Un drag citator a spus că în Balcani nu mașina reîncarnării e defectă, ci programul de spalare e mai lung, ia mai mult timp. Depinde ce butoane se apasă sau dacă nu e stricată placa de bază. Încă urmăresc cu ochii mijiți ca la o pândă mișcările Irozilor, cum își negociază demisiile în cazul PrecisteiContinuă lectura „Radio Nenașterea”
Arhive etichetă:PNL
Domnul de lemn
Margaret Thatcher, primul-ministru al Marii Britanii între 1975-1979 a fost supranumită Doamna de Fier, deși îi puteau spune doamna de fiere, pentru că le-a fost de amar militanților Armatei Republicane Irlandeze în timpul domniei acesteia. La fel, cancelarul Germaniei, Angelica Merkel, a fost supranumită Cur-de-Fier, pentru că nu o putea nimeni f=te în politica germană.Continuă lectura „Domnul de lemn”
Moartea regelui Coral
Astăzi este data morții Regelui Carol I, dar după congresul de sâmbătă al PNL, se va sărbători moartea lui Coral I. Au spus mulți PNL-iști despre Orban că s-a așezat ca un coral pe PNL, ca un polip, și a tot clădit nimic, fiind gol pe dinăuntru, formă fără fund, la cât era de slab.Continuă lectura „Moartea regelui Coral”
Frecție la picior de demn
Am văzut o săptămână plină de evenimente precum e plin Parlamentul României de oameni competenți, evenimente pe care le așternem mintenaș: Programul Ultima Casă: Dacă armata a dat lovitură de stat în Myanmar, la Londra la ambasada lor s-a dat lovitură de pat. Atașatul militar s-a închis în ambasadă, lăsând pe ambasador pe dinafară, săContinuă lectura „Frecție la picior de demn”
Sluj-Napoca
Un cititor al blogului s-a plâns că nu a înțeles pe deplin poanta cu Asociația Sex vs. Varză și pentru ce s-a scris textul. Scopul articolului era să se rupă maieutica oengistă, să rămânem în pielea goală, poate așa ne dumirim ce aduc oengeurile orașelor. Altminteri, este confuzie, așa cum crează militanții de extremă-strâmbă, ceContinuă lectura „Sluj-Napoca”
Vrăjitoarele de salam
Un profesor de filozofie din Cluj a emis o maximă ardelenească cum că bărbații pot fi cel mult răutăcioși, în schimb femeile, doar femeile, pot fi rele cu adevărat. În mod cert ați experimentat pe propria piele sau ureche maxima de mai sus, și nu mai trebuie exemplificată decât eventual cu ceva specimene interesante dinContinuă lectura „Vrăjitoarele de salam”
Hrana galbenă
Cititorii obișnuiți cu denumirea veche a SF-ului, ”știință și imaginație” au recunoscut în titlu numele unui film celebru din 1973, ”Hrana verde”(Green soylent). Filmul este o dramă(thriller) post-apocaliptică în care oamenilor li se dă un concentrat-mâncare, o hrană, de culoare verde. La sfârșitul filmului spectatorii își dau seama că este făcută din oameni nefolositori. RomâniiContinuă lectura „Hrana galbenă”
