fost păcălit să bea apă nebună, dar va plăti pentru asta, la fel ca Pinocchio.

Ar trebui să recitiți Aventurile lui Pinocchio, mai ales finalul, când Pinocchio este condamnat pentru naivitate de judecătorul din rasa Gorilla, la închisoare, pentru că s-a lăsat prostit. Povestea lui Pinocchio nu se oprește aici, dar a noastră da,

și v-am spus povestea așa,

ți-am încălecat pe-o rună,

să aveți o lege bună,

și n-am spus-o într-un an,

călare pe….

Buzduganul cu trei creveți