Abuzău de drept

Întâi-Stătătorul Guvernului, d-l Maricel Ciolanu a avut amabilitatea să ne acorde un interviu pe teme de actualitate și de bună guvernare, cu ocazia celor 3 ani de activitate în blogosferă a vițelului de aur.

Vițelul: – Vă mulțumim încă o dată pentru oroarea să ne răspundeți câtorva întrebări. D-le Ciolanu, ați auzit de cazul clădirii interbelice din Piața Spania, care a fost îmbrăcată în polistiren. Care este poziția Guvernului?

M.C.: – Guvernul României este pe aceeași poziție unde era și ieri, la Palatul Victoria. Nu înțeleg întrebarea cu îmbrăcatul în polistiren. Dar în ce să o îmbrace? În mireasă? Să o ducă la biserică? Trebuie să înțelegeți că o clădire interbelică nu se mai poate mărita ușor pe piața imobiliară, este cam bătrână, nu o ia nimenea, are multe defecte. Părinții, oameni mai săraci, au îmbrăcat-o în ce au putut, să o facă prezentabilă. Guvernul va ajuta oamenii, să o machieze, să o facă frumoasă cum a fost.

Vițelul:  – D-le Ciolanu, ați auzit de cazul gravidei din Urziceni care a născut pe trotuar, în fața spitalului. Cum vă situați în această problemă? Ce vrea Guvernul să facă pentru viitor?

M.C.: – Dumneavoastră încercați să forțați un răspuns convenabil, fără să luați în considerare munca Guvernului pentru îndeplinirea PNRR. Vă voi da un răspuns mai amplu. Noi am făcut eforturi considerabile să turnăm asfalt în țară, să se poată oamenii bucura de o viață nouă și frumoasă, iar Dvs. puneți întrebări stupide. Firește că a născut pe trotuar, pe asfalt, unde să nască? Situația a fost sub control, doctorii s-au uitat pe camere și au văzut că totul decurge normal. A fost nevoie de o singură asistentă. Guvernul României este pregătit pentru orice situație de acest fel, vă asigur.

                Dacă să zicem, ar veni iarăși domnul nostru Iisus Hristos pe pământ, în maica Precistă, firește că tot pe asfaltul turnat de noi se va naște. Guvernul României i-ar da tot concursul. Poftim Maică Sfântă, naște pe asfalt sau pe trotuar, nu trebuie să mergi în spital, că iei infecții nozocomiale. Poftim Maică, naște. Să nu mergi în ieslea din peșteră, că e frig, asfaltul e cald, e proaspăt turnat, îl spălăm în fiecare zi. Dacă nu noi, Dumnezeu cu ploaia, căci își udă Grădina Maicii Domnului. Asta e țara noastră, e binecuvântată. Sub guvernarea PSD, românii noștri se pot în sfârșit naște pe asfalt, pot trăi în trafic pe asfalt, pot muri în accidente pe asfalt.

                S-a discutat în coaliție un proiect de lege prin care să facem noi locuri de veci, să îi îngrăpăm pe români în asfalt. Americanii l-au băgat pe sindicalistul Jimmy Hoffa în ciment, dar nu l-au mai găsit.

Guvernul României are grijă atât de sindicaliști cât și de oamenii obișnuiți. Specialiștii Guvernului au propus să îi îngropăm pe defuncți în asfalt, iar o parte din taxa de drum să o întoarcem contribuabilului, să o restituim ca ajutor de înmormântare, familiile să aibă un sprijin la bătrânețe.  Când turnăm un nou strat asfaltic, facem o slujbă de pomenire cu picamărul și doar apoi ne apucăm de lucru. Toate aceste lucruri sunt realizarea PSD, e un lucru românesc.

Vițelul:  – Dar d-le Ciolanu, Italia învestește prin PNRR circa 17,6 miliarde de euro în educație, au luat un premiu Nobel recent, iar noi  banii din PNRR îi investim în asfalt.

M.C.:  – Vă rog să nu mai întrebați în necunoștință de cauză. Italia aruncă banii la gunoi dacă investește în educație. Merge cetățeanul la școală, vorbește profesorul, îi intră pe o ureche și iese pe alta. E o prostie să investești în educație. Uitați, avem exemplu, pe d-l președinte Iohannis. Are atâta școală, este profesor, de-abia spune două cuvinte. La fel a fost și d-l președinte Constantinescu. Chestia cu Nobelul nu servește la nimic. Parcă premiul Nobel se recompensează cu 1 milion de dolari. Cum să cheltui 17,6 miliarde de euro ca să scoți profit 1 milion de dolari? E ceva aberant. Școala multă, strică omul. Uitați-vă la mine. Eu mi-am dat bacalaureatul la 37 de ani, am fost foarte hotărât.  Acum la 55 de ani sunt prim-ministru, doctor în securitate, tată, conduc o țară. Adică în loc să pui asfalt, să aibă omul unde se naște și muri, mai bine înveți o viață, cercetezi, doar ca să primești un Nobel, dacă îl primești, că nu e sigur, de 1 milion de dolari? Păi la ce servește Nobelul? Nobelul e pentru cei care nu știu ce vor în viață.

Vițelul: – Doriți să adresați mulțumiri cuiva, în mod special, pentru onoarea de a ne conduce țara?

M.C.:  – Da. Vreau să mulțumesc Partidului, că a avut încredere în mine, lui Dumnezeu, că mi-a dat minte, mai pe urmă, cât lui Gigi Becali, Buzăului meu natal, care mi-a dat buzele acestea cu care vă spun eu atâtea lucruri atât de înțelepte și minunate.

Vițelul:  – Ultima întrebare, vă mulțumim pentru interviu. La început de mandat ați declarat că odată cu rotativa guvernamentală, veți trece de la fapte la vorbe. Are intenția PSD-ul să nu își țină promisiunea?

M.C.:  – În niciun caz. Dovadă este acest interviu, pe care am avut amabilitatea să vi-l acord. Vă rog să mă scuzați, începe ședința de coaliție, merg să prind loc bun la geam.

Omul smintește locul

Prim-ministrul României în exercițiul funcțiunii ©The New Yorker Humor

Prefăcătorii de pace

Spune mama că duminică seara este cel mai slab program TV din timpul săptămânii. E și normal să fie așa.

S-au vorbit la nivel înalt Patriarhia Ortodoxă cu Guvernul și cu Consiliul Național al Audiovizualului ca duminica seara să nu difuzeze program de calitate la TV că oamenii nu mai merg la vecernie.

Guvernul vrea ca oamenii să meargă duminica seara la biserică, să se obosească de problemele lui Irod și să nu se gândească la ale lor, să meargă culcare și să adoarmă rapid până nu începe scârba de ziua de luni cu mersul la serviciu. O săptămână îi ține greața pe oameni, până se îmbată vineri seara, fericiți că au ars încă o săptămână din an și au ascultat spusele mai-marilor.

Patriarhia, Guvernul și C.N.A.-ul sunt o Trinitate a Minciunii, mai ales la subiecte foarte sensibile. Dacă țineți minte războiul civil din Siria, nu se difuza nimic la TV, pe niciun post. Bombardau rușii și criminalii lui Assad pe rebeli de se cutremurau cedrii Libanului, dar în România era mucles, ca și când se trăia în autism media. Așa cerea atunci ”interesul național”.

Nu trebuie fluierat în biserică la CNA, că poate aceasta este cu oculta iudeo-masonică. Oricum ni se pregătește ceva. Au pus la difuzare în cinematografe filmul cu Oppenheimer, să înțeleagă tot snobofilul născut după Cernobâl ce este aceea o ciupercă nucleară. Nu e aceea pe care o iei de la ștrand, după ce ai plătit 75 lei intrarea, ciuperca care îți dă mâncărimi în zone intime. E ciuperca după care îți cresc aripi din fund.

Nu știu dacă Dimitri Medvedev a văzut filmul cu Oppenhaimer sau nu, sau a dormit acesta cu cine nu trebuie, dar s-a trezit foarte supărat duminică dimineața. Medvedev a declarat că dacă ucrainienii sunt cucernici în ofensiva lor, rușii nu au altă soluție decât să tragă o nucleară.

De când a început războiul din Ucraina, nu s-a auzit niciun cuvânt de sfadă de la Patriarhia Ortodoxă Română către ruși pentru Iadul din Ucraina. Doar un subțire glas de copil a mai cântat pace pace între două dobitoace. Ori Patriarhul Daniel e frate de tăcere cu Iohannis în Olimpul bucureștean, ori îi e frică lui Daniel de Patriarhul Kiril.

Săptămâna trecută a făcut referire la situație, în trecere, ca o rachetă, d-l Mihai Bănescu, cocoșul negru de luptă al Patriarhului, numind Rusia ”ortodoxia nucleară”, dar parcă nu e destul.

Acum ar fi momentul să acționeze Patriarhul Daniel, să pună mâna pe telefonul roșu cu Moscova, să îl sune pe Kiril:

”nu trage frate nucleara vara, mânca-ți-aș crucea ta aurită, că nu mai avem turiști pe litoral, că apoi stau ăia acasă și se bronzează acolo. Nu se mai îneacă nimeni, nu putem lua bani la înmormântări. Ce mă fac eu cu Teodosie? Trage și matale nucleara iarna, când ne tăiați gazul, pe la Bobotează, să ne încălzim nițeluș. Preaînalte și iubite frate Kiril: dacă tot o trageți, dați-o centrat pă Europa, ecumenic, să meargă și pe catolici și pe protestanți, nu numai pe ortodocși. Așa este creștinește, să iradiezi pe fratele tău ca pe tine însuți!”

Dacă sună Patriarhul Daniel pe Kiril, dacă nu sună, tot aia e, că dacă vor rușii să tragă nuclearele din teacă, toți o mierlim. Să vedeți atunci ce valuri de migrație, în loc de ucrainieni refugiați ajung la noi ucrainireni iradiați. Oricum, în Estul Europei sunt obișnuiți cu chestii cernobâlești, o primim și pe asta cu bucurie și dragoste frățească, că e de la Domnul. Așa este voia Sa, să ne iradieze tot la 40 de ani.

