Dacă nu aveți habar de OZN-uri și Yeti, atunci nici Chupacabra nu vă spune nimic. În Americi, prin Porto Rico, Mexico dar și SUA se pare că există un animal mitic care ex-sanguinează caprele, dar și vaci. Traducerea numelui acestui animal fantastic este ”suge-capre”.
M-am gândit la Chupacabra azi dimineață când am observat Stema Regală a Casei Regale a României pe cutia de lapte ZUZU. Primul gând a fost că, uite, pun ca la americani, poze cu copii dispăruți, răpiți sau pierduți pe cutii de lapte, iar dacă îi vezi, suni la Poliție și părinții disperați îi recuperează. Apoi m-am gândit la promovarea maternității de către regaliști. Casa Regală a fost tot timpul atașată maternității, tot auzeai de regina-mamă și regele-copil mai ales când i-au pus minorului, o tutelă, ba un patriarh, ba un mareșal, în lipsa tatălui plecat în afara familiei, până a devenit major să poată lua decizii aiurea, ca orice român în vigoarea cetățenească.
Ceva nu e în regulă cu stema de pe lapte. Nu se poate să fie doar o asociere de imagine, pentru că zici cuiva ”e zuzu la cap” cu sensul că e deranjat, îi lipsește o doagă(de la ciubărul ce ține creierul), etc. Ce vor să spună regaliștii? Vor să le provoace republicanilor anguasați intoleranță la monarhie? Vor să fie mai comestibili, într-un bol de cereale, mai aproape de popor? Vor să se apuce de vândut cartele de Vodafone, ca ciobanul ăla cu clopic? Vor să se apuce de fotbal, ca apoi să dea „ca ciobanii”?
Poate vor să proclame pe cineva primul lăptar al țării, căci primul oier avem, primul cizmar am avut, prim ilegalist am avut.
Fără îndoială laptele și produsele din lapte sunt bune pentru sănătate. Laptele e bun la stomac, te liniștește. E bun la oase, cum e osul domnesc. Ba nu, stai, nu e bine, ”osul” domnesc funcționează cu sânge albastru. Din asta nu au, dar dacă puteau să pună stema pe un maț cu sângerete, poate era mai bine primit prințul, făcea și supusul lui o asociere în cap, că sunt grei de cap republicanii ăștia.
Trecând și peste treaba asta cu osului domnesc, cu regula dinastică, a rămas de clarificat la ce e bun laptele pentru prinț. E destul de simplu, la dinți. Are nume frumos, ca al principelui acela gay (fratele lui Chupacabra rumano, El Bampiro), nu mai suge la două vaci, din care una, cică, era secretă, i-au ieșit măselele de minte, e adult, cu alte cuvinte, e pe sângeretele lui, cum zic oamenii simpli, vulgari, din popor.
Mai bine nu era treaba asta stupidă cu Covidul, avea și poporul ăsta amărât Un rege bun, de lapte dătător, pe Chupacorona.
Tot nu e rău, că la ce baftă avem, în loc de Princeps încoronam Pricolici, de nu mai ouau găinile să facem lapte de pasăre.
Chiupapalabras


Fain.
Ar fi bine, daca n-ar fi rau:
1. Nu (mai) exista o Casa Regala a Romaniei, inca inainte de Mihai Argesanu.
2. Mihai nu a fost niciodata Rege al Romaniei, nu a fost niciodata uns rege.
3. Una din regulile constitutionale ale regalitatii Hohenzollern ca forma a monarhiei in Romania consta in transmiterea prerogativelor in succesiune directa numai prin barbati, femeile fiind excluse. De aceea, oricare din fetele lui Mihai Argesanu poate mosteni in calitate de succesor orice din partea de mostenire strict privata, insa nimic din prerogative regale.
4. Tot de aceea, toata povestea asta contemporana cu Casa Regala a Romaniei, cu furnizorii Casei Regale a Roaniei, cu Custodele Coroanei, cu etc.etc. sunt niste baliverne fara acoperire in drept.
Pe strada putem discuta ce vrem, putem folosi cuvinte la modul impropriu, fara vreo sanctiune. In drept insa, treaba se schimba.
De aceea, aspectul sesizat este corect, avem de-a face doar cu o stratagema ieftina de marketing.
A, sa nu uit:
Abdicarea este un act unilateral, strict individual si personal.
Cum foc poti sa abdici pentru altii??? Dar hartia suporta multe. Aparent, acest detaliu nu deranjeaza, pentru ca nu reclama sanctiuni, cata vreme Mihai Argesanu a avut doar fete. Dar nu, de fapt, sintagma „pentru mine si urmasii mei” are sens, deoarece aceasta familie regala extrem de zburdalnica a produs surprize si prin persoana lui Mihai Argesanu: surpriza se numeste Dieter Stanzeleit.
Nu zic eu toate astea, le zic altii, mult mai bine documentati.
Asteptam cu totii, cu mult interes, articolul urmator!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Românii nu s-au împăcat cu regele lor, nici cu tatăl, nici cu fiul, imputându-le fuga de responsabilitate, unuia după fuste, celuilalt după libertate…” Se pare că nu sunteți împăcat cu regii ultimi. Poate că Mihai a făcut fete după blestemul ce l-a pogorât la 23 August, de s-au prăpădit atâta amar de soldați…Numai Dumnezeu știe
ApreciazăApreciază