Este greu să explici conceptul de Trinitate chiar și unui creștin, cum se face că Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt unul și același, Dumnezeu. Trinitatea este simplu de explicat. Trinitatea e ca și cafeaua 3 în 1, când sunt în plic amestecate cafea, zahăr și lapte praf, când te obișnuiești la plic, e dumnezeire,Continuă lectura „Haiti de lupi”
Arhive etichetă:Mihai Eminescu
Vanul Nou
S-a săvârșit anul 2023 pe 31 decembrie precum s-a săvârșit monarhia la noi în 1948, când s-a încheiat călătoria, cu abdicarea Regelui Mihai I. Ei, nu s-a săvârșit deloc, ci s-a desăvârșit, monarhia s-a retras de câțiva ani în castelul de la Săvârșin, unde zac fețele princiare Duda și Margareta. Poate că titlul de ”CustodeleContinuă lectura „Vanul Nou”
Pașol na Wonderpuck
La fel ca și mine, cred că ați fost până acum la destule nunți și înmormântări, ca să știți unde stă mireasa și unde șade mortul. Pentru cei mai tineri, nu-i bai, de abia de acum încep ”distracțiile” de la ritmul monoton al vieții. Nu știu dacă ați observat, dar înmormântările par mai lungi decâtContinuă lectura „Pașol na Wonderpuck”
Cârpe diem
De cum se apropie alegerile prezidențiale, președintele Franței, Emmanuel Macrou se zbate ca peștele pe uscat, cum să ridice moralul cetățenesc. A pus Macron pe vopsitorii prezidențiali să schimbe nuanța de bleumarin pe steagul Franței, să arate că ține steagul sus, așa cum trebuie ținut la tinerețe. Nu e ținut pe uscat doar de alegeri,Continuă lectura „Cârpe diem”
Statul Paraleu
Dacă articolul de ieri a deranjat pe cineva pentru folosirea cuvântului țigani, îi cer scuze pentru că nu am găsit altă rimă pentru bani. Țigani, români, maghiari și ceilalți din România suntem la fel, oameni, toți o sapă și-un pământ, sapă de lemn nu de fier, căci la dezvoltarea financiară nu am trecut încă deContinuă lectura „Statul Paraleu”
Sfârșitul Glumii
Fiind începutul anului vechi pe stil nou, adică trecând noi din Anul Pandemiei în Anul Vaccinului, se cuvine pentru cititorii blogului, dragii enormiași, după sărbători, să ținem o piedică duhovnicească, așa cum se țin în Bisericile de la noi, despre schimbarea domnilor și înfricoșata judecată. Ați văzut lesne că Președintele Americii, acela ce rostea adevărulContinuă lectura „Sfârșitul Glumii”