Textul nu este să îl tragem pe Patriarhul Daniel de urechi, ci de barbă.

Să fie bărbată Zoe, să îl sune pe Kiril și să ”îl rezolve”. Frate Daniel, dacă trag rușii nuclearele, ne barbierim în fiecare dimineață și pe limbă și pe buricele degetelor. Dacă popii din subordinea dumitale au păr pe buricele degetelor, nu mai pot număra banii din cutia milei. Banii ca banii, dar dacă o să fie Armaghedonul ortodox, cine mai rămâne pe pământ să plătească înmormântările? Nimeni. Rămâi dumneata singur în bunkerul personal, Catedrala Mânuirii Neamului pe care l-ai mântuit. Vom avea cu toții odihnă veșnică fără pomenire.

Hai Dănuț, ultima șansă. Arată-ne ce poți, fă-te făcător de pace, nu prefăcător*.

PS. dacă rușii au nucleare, amerikanski au NORAD. Care nu înseamnă North American Aerospace Defense Command ci hotărârea unui ardelean pe butonul nuclear, no..îi rad.

*Fericiți făcătorii de pace, ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema (Matei 5:9)

©The New Yorker Humor

Modă prin lobodă

Privitor la textul anterior, un cititor din Cluj a spus că este blasfemie pură. Nu este nici pe departe.

Blasfemie este cum l-aș picta eu pe Dumnezeu în biserică: în costum, pantofi, dar cu gleznele goale și cu o plasmă uriașă Samsung în brațe. Sau cum l-aș picta pe Iisus: maieu, bermude, cizme de gumă, iar la încheietura mâinii cu o brățară de Electric Castle, cerând voie Tatălui să vină târziu acasă.

Sau cum l-aș picta în cuvinte pe sfântul Ilie, care în zilele acestea face ore suplimentare la lucrul Domnului, vrând să îl impresioneze. Plouă la Cluj ca în vremea lui Profetului Noe iar Grecia insulară se perpelește în focul sodomo-gomoric. Lasă să fie foc, că prea mulți bani le intră la buget grecilor din slipul turiștilor, din goliciune și desfrânare. Să vină turiștii înapoi la noi pe litoral, să fie arși la prețuri în restaurante sau prin cazări ca în lagăre de concentrare.

Un alt cititor din București m-a întrebat ce culoare avea la piele Iisus. Răspunsul e simplu, Iisus era ca Michael Jackson, era alb dar de fapt era colorat. O să spuneți că e blasfemie să îl compari pe Iisus cu Michael Jackson, dar nu e, cel puțin raportat la vorbele acelea dubioase cu lăsați copiii să vină la mine, pe care le urmează catolicii. Nu mai contează pe cine a dezbrăcat Michael Jackson ci cum s-a îmbrăcat și ce mesaj a transmis.

Azi ghicit ce vrem să scriem, despre țoale și modă, cum zicea Eminescu, modă trece, modă vine, toate-s vechi și nouă toate.

Ca introducere, dacă am râs de catolici, ortodocși, musulmani sau Martorii lui Iehova, să scriem și de ”pocăiți”, că și ei sunt ai Domnului. Cred că ați văzut că femeile pocăiților merg la biserică cu capul acoperit de o pânză cu model jaguar. Treaba cu pocăitele este că acestea parcă toate au ochii bulbucați. Ori că se strâng prea tare la cap cu năframa aia, ori că se roagă la Dumnezeu să le dea soț cu Jaguar, ori că plâng după Iisus ca după mort, deși acesta a înviat de cel puțin 2023 de ori.

Să revenim noi la moda din Repubica România. Toate clasele sociale din Românistan sunt ahtiate după modă, de la țăranii de oraș la corporații cei prefăcuți, de la directorii de sereleuri la angajații din sereiuri.

În text vorbim azi doar despre clasa muncitoare, clasă muritoare după outleturi și haine de firmă, pe care dealtfel nu și le-ar putea permite din magazinele de lux. Această clasă este compusă în cea mai mare parte din țărani. Țăranii și țărăncile muncesc cu ruptul doar pentru a purta hainele rupte, ziua pe bulivar sau noaptea, când se duc la club și dănțuiesc ca ielele. Țărăncile poartă blugi tăiați, având ferestre la ginși, prin care se văd genunchii și pulpele groase de handbaliste, doar să stimuleaze pupilele și să genereze bale.

 O categorie aparte a țărănimii este țăranul gleznaș, acela care umblă fără șosete iarna, cu gleznele goale. Țăranca gleznașă poartă câteodată la glezne o brățară, la care trebuia să îi spună de fapt picioară, că se pune la picior, nu la braț. O altă categorie de populație este compusă din țăranii mijlocași, aceia care umblă cu mijlocul gol, deșelați de modă, femeile cu șalele goale, bărbații cu burțile mari și buricele cât China.

Parte din recuzita țăranilor fruntași care prospectează mall-urile o reprezintă treningurile negre, adidașii albi sau viceversa, plus fâșuri. Apăruse la un moment dat moda treningurilor gri, ce arătau ca izmenele, care se purtau cu adidași roșii, dar fără chiloți, de toți bărbații erau gălbiori între craci, picurați ca și cu ceară.

La final, să știți că cuvântul izmană vine din sârbo-croată, însemnând schimb curat. Cealaltă chestie pe care trebuie să o știți, e că pe vremea lui Eminescu, cam până după Al Doilea Război Mondial, nu existau chiloți, se purtau izmene, fie vară, fie iarnă. Iarăși l-am contrazis pe președintele Băsescu, iarna e ca vara, mai ales la Cluj.

Finalul finalului este cu îndemnul să vă cumpărați o lucrare deosebită, care costă cât două șaorme cu de toate, plus sucurile carbogazoase.

A apărut cartea autorului Tudor Dinu – Moda în Țara Românească, Între Fanar, Viena și Paris 1800 – 1850.  Dacă vă roade curiozitatea la fel cum o face câteodată foamea, aflați din carte picturi bisericești în care episcopii aveau o batistă de mătase, ca să nu le transpire mâna pe baston. Bastonul episcopal, nu vă gândiți la prostii.

Cartea este absolut fabuloasă, serioasă precum Patriarhul Daniel, atât în partea descriptivă cât și în cea ilustrativă. Mai puteți afla din carte despre moda cu ridicatul gulerului la tricourile polo.

Ridicatul gulerului nu l-a inventat Zinedine Zidane ci un anume protopop Constantin, care și-a ridicat gulerul la anteriu în 1820, în Vâlcea, pentru că era șmecher și ca să-i moară dujmanii.

Mai bine vă cumpărați cartea pe care v-am recomandat-o decât să vă cumpărați șaorma sau KFC. Pentru că știu că nu o să mă ascultați, vă fac cadou un catren la modă:

Pe la muză, pe sub bluză,

Trece un fior ciudat,

Portofelu-i sub ventuză,

Și te duce drept în pat.

Cartierul Frânar

Sfântul AmfetaMina

Iarăși s-a întors Sfânta Duminică în chip de bătrână cerșetoare, între mese, operând cu ”metoda ziarul” o nouă atenție din partea cititorilor.

Pentru cei ce merg la biserica ortodoxă, dar și pentru cei care nu merg, Sfântul Mina apare o singură dată pe an în predicile preoților, furișat ca un hoț. Sfântul Mina este protectorul hoților sau poterașul care aduce lucrul furat înapoi, dacă îl chemi.

În loc să ne rugăm lui Dumnezeu, ar trebui să avem erezia Dumnezeului Mina, pentru că tot timpul simțim că ne lipsește ceva, că am fost furați, că suntem incompleți. Ba avem prea puține țigări în pachet, ba nu ne ajunge pâinea, sau mai rău, ne lipsește pacea sufletului. În cazul cel mai rău, te apucă brusc mersul la biserică, că, dacă dacă, poate are popa niște pace sufletească dosită în depozit .

Dar până să ajungi la biserică și la Dumnezeu, te mănâncă sfinții, iar până la ei, Martorii lui Iehova. Pe martori îi întâlnești în calea ta cam pe oriunde, în formație de 2 sau 3, ca în bacurile cu polițiști. Dacă vreți să îi necăjiți pe Martorii lui Iehova, să îi întrebați în ce limbă a predicat Iisus cuvântul Tatălui. Firește că în aramaică, martorii au văzut flmul lui Melc Gibson.

Atunci treaba este bună, pentru că apostolii au răspândit Biblia în limba greacă iar noi ne certăm pe versiunea lui Cornilescu, în română. În condițiile astea, dacă vine Iisus in the next 5 minutes, să te ia cu el de mânuță, mai contează dacă ai sau nu cravată și cămașă cu mânecă scurtă? La cum îl cunoaștem pe Iisus, că apare când nu te aștepți, ne face o surpriză și vine când suntem în șlapi și ducem gunoiul sau când ieșim în chiloți din baie. Nu ești pregătit, nu te ia de mânuță Iisus pentru că ești murdar pe mâini sau nu îți găsești șosetele.

Ajungem la ortodocșii care merg la biserică îmbrăcați în costum popular, la oraș (aici îmi dau ochii peste cap, dar nu se vede). Arată cumva bizar, sunt ca în tabloul lui Băncilă cu țăranul în izmene care fuge de muncă sau către muncă, în orice caz face ceva jogging rural. Credincioșii ortodocși merg la biserică îmbrăcați popular vrând să spună ceva despre ei, dar nu găsesc cuvintele, ne lasă pe noi să ghicim: ori că respectă tradiția, nu știm a cui, ori să divinăm dacă straiele de pe ei sunt făcute în China sau în Ciocăneștii din Suceava.

Cei mai faini sunt aceia care își duc și nevasta și copii la biserică, ca la cinematrograf, că așa a spus popa, că așa merge familia creștină. Vrei nu vrei, trebuie să mergi la film, fără popcorn, dar primești lumânări și te rogi să nu mori de foame până la prânz, ca așa a zis popa: să nu mâncăm înainte de slujbă. Că așa vrea Dumnezeu, să fim flămânzi ca în tabloul lui Octav. Mersul la biserică îmbrăcat în stafia tradiției este un fel de Halloween românesc, te sperii de cât de vast era portul popular iar noi umblăm în plastic, că se spală mai ușor la mașina de spălat. Dacă tot merg la biserică îmbrăcați popular, nu ar trebui să meargă cu mașina, că aceea nu e tradiție. Ar trebui să meargă pe cal, ca și Făt-Frumos.

