Privitor la textul anterior, un cititor din Cluj a spus că este blasfemie pură. Nu este nici pe departe. Blasfemie este cum l-aș picta eu pe Dumnezeu în biserică: în costum, pantofi, dar cu gleznele goale și cu o plasmă uriașă Samsung în brațe. Sau cum l-aș picta pe Iisus: maieu, bermude, cizme de gumă,Continuă lectura „Modă prin lobodă”
Arhive etichetă:Grecia
În trecere sportivă
Te bucuri când citești pe alții și ești citit, pentru că unul dintre cititori mi-a atras atenția că în textul cu Grecia nu am vorbit de invenția homosexualității de către elini. Sunt încântat că textul nu a lăsat rece pofticioșii de satiră și că au găsit greutatea lui ”G” în acesta, firește încălzind canicular imaginația.Continuă lectura „În trecere sportivă”
Calmul troian
Să nu fim atât de serioși în textele cu Iisus pentru că nu a murit nimeni, nici de la râs, nici de la plâns. Revenim la subiectul cu Iisus mai târziu, dar nu înainte de a da o glumă de final. Vor apărea în curând prin biserici cutii ale milei la care poți marca daniaContinuă lectura „Calmul troian”
Small-inclusive
În fiecare vară negreșit vine perioada de caniculă, adică de lunea asta, la fel de obligatoriu cum vine iarna Moș Crăciun. Dar vara nu este ca iarna, vorba președintelui Băsescu, sau nu ar trebui să fie. Uite că este. Fie vară, fie iarnă, codurile de alertare pentru vremea rea sunt aceleași: galben, portocaliu și roșu.Continuă lectura „Small-inclusive”
Eom Gaz
De când ne amenință Vladimir Putin că taie gazul la europeni, compania Eon Gaz începe să se gândească cu nostalgie la salariile umflate cu pompa, așa cum umflă rușii minciunile cu trompa. Se prefigurează o nouă glaciațiune peste Europa, iar de data aceasta nu vor dispărea pinii din nordul extrem, ci se vor înmulți pinurileContinuă lectura „Eom Gaz”
Uimirea Principatelor Române
A fost bucurie mare în America când l-au întronat pe Joe Biden zilele trecute, acesta devenind cel mai în vârstă președinte ales al Americii și probabil primul președinte care se va culca de amiază, acesta fiind trecut demult de acea perioadă a vieții. A fost ciudat cum toți participanții erau îmbrăcați în negru, de parcăContinuă lectura „Uimirea Principatelor Române”