Cinematograful bisericesc e frumos pentru copii, nu înțeleg ei nimic, dar măcar se uită la benzile desenate cu Dumnezeu de pe pereții bisericii. Copiii nu înțeleg filmul, dar mai neplăcut e că nici adulții nu îl înțeleg că e doar pentru ei, religia ortodoxă pictată fiind film pentru adulți. Nu a văzut nimeni film pentru copii cu oameni aruncați la lei, pentru credință, cu spintecați, întinși pe cruce, decapitați, mă rog, tot ce a născocit pensula pictorului, ca într-un film de groază. Plus că în afară de sfinții în ițari și cu opinci mai apar actori din alt film, cu straie de Orientul Mijlociu, tuciurii ca niște refugiați palestinieni sau sirieni, cu drept de ședere temporară în imaginarul nostru.

Șmecheria cu Sfântul Amfetamina este în vorbele sfântului Karl Marx, profetul economiei, cum că religia este opiumul popoarelor, și a unui alt sfânt în viață, de care voi pomeni.

Ceea ce nu spun popii dar nici credincioșii nu întreabă, este că limbajul religios este tot timpul metaforic. Metafora, după cum și sună, este un vicleșug filozofic grecesc prin care ies în mintea noastră, ca din calul troian, sensuri reale și palpabile ale experienței de zi cu zi.

Tot textul a fost o propagandă pentru metaforă și înțelesul acesteia în viața noastră. A apărut anul trecut, la 40 de ani de la editare, lucrarea Domnului (cu D mare) lingvist George Lakoff – Metafore după care trăim.

Lakoff, printre altele, explică metafora din cuvântul război, dar și modul în care oamenii gândesc și supraviețuiesc prin metaforă.

Apropo de popi, maslu, psaltire și proști. Limba română are între 15 și 20% lexic din limba slavonă/de origine slavă, cu o puzderie de cuvinte cum sunt război, prost sau niznai. Chestia cu moștenirea slavonă e că noi nu suntem proști să o recunoaștem, că după ce rușii ne-au siluit politic și teritorial, ne-o dau și în limbă/gură cu spurcăciunea lor pravoslavnică. Deci nu vorbim despre ea, suntem doar neo-latini.

Cuvântul război are originea în ”razboljie”, care însemna zbatere, neliniște, frică, iar noi îl folosim în limba română ca pe o metaforă a tot ce înseamnă anti-pacea: teama de viol, frica de a rămâne ciung, nelinistea de a muri neîngropat de popă (*), le știți și voi mai bine. Metaforă folosesc și frații ruși în necredință, atunci când fac operațiunea specială, din frica de a recunoaște ce înseamnă să omori oameni sub pretexte puerile.

Ideea este că metafora ne ajută să supraviețuim realității pe care doar așa o putem descifra, indiferent cine ne-o livrează, popii sau Vladimir Putin.  

Cum se poate înghiți metafora popilor, fără să dăm pe afară, pe aproapele nostru?

Faceți ce spume popa, nu ce tace popa.

Strâmtul Părinte

* de parcă te mai și interesează după ce ai murit cine te-a îngropat: un popă cu crucea sau un obuz de mortier

Debilo gallico

Latinii sunt în mod natural inventatori fiindcă au dat lumii nenumărate concepete și percepte, izvorâte din geniul gândirii și truda lenevirii. Spre exemplu, numele lunilor anului, care sunt numerale, vin de la ei, iar unde nu au fost inspirați au dat nume de împărați. Lunile iulie și august vin de la Iulius Cezar și Octavian Augustus, pentru că unul s-a născut celălalt a murit în lunile respective. Sau tot felul de alte denumiri și produse.

Spre exemplu, Iulius Cezar a făcut războaiele cu celții, la care romanii le spuneau gali, nume păstrat în prezent și pentru naționala de fotbal a Franței, care este supranumită ”a cocoșului galic”.  Tot la fel, romanii au inventat celebra vopsea Gallus, cu care se vopseau ouăle de Paști. În prezent cu vopseaua Gallus sunt vopsite ouăle dar și fotbaliștii naționalei de fotbal a Franței, care la cât este de dotată de africani, i se mai spune a cocoșului falic.

Dacă romanii spuneau lucrurilor pe nume, să le urmăm exemplul și să le spunem în față turmașilor Romei dacă ce le-a clocit mintea de căldură sunt idei bune sau nebune. Îi vizităm prima dată pe gali, apoi pe daco-romani, să ne răcorim cu vântul minții lor vaste, cu invențiile și inovațiile latinilor.

Francezii, ca niște latini veritabili, în afară de croissante, șampanie, cartofi prăjiți și parfumuri au inventat nemunca, pe care o căznesc să producă bani. Produsul nemuncii s-a materializat la francezi în greva olfactivă.

Când vor să facă grevă pentru salarii mai mari, francezii se apucă brusc de muncă. Pentru că muncesc, transpiră, iar din cauza asta miros urât și pentru că nu se spală, își terorizează angajatorii prin miesme. La greva franceză patronii cedează imediat, le spun să înceteze greva și să se odihnească, iar ca și consecință le măresc salariile să își poată cumpăra mai mult săpun și mai puțin parfum.

Dar ideile circulă repede, ca în vremea Revoluției Franceze, sindicalismul acesta olfactiv ajungând până la noi, ceea ce nu miroase a bine.

Ați mai circulat cu autobuzul, sărakilor? Acum când e caniculă?

Dacă era să circulați, vă dădeați seama că românii sunt cei mai tari economiști din lume, căci s-a inventat la noi o schemă fantastică de economisire.

Ca să nu cheltuie bani cu mâncarea, românii nu se mai spală, iar în autobuz se produce mirosul de ceapă, ca o iluzie olfactivă. Te urci în autobuz, inspiri miros de ceapă, iar când te-ai săturat, te dai jos și mergi acasă. Dacă vrei un frugal mic dejun, mergi doar o stație de autobuz, dar poți lua un prânz copios, pe mai multe stații, depinde cât îți e de foame. Nu mai vorbesc de beneficiile pentru sănătate și controlul greutății corporale. Te simți mai ușor, mai sănătos, mai fit.

Bancherii americani de pe Wall Street sunt niște ageamii în economisirea în Trezoreria Federală. Nu au ăia în Federal Reserve atâția bani cât producem noi într-o singură zi, doar pentru că nu ne spălăm.

Am mai scris despre subiectul acesta, dar degeaba scrii că vorbele merg pe apa sâmbetei, alunecă ca pe săpun și cad în ridicol.

Chiar e o problemă cu spălatul la români, poate muncim ”prea mult” sau poate nu știm să ne spălăm sau nu mai avem timp din cauza muncii. Poate nu cunosc eu, și s-a discutat în CSAT să producem arme chimice, în caz că ne atacă rușii, nespălatul fiind o strategie națională. O problemă ca asta se rezolvă dacă ai bunul simț să îi cauți o rezolvare.

Nu poți să ieși cu obrazul curat dintr-o treabă murdară, decât dacă îl speli, așa cum mă spăl eu cu săpun pe gură, ca să nu mai scriu cu ură.

Mapă de băut

Nodus vivendi

Câteodată avem impresia că toată viața noastră este un iad în care singurele momente ”calde” sunt acelea în care dracii dau focul mai încet sau rușii le taie gazul la conductă pentru restanțe la facturi. Impresia aceasta ține doar de partea ocheanului prin care te uiți la viață.

Vă propun un articol despre cum văd bărbații și femeile lucrurile diferit, cel puțin din prisma învelișului lor biologic, a modului în care sexele văd lumea.  

Oamenii sunt singurele mamifere, era să spun animale, la care femela se îmbracă mai frumos decât masculul. În regnul animal regula este că masculul este cel colorat, cel frumos, pe când femela este ternă, banală, cenușie. Acest comportament este generat de către genetică, pentru că la animale femelele nu trebuie să cadă pradă vânătorilor, de cele mai multe ori tot femele, în cautarea hranei de dus la puii lor. Nu poți bate biologia, la animale genetica primează esteticii, pe când la oameni este invers.

La oameni biologia este exact invers. Femeile se îmbracă precum masculii de animale, iar bărbații se îmbracă precum femelele mamifere. Femeile umane se îmbracă să atragă atenția, să fie curtate, să ducă specia mai departe. De îndată ce un bărbat se îmbracă mai colorat, imediat femeile îi spun că este poponar, fiind perceput ca un pericol pentru ele. Firește că un homosexual nu este atent la o femeie îmbrăcată frumos ci eventual la un instalator cu un decolteu generos la fese. Așa ne-a făcut Dumnezeu, cel puțin pe oameni.

Femeile sunt preocupate de curățenie, de interior, de casă, de îmbrăcăminte, pentru că biologia lor interioară le spune acest lucru. Bărbații sunt făcuți să stea în exteriorul casei, cu sulița în mână, cu cel puțin o pereche de chiloți rupți pe ei, făcând politică. Tot din cauza biologiei, cum spunea titlul cărții aceleia răsuflate, Femeile sunt de pe Venus iar bărbații sunt de pe Marte.

Femeilor nu le plac textele politice, pentru că nu le interesează, sau poate nu le înțeleg, nefiind bărbați. Ce nu înțeleg eu, ca un misogin, este ce caută ele în politică, dacă nu o înțeleg, în afara acelora care sunt femei-bărbat ca și Angelica, Margareta, Sonia. Bărbații pricep acest colț, femeile nu, dar nici nu trebuie, pentru că așa este biologia.

Să revenim la cum ne determină biologia comportamentul, cu exemplul sosirii spaniolilor în America de Sud. Spaniolii au venit cu galioanele pregătiți să dea piept prima dată cu femeile, nu cu bărbații, și nu este un lucru mai bun pentru piept decât mărgelele. De cum au ajuns conchistadorii la amărâții ăia ce sacrificau oameni, femeile lor s-au uitat după mărgele iar bărbații lor după caii și armele spaniolilor. Că așa este biologia. Spaniolii fiind mărinimoși din fire, le-au dat ceea ce le trebuiau băștinașilor, femeilor mărgele iar bărbaților arme, i-au ucis pe ei și le-au luat pe proaste drept neveste. Că așa e în biologie, nu în tenis.

Inclusiv imaginarul primitiv a celor din America de Sud era ghidată de mintea femeiască. Aveau amărâții aceia drept zeu pe Quetzalcoatl sau ”Șarpele cu pene”. Bine, dar șarpele e șarpe, nu trebuie el să facă lucruri șerpești, să stranguleze oameni, să îi muște otrăvitor, să îi îngurgiteze? Șarpele este obligat să facă acele lucruri, dar dacă le face, trebuie să fie îmbrăcat, să fie frumos, nu poate umbla în pielea goală să facă șerpării. Quetzalcoatl avea și el nevastă, care nu îl lăsa să iasă oricum din casă, îl cicălea, dacă mergi să omori oameni, îmbracă-te și tu mai frumos, pune o cravată. Hai să îți calc o cămașă, să știe muritorii ăia că ai soție.

Pe la finalul textului, nu trebuie să dăm cu pietre în femei, ci cu flori. Dacă nu erau ele, nici noi nu eram în felul nostru bărbătesc, ci încă stăteam în peșteră, în chiloți, nebarbieriți și ne jucam jocuri pe calculator. Știți că cei mai cunoscuți și mulți creatori de haine pentru femei sunt bărbații, nu femeile, dar fac și ei treaba asta cu un scop.

Bărbații creează haine pentru femei ca să le poată vedea dezbrăcate, bărbatul fiind creator iar femeia devorator. Sau invers. Că așa este biologia.

Post scriptum: știți cum să deosebiți în discuțiile despre genetică, pe bărbați de femei, care sunt cu cromozomii XX și care sunt cu XY? E simplu și comic. Corpul femeii este perfect simetric, pe când al bărbatului nu, îi atârnă Y între picioare. XY sunt bărbații.

#NiallMaher #NewYorkerCartoons

Adio karme

India a lansat săptămâna trecută o rachetă spre Lună, Chandrayaan 3, fiind a patra națiune care face acest lucru măreț după SUA, Uniunea Sovietică și China.

Toate țările lumii care și-ar dori un program spațial s-au întrebat de unde au indienii bani de rachete. Vă spun eu de unde, din cerșit. Unde credeți că se duc toți banii cerșetorilor din Europa? S-a terminat epoca castelelor cu turnulețe, urmează pentru romales era Lunii cu rachete .

Când Uniunea Sovietică l-a trimis pe Iuri Gagarin în spațiu, l-a ales deoarece era foarte scund. India l-a ales cosmonaut dintre stelele manelelor pe Adrian-Copilul-Minune să îl pună în racheta cu coviltir. Națiile rachetă și-au ridicat roiuri de întrebări cu ce vor indienii de la Lună. E simplu. Fier vechi. Astrogeologii spun că Luna are aceeași vechime cu Pământul, fiind rezultatul coliziunii dintre Pământ și un mega-asteroid. Din unirea aceasta a rezultat un puradel, Luna, care este prins de fusta gravitațională a Pământului.

Un alt motiv pentru care India a ales programul spațial este pentru rărirea populației, că sunt prea mulți, prea lipiți de căldură unii de alții și fac prea mulți copii. India se gândește să îi divorțeze forțat pe bărbați de femei, să îi trimită pe Lună. Pe ei după fier vechi iar pe femei le pună să strângă gunoaie de pe câmpuri, resturi și ambalaje de rachetă.

Fiind vorba de divorțuri, ultima bârfă din uniunea noastră dragă. Ungaria se pregătește să iasă din UE, după ce a fost sedusă de Rusia.

Apropo, știți ce este un divorț? Este calul pe care încaleci să îi dai bice viitorului ca să lași în urmă trecutul. Să vedem ce știm ca europeni despre divorțuri. Doar că sunt de două tipuri: cehoslovac și jugoslav.

Divorțul cehoslovac a despărțit o căsătorie ce a început în 1918 și s-a terminat în 1992, lungă și monotonă. Soțul ceh i-a spus soției slovace că rămâne cu băieții la o bere, să nu îl aștepte, iar soția i-a zis soțului că nu mai are nevoie de el, că merge cu fetele la cusut, să se înțepe singură. Acesta e cel mai ușor divorț.

Cel mai urât divorț european este cel jugoslav, care a ieșit cu înjunghiere.

Jugoslavia era căsătoria soțului sârb ortodox cu patru soții: Muntenegru, Slovenia, Croația și Bosnia. Sârbul își bătea toate nevestele, indiferent de religia lor, una fiind ortodoxă, două fiind catolice iar ultima cadână, dar pe aceasta o bătea cel mai rău. Bosnia s-a jeluit la frații musulmani, și avea asta frați mulți, care au sărit toți să o apere. S-a umplut Bosnia de saudiți, afgani, șlapi și iatagane ca la un bazar otoman. Deoarece bătăile Bosniei se auzeau în tot blocul, european, a intervenit șeful de scară, NATO, care i-a dat Serbiei de la etaj cu ghivece în borcanele cu murături. Atunci s-a liniștit Serbia, cu toate că avea frate mai mare ce îi putea sări în ajutor, pe Rusia, dar fratele era tot timpul băut, nu s-a putut ridica din șanț.

Cam asta este cu divorțul la europeni, să vedem de care foaită ne pregătește Ungaria. Poate deja Ungaria ne-a înșelat, poate deja a încercat-o Rusia. Între noi fie vorba, neamțul are cam multe neveste de care să aibă grijă, să lase și la altul, mai ales dacă se cere.

Dacă am vorbit despre cadâne, care înseamnă femei pe turcește, să vedem cum este cu căsătoria la musulmani.

Știți de ce la musulmani este voie cu patru neveste? Pentru că, zic ei, inima are patru camere, dar e oprit să le ocupi dacă nu le poți mobila identic, plus că trebuie săîți arăți virtuțile în mod egal. La ce călduri sunt pe la ei, cine își permite în fiecare cameră aer condiționat? Ce să mai zici de altele, că nopțile sunt scurte în zonele fierbinți.

Contrar credinței europenilor că musulmanii au patru neveste și patru reprize pe noapte, e cu surprize, majoritatea musulmanilor au o singură soție.

Acest lucru pentru că între două zile nu este decât o noapte. În portofel.

Lucrul racului

Triatlon

Iarăși a fost la Tușnad-Băi vânzoleala ”școlii de vară” a UDMR, eveniment care a generat erupții politice ca și arsurile de la soare. La Tușnad-Băi unde te gândești că merg oamenii la scăldat, cu prosoape, colace, umbrele de plajă, table, câte și mai câte îi trebuie unui nebronzat să îndeplinească cerința verii.

Dar la Tușnad nu să duce lumea să se distreze, să mănânce mici și să bea bere. Acolo se duce lume serioasă, sobră, crispată și îngrijorată de viitorul națiunii maghiare. Când eram noi copii și școala era școală, cum zic părinții, vara se dădeau corijențele, nu mergea elevul în tabără până nu trecea examenul.

Școala de vară de la Tușnad este o corijență a comunității maghiare care nu a trecut testul la istorie, o tabără de bocitoare care plâng cât s-a pierdut la Trianon. În general oamenii fac confuzie între Trianon și Triatlon, cred că se vorbește la rubrica de sport despre istorie.

Cred că știți, Triatlonul este un sport compus din 3 probe sportive distincte: natație, ciclism și alergare. Maghiarii concurează la proba de Trianon la trei competiții istorice, cu România, cu Ucraina și cu Slovacia. O tempora, o bosgores, cum ziceau latinii, a venit timpul să vorbim despre Triatlon să vedem ce au pierdut maghiarii mai mult ca la Mohacs.

Maghiarii spun că dacă nu li se lua Ardealul și erau ei latifundiarii acestuia, toată lumea o ducea mai bine, inclusiv ei, se organizau olimpiade de făcut flotări în limba maghiară, etc. Toții știm realitatea sumbră pe care o trăim în Ardeal, cum suntem homleși, muți, orbi, surzi, trăim ca și cârtițele în noroi. Ia să vedem ce era dacă maghiarii erau șefii noștri, ce se întâmpla.

În prima probă a Triatlonului este România, cu nevoia ei acută de agricultură. Dacă maghiarii aveau Ardealul la degetul mic, ei cultivau mai bine pământul, fără îndoială. Porumbul avea în loc de știulete un ditamai diamantul ca o ogivă nucleară, iar cartofii aveau gândaci de Colorado din rubine, îi culegeam și le dădeam foc, să nu se mai înmulțească. Prunii bistriți făceau în loc de prune cristale Swarovski, pălinca avea mărgele de safire, ca să o bei trebuia dată prin sită, să nu îți rămână între dinți. Făina de mălai era din aur, mămăliga se dădea la câini, care făceau căcăreze cât cerceii țigăncilor. La români e rău, ce mai, dacă erau maghiarii, era Raiul pe pământ. Am văzut că în Ungaria se produc atâtea diamante, de prisosesc, încât le trimit cu trenurile și le tot varsă în Oceanul Atlantic să scape de ele. Asta e explicația cu creșterea nivelului oceanelor, nu prostii din acelea ecologiste cu încălzirea globală.

Dar, dacă ai lua un teritoriu, ar trebui să accepți și consecințele, să îndrepți răul de pe acel colț furat maghiarimii.

La proba doi a Triatlonului este Ucraina. Știți, galbenul de pe steagul Ucrainei nu este de la floarea soarelui, ci de la rapiță, care în engleză se numește rape. Rapița o cultivă ucrainienii dar o exploatează vânător-culegătorii ruși, care se numesc pe engleză rapist. La ce frumuseți de femei au ucrainienii, firește că vin rușii să își culeagă rapița. Baiul e că ucrainienii sunt acum excitați militar de ruși, ar face orice să își dea drumul. Te pomenești că se enervează ucrainienii pe maghiari cum tot îî incită și, orbăniți de furie, le dau chiloții jos și le fac o cultură de rapiță între dealurile albe.

Ultima probă a Triatlonului este Slovacia, căreia ungurii ar vrea să îi schimbe clima. Ați văzut stema Slovaciei, este un pisc de munte și o cruce cu două brațe. De fapt nu e aia, ci o lopată înfiptă în zapadă, cu șase brațe, dar ar mai trebui.

Am fost în iarnă în Slovacia la sky, i-am văzut pe slovaci cum se uitau la cer când ningea precum se uitau evreii când curgea mana, ca o mătreață a Domnului. Dă-o Doamne jos, că noi alt rost în viață nu avem decât să dăm la lopată și mătură. Noi nu vrem să muncim ca oamenii, vrem să facem Voia Ta, iarna să măturăm zăpada iar vara să construim sănii.

Ungurii ar vrea să îi ajute pe slovaci, dacă ar primi o bucățică din Slovacia. Ungurii au o magie albă care transformă zăpada în cocaină, produs care ar merge la export. Slovacii fiind catolici ar ajuta pe sărmanii frați columbieni să aibă ”marfă” la vânzare.

Nu este mai bine să se producă cocaină în Slovacia, unde e răcoare, decât în Columbia, unde năduștești? Ar da Caritasul Catolic slovac moka cocaină Columbiei, ia de aici, e gratis, cocaină ungurească. S-ar da gratis în borcanele Eros Pista, care are și așa mustăți albe.

Toate minunile astea dumnezeiești, dar reformate, la timpurile noastre, s-ar întâmpla dacă ungurii s-ar concentra să câștige proba de Triatlon. Din păcate, nu putem da ceasurile istoriei înapoi, pentru că nici rușii nu le dau.

Maghiarii nu ar trebui să se supere pe noi românii, când la nervi le spunem bozgori, pentru că cuvântul nu e peiorativ, deoarece boscorodesc, adică nu îi înțelegem ce vorbesc.

Nici noi românii, nu ar trebui să ne supărăm, așa ”țigani” cum suntem, pentru că maghiarii ne spuneau ”valahi împuțiți”.

Acolo este curatul adevăr al originii noastre. Maghiarii le spuneau românilor olah, iar italienilor olazs, pentru că avem aceeași origine, ne puneau în aceeași oală.

O tempora, o bosgores, a venit vremea să încheiem. Dacă tot nu este nimic de citit în vacanță, vă dau eu ceva foarte bun.

Coperta textului este lucrarea autorului Mihai G. Netea, o vinitură care vine să ne explice de ce nu suntem diferiți de maghiari.

Contuziile lui Mihai G. Netea sunt că românii au cu maghiarii o încolăceală genetică atât de mare, suntem aproape identici, doar că nu mai vorbim aceeași limbă, ci salivăm ca nebunii, în limbi după trecut.

Huni de plată

Post scriptum: cer scuze prietenilor mei maghiari (știu ei care sunt, nu foarte mulți, ce e mult strică)  pentru cele scrise.

Dar dacă maghiarii îi iubesc pe români, nu ar trebui să se supere, pentru că mâncăm aceași pâine și bem același oțet, ca Iisus. Dacă apare schisma între noi, se naște un Barabas care se salvează furându-și singur căciula, ca să stea cu untul pe ea (ca în proverbul unguresc).

Divan Turbincă

Vi se pare că țările cu religie ortodoxă sunt prospere economic? Sau a coborât Duhul Sărăciei peste ele? Eu mi-am pus întrebările acestea de ceva vreme, după ce am căzut pe gânduri și m-am rănit la portmoneu.

Degeaba v-ați ferit râsul de glumele cu Iisus, căci a venit Sfânta Duminică cu o nouă poveste.

Titlul cu Lancia lui Iisus era adevărat. Iisus avea o Lancia Beta din 1950, modelul Alfa nu se făcuse niciodată, iar odată Lancia s-a stricat. Iisus a dus mașina la mecanic iar până una alta trebuia să meargă la serviciu cu taxiul. La un moment dat a pățit următoarea fază. A comandat un taxi, s-a urcat în el și a zis că vrea să meargă la Casa Domnului. Când a ajuns la destinație și a vrut să plătească, a văzut că nu avea bani în portmoneu, cât că încasase seara salariul. S-a enervat, a făcut o minune, a plătit cursa, s-a data jos cu gândindu-se la cine îl putea fura. Avea un apostol mai negricios, firește că pe el la bănuit.

Am glumit că doar unul era negricios, toți erau negricioși, bronzați, că doar filmul se petrece în Israel și cam cald acolo. Mă și miră cum îi reprezintă în icoane la Cina cea de taină pe apostoli, alb livid la față, de parcă sunt tocilari la bibliotecă. Totuși apostolii au absolvit ceva facultate, iar după degetele lor firave și lungi mă gândesc că au slujbe la birouri, scriu cu pixul, în sfârșit, au muncă intelectuală.

Textul este despre ce și cum explică religia anumite concepte care înglobează credințele, cum e reprezentat cel de Sus și Fiul Său care a umblat pe jos, pentru că mecanicul nu i-a reparat mașină până a avut zborul de plecare.

Este un cimitir numit Reînvierea, pe str. Reînvierii nr. 4, sector 2, Bucalești. Numele este absolut fabulos, pentru că spune mai mult decât trebuie. Poate că Reînvierea este un fel de sesiune de restanțe sau reexaminări, când pici la examen învierea. Lucrurile nu ies tot timpul așa cum trebuie, se mai poate încerca. Mă și gândesc cu groază cum toți au înviat numai eu nu, am picat examenul și mă duc la re-uri. Mă imaginez cum merg cu oasele în ghiozdan, trag subiectul, nu așez oasele cum trebuie cu ochii închiși și mă trimite înapoi în banca mea, în mormânt. Poate nu e vina elevului, e vina Profesorului, care are pică pe tine și îți explici de ce. Sau trebuie să fim mai îngăduitori cu Dumnezeu, să nu îi mai judecăm capriciile.

Poate am exagerat cu textele cu Iisus Cristos cel lumesc, dar am motivele mele.

Îmi aduc aminte cu încântare de poveștile lui Ion Creangă, Tudor Pamfile, Artur Gorovei ș.a. în care Dumnezeu și Sfântul Petru umblau pe pământ printre noi și socializau cu muritorii de rând. Dumnezeu și Sfântul Petru umblau pe pământ, deghizați ca și Cuza Vodă în oameni obișnuiți, să ia pulsul străzii. Era o vreme fericită în care Moartea se certa cu tine ca o precupeață, când Sfântului Petru îi era frică de soldații ruși.

Sfântul Petru era unul dintre noi, ca în melodia lui Joan Osborn – One of us. Unde sunt sfinții dintre noi? Poate că au venit pe pământ dar i-au luat ostateci talibanii cu bărbi de la noi, Statul Nostru Islamic. Nici nu e de imaginat ce li se va întâmpla dacă nu vom plăti taxele de răscumpărare.

Să terminăm vesel povestea.

Se făcea că Ivan Turbincă și-a terminat contractul în Gruparea Wagner a lui Evgheni Prigojin și umbla teleleu pe Pământ, fără să știe încotro să se retragă la vatră, în Rusia sau în Belarus. Știți povestea. Ivan căuta nu Raiul, ci Iadul, unde sunt femei, tutun și alcool. Păi dacă toate acestea se găsesc pe pământ, înseamnă că Raiul este aici, nu unde vă spun popii, în ceruri.

Oamenii lui Dumnezeu, nu vă mai îmbrăcați în negru că speriați copiii. Am uitat ceva.

Aveți prea multe icoane pe desktop, vă merge greu calculatorul.

Sclava lui Dumnezeu

Post scriptum: mai explicați din când în când laicilor că maslu vine din limba slavonă și înseamnă ulei sau unt. Să le mai spuneți că a măslui înseamnă a unge, nu a trișa, cum faceți voi cu religia. Maslu sună mai divin din gura credincioșilor decât sună Slava Russia din capul vostru.

Ellis Rosen / THE NEW YORKER HUMOR

În păcat cu sine

Mulțumesc mult pentru aprecierile exprimate, dar este o mică mare diferență între a fi citit și a fi citat. Nu este zi lăsată de bunul Dumnezeu în care să nu mulțumesc Lupoaicei pentru că mă lasă să mă duc însetat la țâța ei de latinitate și să mă adap cu nesaț.

Cuvântul citare are în semnificația juridică chemarea la proces. Termenul vine din limba italiană de la oraș, pentru că instanțele au fost tot timpul și sunt în orașe. Normal că în orașe sunt instanțele, doar nu o să fie la țară, să stea judecătorul pe un mușuroi între baligi sau să își țină procesul într-un lan cu porumb. Poate alunecă judecătorii pe baligi, când motivează hotărârile, nu despre asta este vorba. Dacă îmi spuneau la facultate profesorii treburile astea pe care vi le spun, alta era viața mea și nu ajungeam avocat, poate călcam în baligă sau poate nu. Oricum, e bine să fii în păcat cu sine însuși, să ieși din lanul de gânduri și să te civilizezi, să mergi către oraș, căci acolo este încuibată înțelepciunea.

Lucian Blaga spunea în memoriile sale că nu a vorbit până la vârsta de 5 ani, fiind ca o lebădă mută. Nu par mulți 5 ani. Dar 10 ani par mulți, pe care îi face la anul d-l Iohanez în fruntea țării și săracul nu a început să vorbească.

Poate are probleme cu gâtul, cu capul în mod cert are, sau poate că medicina nu a ajuns destul de departe cu știința să îl repare. E bai cu dânsul, cred că boala sa e atât de avansată încât se presupune că este acolo unde a dus mutul iapa. A îngăimat ceva în problema cu azilele de bătrâni după o epuizantă concentrare, iar apoi l-au dus la logoped înapoi, poate până la anul va începe să vorbească.

Nu știu ce atrocități teribile ar trebui să se întâmple la noi în țară ca vocea d-lui Președinte să se audă, clar, răspicat, ca atunci când eram în școală și venea profesorul cel nou la prezidiul catedrei strigând la noi. Eu m-am gândit că ar trebui să fie o atrocitate de genul următor: vine Papa de la Roma în vizită la București, o bandă de câini maidanezi deghizați în preoți ortodocși îl răpesc și îl sodomizează în cartierul Ferentari. Chiar și cu aceste grozăvii, întâmplate Suveranului Pontif, ne-mai-văzute și ne-mai-auzite nu vom avea parte decât un sintetic Ghinion!

Dacă am adus în preambul în vorbă pe Lebăda din Cotroceni, care zace pe coceni și screme un ou de aur pe guriță, nu la fel stau lucrurile cu alții.

Oare voi ce citiți în vacanță, pe plajă? Dacă nu ați fost, vă scriu ce se poate cumpăra din librăriile de la noi, ca să știți ce să luați, plasă, cu producția noastră absolut magică de titluri și subiecte.

La capitolul politică, sunt neapărat dou-trei cărți despre Vladimir Putin, care spun aceleași lucruri, ca niște sosii ale acestuia. Spun neapărat, trebuia minim, pentru că pot fi mai multe, poate patru, cum au arabii patru neveste. Ca editor, scoți 4 sosii ale lui Putin dacă te ține portofelul și obrazul.

Ce știu eu, dacă iese la pensie Lebăda din jobul prezidențial, se asociază cu Adrian Mutu, să scrie o carte, două, cu acesta. Da, chiar și Mutu, cât că este sportiv, este o fire sensibilă care scrie cărți. Probabil își trage inspirația din viața sa și ne povestește cât a fost de neinspirat să consume cocaină în culmea carierei sale. Adrian Copilul-Minune al antrenoratului nu a excelat nici ca jucător, nici ca cocainoman, nici ca antrenor. Nu sunt curios să citesc memoriile unui briliant care ne forțează memoria să ne aducem aminte că l-a egalat la golaveraj la națională pe Gheorghe Hagi, dar doar acolo, jos, undeva în iarbă, printre furnici.

Un alt scriitor deosebit de important pentru maculatura națională este Irina Binder. Irina are un stil propriu al pământului fertil care atrage cititorii, mai ales cititoarele, ca pe niște râme hipnotizate de mindfuckness. Scriitoarea în sinea ei este o râmă gânditoare, care odată ce vede că i s-a micșorat contul bancar, se rupe în două și renaște într-un fluture, cu o carte nouă, de aceași grosime, preț și greutate a ideilor.

Nu am auzit pe niciun cititor care să fi aprofundat cărțile ei deformare personală și să spună, ca la reclamele cu medicamente: am citit pe Irina Binder și m-am format ca om. Eram o larvă, un animal, m-am metamorfozat și am devenit om. Sunt înțelept cel puțin la nivelui lui Timotei Cipariu. Dacă mă silesc mai mult cu cărțile ei, mă oțetesc la nivel de supra-om.

Apropo de Irine: o aștept cu nerăbdare pe Irina Rimes să editeze o carte despre rime sau muzică. Poate o carte de gramatică. Irina știe multe, povestește pe You Toube fir-a-păr ca un Miron Costin despre viața ei amărâtă din Moldova și cum a neculce cu nimeni și a reușit în muzică fără tribut.

Altă carte care apare pe rafturi, la secțiunea istorie, ca ciuperca după ploaie, este Jurnalul Anei Frank, la diverse edituri și cu diferite fotografii triste pe copertă. Nu avem nevoie de alte lucruri horror în viața noastră care să ne îngrozească.

Este destul să vezi cărțile lui Adrian Cioroianu, un istoric care se năpustește ca un stol de corvide în masa de cititori ai lui Lucian Boia. Adrian Cioroianu a început acum câțiva ani rubrica de 5 minute de istorie la TVR, minute care nu se mai termină niciodată, ca prelungirile unui meci de fotbal România – Brazilia, unde Brazilia ne conduce cu 1.000 la 0 iar Pele ne-a dat 1 milion de goluri.

Treaba cu bătrânul Lucian Boia, este că acesta a vopsit ca un proxenet pe muza Clio în roșu. Boia încearcă să ademenească în bordelul său de șugubeție pe cititorii sătui de patriotismul papagalicesc al lui Ioan-Aurel Pop, acum președintele Academiei Române.

Se poate adăuga la lista cărților de evitat lucrările Adrianei Sfătoiu, fosta consilieră a președintelui Traian Băsescu, cu prețul ca bărbatul ei să conducă Serviciul de Informații al Ministerului de Externe. Umblă din gură în gură vorba că înainte să troienească Elena Udrea pe președintele Băsescu, Adriana Săftoiu îi dădea Sfaturi pe întuneric președintelui, cum dădea poporului Nicolae Iorga din barba lui deasă și aspră.

Am ajuns exact unde trebuia, la prostituate. Știți de unde se trăgea sentimentul acela simultan de admirație și dezgustcare vă cucerea cu greață când o vedeați pe Marilyn Monroe, cu părul ei blond?

Este o aversiune genetică față de blonzi care ni se trage de la alăptarea lupoaicei. În Imperiul Roman prostituatele își vopseau părul blond, marca fiind înregistrată pentru produsele de curvie. Măcar prostituatele culturale de mai sus aduc bucurie pe bani cititorilor, fără să le intereseze ce muncă le prestează.

Nu poți să câștigi din scris decât dacă te promovezi cu felinarul roșu. Chair dacă ai face-o, tot aia ești. Dar parcă nu plac lumii aceștia care o fac pe bani, fără dragoste. Am terminat cu cărțile, dacă știți ceva citibil, aș fi recunoscător să îmi recomandați. În ultima vreme nu am citit ceva mai bun decât ce scriu eu, asta e, sunt narcisist.

Să îl mai aduc în discuție pe Președintele Țării? Că s-a prostit să tacă 9 ani de zile, fiind plătit pentru asta?

Nu era plătit Johannis să vorbească, era plătit să facă ceva. Ok, dacă nu faci, măcar explică de ce, nu sta ca mortul cu limba în gură. Eu, ca și alții, l-am votat de două ori, având încredere că ne va duce undeva. Cei 9 ani ai lui Iohannis în fruntea țării au fost un fel de video-chat prezidențial în care Werner a fost plătit să ne arate ceva, iar acesta fiind mut, ne-a arătat mimico-gestual acest lucru cu degetul mijlociu spre gura deschisă.

Cred că la anul vom realiza că Iohannis ne-a fu*ut la cel mai înalt nivel. Mai aduceți unul ca el.

Donald Fuck

PS. Problema nu e cu Iohannis că e blond, ci faptul că noi suntem blonzi.

Pentru duminică urmează text cu man în black ce slujesc pe omul în alb.

THE NEW YORKER HUMOR 28/12/2020

În trecere sportivă

Te bucuri când citești pe alții și ești citit, pentru că unul dintre cititori mi-a atras atenția că în textul cu Grecia nu am vorbit de invenția homosexualității de către elini. Sunt încântat că textul nu a lăsat rece pofticioșii de satiră și că au găsit greutatea lui ”G” în acesta, firește încălzind canicular imaginația.

Nu aveau cum să ajungă grecii homosexuali doar de la uleiul de măsline, de la frecarea pe planul înclinat în fizica mecanică și din lungimea forței, trebuie să fi fost și altele care să-i fi corupt.

 Astăzi este Sf. Ilie, așadar urăm fulgerător La Mulți Ani acelora care au fost trăzniți de părinți cu acest nume. Întrucât numele Biblia vine de la grecescul biblos, carte, și deoarece în limba elinească a adus Sf. Petru vorbele tulburătoare a lui Iisus, facem să fie bine cu o poveste, ca să nu fie rău, cum spunea Gheorghe Hagi.

A fost o dată că a văzut Dumnezeu pe pământ că se certau un drac cu o femeie și l-a trimis pe Sf. Petru să îi împace. A mers sfântul, le-a spus voința Domnului și s-a întors mulțumit că și-a făcut treaba. Până a ajuns el sus, certăreții s-au reapucat de zâzanie. Dumnezeu l-a întrebat dacă a fost, Petru a zis că da. Păi cum ai fost, uite că se ceartă, mergi și rezolvă, mi se pare că nu îmi spui adevărul. Sf. Petru s-a înfuriat, a mers pe pământ și a rezolvat-o. Le-a tăiat capetele, s-a șters pe togă și s-a întors Sus. Când i-a spus lui Dumnezeu ce a făcut, acesta s-a făcut negru de supărare și i-a spus: du-te și fă-i la loc, nu așa ți-am spus să rezolvi. S-a dus Sf. Petru supărat, să îi facă înapoi, dar nu știa cum. A stat încurcat cu un cap într-o mână și cu unul în alta, neștiind care cap corespunde cărui trup. Le-a pus cum a crezut, a rezolvat-o. Invers, capul de femeie la drac iar capul de drac la femeie.

Povestea asta a cules-o Tudor Pamfile de la țăranii analfabeți și a scris-o să o dea mai departe posterității, deși noi o cunoaștem mult mai bine decât încurcărețul Sf. Petru. Poate și capul de drac este motivul pentru care grecii au dat-o la cu sucit femeile, preferând bărbații, pentru că pe ei te poți bizui, ei făcând lucrurile ”bărbătește”.

Acesta a fost un preambul destul de convingător pentru textul despre femei și câte pot face ele, fiind evidentă egalitatea dintre cele două sexe. Toată lumea cunoaște că femeile pot face aceleași munci ca și bărbații, poate cu mai multă rațiune și mai puțină noțiune, dar le ies treburile.

Se face că astăzi începe Campionatul Mondial de Fotbal Feminin organizat de Australia și Noua Zeelandă, unde domnișoarele și doamnele vor lupta pe teren asemenea bărbaților. Nu știu cum se face că la meciurile de fotbal masculine, de fiecare dată când se pune prim-planul camerei pe un fotbalist, acesta simțind ochiul electronic, trage nervos o flegmă sublimă în iarbă. Nu m-am uitat la fotbal feminin niciodată, dar mă voi uita de curiozitate, fără să promit. Vreau să văd cum fac ele stop pe piept, cum șutează cu latul sau cum dau cu capul, dacă dau la fel de bine ca bărbații, sau dacă se bucură la gol ca ei. Noi ne cam bucurăm de goale.

Aici am fost misogin și ticălos, firește că femeile dau bine cu capul acela de drac, doar că mingea sare din cornițe lor unde nu te aștepți. Sau spre exemplu, sunt curios cum joacă femeile la off-side, până când sunt înlocuite și puse pe banca de rezerve. Post scriptum intermediar: am auzit că vor transmite meciurile la TV. Rămâne să vedem cât de ipocriți ( a se citi ”bulangii”, în sens figurat) vor fi redactorii emisiunilor sportive încât să pună comentatori bărbați la fotbal feminin. Dacă femeile știu să joace fotbal, ar fi normal ca comentatorii să fie femei. Or să comenteze meciul, nu o să bârfească cum îi stă jucătoarei în cutare șort sau cum îi stă părul aranjat. Vom vedea.

Textul este despre femei și atributele lor excepționale, acelea de a suci capul bărbaților și de a fi mai inteligente decât dracul, dar asta e din altă poveste a lui Tudor Pamfile. Finalul articolului, ca la o în trecere sportivă este despre o femeie excepțională, care a fost înaintea vremurilor ei. Este vorba de Regina Maria a României, soția lui Ferdinad Întregitorul.

Regina Maria a fost soața lui Ferdinand, infirmieră pe front, mamă de viitor rege al României și viitoare regină a Jugoslaviei. Maria a făcut multe lucruri excepționale și o chestie remarcabilă cu care a schimbat pentru totdeauna viziunea a ce pot face femeile, cel puțin la noi în România. Regina Maria a fost acum 100 de ani prima regină femeie din Europa cred, care a încălcat un tabuu, acela de a călări pe cal crăcănată, ca bărbații. La vremea respectivă femeile nu călăreau decât în lateral, de parcă s-ar fi rupt în două călărind cum se face în mod normal. Regina Maria era englezoaică, iar pentru că nimeni nu e profet în țara lui, a profețit la noi un exemplu remarcabil despre cum femeia e egală barbatului. Maria călărea bărbătește doar pe front, ca o scuză, nu în fotografii oficiale, să nu îi supere pe conservatori. Știți cum e, cine se scuză se acuză.

Între noi fie vorba, Regina Maria era tot femeie, tot un drac, care i-a sucit mințile generalului Berthelot încât acesta îi mânca grăunțe din palmă ca un pui, dar asta este o cu totul altă poveste, ce se va spune la timpul oportun.

Vă întreb eu pe voi: toți bărbații se uită după femei? Da, toți bărbații se uită după femei, în afară de cei gay.

Madam și Eva

Post scriptum:  Textul este dedicat tuturor femeilor care și-au făcut curaj să încalece tabuuri, iar în particular Reginei Maria, decedată la 18 iulie 1938, căreia românii îi poartă o eternă recunoștință

Calmul troian

Să nu fim atât de serioși în textele cu Iisus pentru că nu a murit nimeni, nici de la râs, nici de la plâns. Revenim la subiectul cu Iisus mai târziu, dar nu înainte de a da o glumă de final.

Vor apărea în curând prin biserici cutii ale milei la care poți marca dania cu cardul. Scoți cardul, apeși butonul de 10, 20, 100 sau 200 lei, depinde cât vrei să lași, tragi de sus în jos, ca și când faci cruce, iar confirmarea plății este de la dreapta la stânga. Pentru cei care nu se pot deplasa, vine preotul prin biserică cu un device care se numește aparatul PIOS. Trecem la alte subiecte biblice, respectiv la judecata pe nații, pe care o va face Dumnezeu la Sfârșitul lumii. La sfârșitul glumii, ia să îi judecăm noi pe alții, că și ei ne judecă pe noi.

Francezii sunt prin definiție comici, iar pentru mine nația lor reprezintă una dintre sursele inepuizabile de inspirație și umor greu. Probabil comicul lor este de la croissante, în special de la cele cu ciocolată, cu care se murdăresc la gură, sau de la orice altceva, dar sunt comici. Chiar îi iubesc pe francezi. Ia, citiți una bună cu Franța. Franța (prin ceva vorbitor autorizat) a declarat săptămâna trecută că vor livra rachete către Ucraina, ca să se poată apăra de Federația Virusă ”doar dacă, nu va fi afectat sistemul de apărare al acesteia”.

Ce să zic? Stai liniștit ca francez pe malul oceanului, la o baghetă și un pahar de vin, te învecinezi cu țări normale, nu cu Coreea de Nord, dar te temi să te atacă cineva. Cine să te atace? Peștii din Ocean sau din Mediterana? Păi ca să nu te atace peștii, trebuie să ai un caracter serios, nu unul ușuratic. Dacă ești ușuratic, te iau peștii cu ei și te duc la produs. Nu am fost în Franța, nu știu cât de serioși sunt, dar pentru mine termenul serios este asociat cu munca, că din muncă ies produse în serie. Cred că la francezi le e frică de muncă și au inventat lenea.

Cunosc nații foarte serioase în muncă, spre exemplu germanii, sau japonezii. Japonezii sunt atât de serioși în muncă încât atunci când fac grevă, își pun o banderolă albă pe mână și muncesc și mai sârguincios. Japonezii muncesc când au grevă ca nu cumva să meargă greva acasă fără mâncare la copii, să îi taie internetul sau să nu aibă bani de bilet de autobuz. Greva japoneză este o invenție a nipponilor, dar ei nu cer bani pe drepturi de autor, e la liber, pentru că nimeni din lume nu face grevă ca să muncească mai mult, ci face grevă ca să nu muncească.

Invențiile astea naționale sunt specifice fiecărui popor, produse de geniul și de caracterul acestuia. Grecii spre exemplu. Grecii sunt competitori la Jocurile Olimpice ale Lenei, alături de francezi, italieni, spanioli, toți balcanicii. E o competiție exclusivistă.

Grecii au speculat caracterul lor leneș inventând iubirea platonică. Iubești, dar nu te obosești, nu te transpiri, iubești numai cu capul, cu inima. Nu te duci pe plajă în caniculă să faci dragoste, să te pui jos pe nisip și să îți intre un triunghi în bucă. Pentru că după ce te-ai împuns, te enervezi, încerci să determini cu ce unghi te-a împuns, îl calculezi, faci o înălțime a triunghiului, o arie, ai și uitat de ce te-ai dus pe plajă. Mai bine stai acasă și iubești platonic, la o filozofie, la o măslină. Dacă am vorbit de iubirea platonică, să vedem dacă știți de ce îi spune Grecia țării acesteia, și nu e de la măsline. Păi dacă aștia sunt experți în iubirea platonică, înseamnă că ”G”-ul este rece.

Finalul este puțin juridic, cu invențiile și cu inovațiile, ca să știm ce să facem cu ele pe viitor, cum să le folosim și unde. Termenul de invenție vine din limba latină de la in ventis, adică în vânt, când se lansează o idee nouă în vânt. Nu cred că este vreun cititor care să nu fi tras o invenție, când nu l-a văzut nimeni. Aceasta e invenția:  o idee ce te supără după ciolan cu fasole, te uiți stânga-dreapta, nu e nimeni, îi dai drumul.

Inovația în schimb, vine tot din latină de la in novis, dar aceasta este o noutate în invenție, o îmbunătățire a ei, a uzului ei. Spre exemplu, când mergi cu autobuzul la un concert de muzică clasică, nu poți intra la baie că deja ai întârziat, iar în timpul uverturii te deschizi și îi dai drumul. Invenția a fost trasă îmbunătățit, s-a inovat, s-a culturalizat, oligându-i pe snobi să țină nasul pe sus.

Textele de pe blog nu sunt de stand-up comedy ci de sit-down comedy, sunt materiale bune, stai să cugeți pe care să le spui. Vedeți cum stați jos să citiți, să nu obosiți inovația stilului. Nu țineți numai pentru voi, dați și la alții. Textele.

Snob Doggy Dog

Textul este dedicat acelora dragi care merg sau sunt în Grecia în vacanță.

Am auzit că este foarte cald, măcar de o pală de vânt să aveți parte.

CHRISTOPHER WEYANT – THE NEW YORKER HUMOR – 28/04/2020

Lancia lui Iisus

Un cititor din București, apropiat al blogului, pe care nu îl cunoașteți, a zis:  e fain ce spui, dar vezi că la texte din astea cu Iisus se cam ”bășică” lumea.

Dar de ce să se supere oamenii de la glumițe cu Iisus? Că doar nu e tata lor, ci e Fiul Său. N-au decât. Să nu citească, sau dacă citesc, să nu râdă. Râsul nu e păcat, nu suntem În numele trandafirului.

Ce, dacă moare cineva, îi zice Iisus: nu mi-a plăcut de tine că ai râs de mine. La asta îi poți răspunde destul de simplu:  și Tu chiar te superi? Nu mă ierți? În sfârșit.

Exact acum o săptămână m-am lovit tare – urât – nașpa – dureros la coaste pe partea stângă a pieptului. Am luat toate felurile de medicamente, anti-inflamatoare, analgezice, alifie, degeaba, tot mă durea. Nu am putut dormi, tuși, șterge nasul, nu mă puteam întoarce de pe o parte pe alta a patului, că mă durea ca naiba.

După ce m-am lovit m-am gândit la Iisus, cum a fost lovit El în coaste cu sulița. Uite, sunt exact ca Iisus, mă doare cum îl durea pe El. Dar stau apoi și mă gândesc: era mai ușor să stai pe cruce, măcar stai nemișcat, te uiți la oameni cum merg la serviciu, n-ai nicio treabă, aștepți să se întâmple ceva.

Eu trebuia să umblu pe jos, să mă aplec, să merg la baie, dureros, ce să zic. Când am băut mai multă cafea, să vedeți cum am stat pe gânduri, poate las pe mâine treaba, e și mâine o zi. Iar cu autobuzul era și mai dureros, mâna șoferul ca un sadic, durerea era în tot corpul și nicăieri.

Dacă am început cu blasfemii, deși nu sunt, să le continuăm în același fel.

Care este chestia cu învierea lui Iisus?

Unu la mână: se făcea că înainte să moară, când a venit soldatul roman să îl împungă cu lancea, Iisus i-a spus: nu da la coaste, dă oriunde, numai nu la coaste. Romanul a întrebat,  dar de ce?  Iar Iisus a zis, știind că acolo va da: că nu pot să râd de voi! Și dacă mă omorâți, eu tot voi învia. Soldatul roman, de ciudă, fix în coaste a dat și a zis: lasă că mai vedem noi.

Doi la mână: învierea lui Iisus era absolut previzibilă, evidentă, doar trebuia să ai ochi și să te uiți. Cum se putea altfel? Bine că l-a înviat pe Lazăr, dar pe sine nu se putea învia? Să fim serioși. Învierea lui Iisus e ca și pilda mecanicului de mașini. Mecanicul de mașini repară mașinile altora, dar pe a sa, ce, nu o știe repara? Pe aia o repară cel mai bine. Pe Lazăr l-a înviat, dar l-a lăsat pe pământ la lucru, ca apoi să mai moară Lazăr o dată. Iisus s-a înviat pe Sine să meargă în ceruri, în vacanță, nu la lucru ca și Lazăr.  La înviere a zis, lasă, că mai vin o dată, o să vă scot pe toți din pământ ca la un concert rock, mâna sus cine vrea sus!

Deci, cum a fost cu învierea? Iisus avea niște ucenici la atelierul său auto și le-a zis așa: ia mergeți voi, Cutare și Cutare, nu mai fumați și stați degeaba, mergeți să cumpărați piesa asta și piesa asta, că am de reparat o mașină. Luați de aici ceva bănuți, să nu cheltuiți restul, să îl aduceți tot. S-au dus apostolii, dar ca ucenicii, s-au oprit la o bere, la păcănele, au cheltuit restul, iar pe când s-au întors, mașina era reparată, lucrul era făcut. S-a reparat mașina de făcut minuni, singură.

Trei la mână, Sfânta Treime: care este șmecheria cu religia creștină și confesiunile sale?

Religia creștină e ca un autoturism cu ardere internă, bagi fotoghin Credință fără plumb și fără număr, faci plinul, te duci unde vrei tu cu ea.

Diferența dintre confesiuni este ca diferența dintre mărcile de mașini.

Protestanții sunt aceia cu mașini mai sobre, cum era Saab sau Volvo, ălea mai vechi, de arătau ca niște dricuri.

Catolicii sunt cu mașini italiene, colorate, o Alfa Romeo, o Lancia, un Fiat, după vastul lor gust artistic.

Ortodocșii au mașini Dacia 1310, Lada, Yugo, modele mai vechi, dar avantajul e că poți meșteri la ele. Dacă bate farul pe Est și îi orbești pe cei din față, pui bec greco-catolic și imediat vede pe Vest.

Neoprotestanții nu au mașini, au biciclete, că ei vor să interpreteze manualul tehnic al Creștinismului cum știu ei. Ei nu au sonerii, strigă și gesticulează când circulă.

Care este taina cu religia creștină?

Șpilul la religia creștină este că nu contează cu ce mașină mergi, contează unde te duci, unde vrei să mergi și ce însoțitor ai, firește pe Iisus Cristos. Când vă alegeți o mașină care să vă țină, să vă uitați la consum, la cât poluează, vedeți cum alegeți. Dacă căutați în manualele tehnice ale acestora și tot nu găsiți răspunsul la defecțiune, înseamnă că nu căutați unde trebuie.

Dacă plecați la drum cu Iisus să nu vă enervați pe El dacă greșiți drumul, iar apoi să îl dați jos din mașină cu șuturi în fund și să îl lăsați pasager în mijlocul drumului. Că va râde de voi, iar cine râde la urmă, râde mai bine. Mașina Dumneavoastră o conduceți, El vă arată doar direcția.

PS. Chiar Te-ai supărat? Pe bune? Hai fă niște vin eu cu apa. Iartă, nu ține supărare.

Post scriptumul adevărat: De când nu l-ați mai chemat pe Iisus la o plimbare, pe jos, fără mașină? La o poveste?

Deochi dulci

Maddie Dai pentru The New Yorker

Pace și face

Occidentalii scriu de la stânga la dreapta iar orientali de la dreapta la stânga pentru că fiecare se uită la celălalt în ogradă să vadă ce face și să copieze.

Orientalii vor să fie ca și occidentalii, iar vesticii vor să fie ca și esticii. Treaba asta funcționează în toate domeniile, cu excepția iluminatului. Nu o să auziți niciodată că vine un asiatic în Occident să se facă creștin, să învețe aici cum este să fii creștin. Dar viceversa destui, ohoho.

 De când s-a inventat bariera asta mentală dinte Vest și Est, occidentalii cutreieră estul să învețe tot felul de doctrine mistice, cum să mediteze, cum să leviteze sau cum să se prefacă în medi-levitație. De fapt, toate religiile monoteiste care bântuie occidentul s-au născut la est: Creștinismul, Islamul, și Mozaismul, dar niciuna la vest. Ce să spunem de puzderia de bizarerii ca Bahaii, Jainismul, Shintoismul, Budismul, Hinduismul, etc. unde sunt toate doctrinele amestecate ca în cârnații religioși.

Niciodată nu o să auziți de ortodocși pravoslavnici în India. Sau se apuce indienii de ortodoxie, să se convertească, ca la o chestie exotică.

Să vă spun ce am visat eu duminică spre luni. Am visat că se trezește într-o dimineață un hindus cu foamea în gât și zice: ”no, înseamnă că țin post, deci m-am făcut convertit la Ortodoxie. Ia văd eu ce face un ortodox, să mă bag la ceva cursuri, la o formare religioasă, la un inseminar…”.

Caută omul pe YouTube și vede cum ortodocșii beau, își bat soțiile, fură, mint, înșală, știți voi mai bine. Păi stai, că și eu știu să fac de astea, nu e mare filozofie, nu mai trebuie să învăț nimic. Mai stă omul și citește, caută și la catolici și trage o concluzie ca pescarii un năvod din apă: bă, aștia ortodocși își fac crucea invers decât catolicii și spun duh în loc de spirit. Mișto. Mâine pot să fiu ortodox, poimâine mă fac catolic, depinde cum mă trezesc dimineața, după de ce chef am. Fac o săptămână ortodox, una catolic, sau mai multe, ca într-un cantonament la Ovidiu, la IPS Teodosie. E fain creștinismul ăsta, e ca o geacă cu două fețe. Cum te-ai plictisit de una, sau s-a murdărit, o întorci pe cealaltă parte și o porți ceva vreme, apoi îl arunci. Îl arunci dacă ai schimburi curate, dacă nu, umbli așa zdremțurit ca un călugăr cerșetor.

Treaba asta cu iluminatul religios este o boală mintală a Occidentului. Nu-i destul că au trei mari religii, cu care luminează,  acelea de mai sus, ca un apartament cu 3 camere. Apartament fain, decomandat, din hol poți intra în fiecare cameră, fără să stânjenești. Să fim clari, apartamentul nu e nou, are ceva ani, doar o cameră e renovată mai nou, aia cu Islamul.

Occidentalii trebuie musai să meargă din apartament pe afară să aprindă becuri și în față și spate, și pe alee, și în beci, ca nu cumva să alunece pe neștiință, să își spargă capul și să curgă cunoașterea pe afară, să inunde strada ca potopul lui Noe.

Credincioșii ce locuiesc în apartament trebuie să aprindă lumina să se orienteze. Sunt ei puțin supărați pe Constructor, a greșit meșterul ceva sau a făcut dinadins, că nu s-au înțeles la bani.

Două camere au peretele despărțitor cam subțire, Islamul și Mozaismul, de se aude dintr-o cameră în alta, iar ușa este mai scurtă, trece mirosul pe dedesubt. În camera cu Islamul ai chiuvetă dar nu ai veceu, iar dacă ți-e rău de la băut, nu poți să te ajuți cu degetul în gât. Nu prea se bea în camera aia că se înfundă chiuveta și e nașpa.

De asemenea în camera Islamului, nu se mănâncă porc deloc, că le miroase la evrei și ăștia scot imediat usturoiul să dea pe pîine. Dacă nu le dai porc la evrei, se supără, plâng și se dau cu capul de perete. Islamicii și mozaicii sunt verișori, nu se supără unii pe alții. Da, dar când se bat, treji fiind, se bat frate, ca în familie. Unii se aruncă în aer, să le ia suflul la ceilalți, să îi cu nădușală și flamă iar ăialalți îi calcă pe aerieni cu tancul, să îi netezească.

În camera mare stă Creștinismul ca un boier. Acolo e cea mai mare liniște, poți face orice, oricând, oricum. Acolo sunt toate dotările pentru viețuit. Poți bea ca rușii până te piși pe tine, poți mânca porc ca britanicii, slănină ca balcanicii.  Este plită, poți găti tot felul de lighioane și târâtoare, ca la filipinezi.  Poți găti chiar și un șobolănel, nimeni nu se ia de tine. La creștini este pat mare. Nu atât de mare ca în camera cu Islamul, să încapă patru neveste, dar este pat.

La creștini poți băga pe cine vrei în cameră, femeie, bărbat, nu-i bai, nu se prea citește afișul de pe ușă ”Să nu Sodoma și Gomora”. Unii citesc, alții nu. Mai este că bagă și copii în pat, să se încălzească, că le este frig.

Zice sau nu la ei, să iubești aproapele? Zice. Lasă că e bine așa, să fie lumea mulțumită, că mare e grădina Domnului cu patul acela. Ce vă uitați bă, la ăia cu copii? Ia vedeți voi de bârna din ochiul vostru, nu vă uitați la paiul din fundul altuia. Ce? Scrie în Decalog să nu? Zice să nu furi. Hai valea, că ți-o iei.

La final, să nu supărăm cititorii, îi lăsăm în pace, nu mai scriem, că e destul. Totuși un ultim lucru.

Toate aceste trei religii sunt cu pacea în gură, dar fiecare stă cu cuțitul în buzunar, gata să îl bage în…între dinți, să se scobească, poate are ceva zgârci ce nu le dă pace. V-am păcălit, toți sunt pe pace, nimeni nu e violent.

Shalom alaikum