Nație de polentari

De câteva zile-ncoace, gura nu le tace, vecinilor de la vest, care s-au luat de mânuță ca un cuplu vesel, să înjure România în fel și chip. Prima dată a fost rândul maghiarilor, care ne-au acuzat că ne-am aliat cu sașii, dușmanii lor(sic!), în 1848,  iar apoi niște ”ONG”-uri sârbe, care au acuzat Poliția de Frontieră Română că bate pe imigranți. De fiecare dată, românii s-au uitat cu uimire, dacă nu cu invidie și ciudă, și au răspuns timid și diplomatic, că nu e așa, că pe dincolo, că istoria, că una, că alta, că e laie, că-i bălaie, fără să îi supere. Nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase.

Antropologul Andrei Oișteanu, într-o carte* foarte bună de-a domniei sale, ne-a tras de perciunii imaginari, spunând că românii au un complex de inferioritate față de străini, care rezidă(ca un deșeu) din uzul curent al ospitalității, cu care ne mândrim ca proștii. Se pare că ospitalitatea are ca rădăcină cuvântul latin hostes, adică musafiri, care a generat și conceptul de ostilitate. Să vedem cine sunt acești vecini care ne-au tot că(l)cat pragul.

Ne uităm prima dată la capra vecinului din est, la Ucraina, cum stă ea capră la Ursul Federativ, după ce ani de zile a încălzit la sân reptila de pe Insula Șerpilor, spunând că este a lor, și ne-au tot băgat șopârle, până când mai-marii Europei ne-au dat pe hârtie dreptate. Au înjurat ucrainienii pe europeni, până i-au colindat omuleții verzi cu violul, și le-au furat Crimeea, nu lor, ci tătarilor. Atunci au întors fața către Vest și au cerut ajutorul oricui se putea, doar să-și salveze fundul rămas în est, în războius captivus și hibridus. Au crezut ucrainienii că au spate, dar nu l-au păzit.

Trecem apoi la vecina din sud, care nu a scăpat o ocazie de a pretinde Dobrogea în totalitate. Vecina aceasta cam ridică coada voluntar la vecinul de la răsărit, are premieri interlopi ce dorm cu pistolul pe noptieră, se întrece cu noi în Balcaniada corupției, și chiar dacă are o capitală cu nume de înțelepciune, la ce prostii debitează, îi putem spune pe nume, Vulgaria.

Următoarea pe listă este vecina pravoslavnică de peste Dunărea de la Porțile de Fier, care încă ne blestemă pentru bombardamentele NATO. O cam meritau, căci se numește Scârbia, după felul cum se poartă cu românii de pe Valea Timocului și Banat. Și ei au vrut prin 1940 să dea cu jula la Banat, apoi pe vremea lui Tito, când voiau să spună ”am șuTit-o”, făcând pe nebunii până în 1998, când au sfeclit-o, iar apoi au kosovarit-o.

Iubita vecină de la vest, merită o atenție deosebită, fiind mereu în foame după pământ, după cum îi spune pe englezește numele, Fomistan. Ce să pretindem de la Hungry, când inclusiv cel mai mare compozitor al lor se cheamă Făină, noi având cu ei o istorie zbuciumată și îi cunoaștem bine după vorbă, după cort, după numele capitalei lor, ce sună așa de rău în era Covidului. Ne-au spus vecinii opincari, țigani, mămăligari, și cu cinste purtăm numele de ocară, căci de la Râm ne tragem. Și Italienii îi spun mămăligii polenta, deci și noi suntem polentari, și era bine să fie inversat cuvântul, măcar o dată, să fim tari. În toate.

Dacă tot s-a spus lucrurilor pe nume, ați observat că americanii dau fetelor nume de state, cum sunt Carolina, Texas, așa cum la noi se dau, ce e drept, mai rar, nume de județe, Constanța. Avem și noi români care vorbesc în batjocură de țara lor, spunându-i Românica. Dacă am avea și noi fete botezate după numele de județe, mi-ar place ca o frumoasă Ialomița, să răspundă la fel de frumos, celor ce vorbesc de rău România, din interior sau de afară.  

Așa cum texana Texas trage cu ochiul, să le tragă Ialomița o sabie peste mehedinții ălora ce spurcă România, să le tacă gura humorului și le dea sângele peste bărbulești.

Ioan Ură de Aur

P.S. cititorii maghiari să nu se supere și să nu le fie cu banat, mai suntem și noi nealcoși, ocoși și cinași.

*Andrei Oișteanu-Imaginea evreului în cultura română

2 gânduri despre „Nație de polentari

  1. Foarte bine spus, stilul de pamflet ascunde foarte bine unele realități, de altfel, tragice.
    Insa, cum ii spunea Nea Bachus inspectorului financiar: „Si mai sunt și altele!”
    Și nimic din ceea ce e de spus nu spun eu, ci istorici erudiți, în fata cărora fițingăii din politică (din România și din orice stat învecinat României) fug schelălăind:

    1. Cel mai mare rege al Ungariei, Ștefan, a fost român atât după mama, cât si după tată. Este un fapt deja cunoscut si demonstrat de istorici si recunoscut finalmente si de unguri. Problema primului mileniu nu consta in lipsa documentelor, invocata prostește, ci tocmai in existenta documentelor (izvoare istorice) si a continutului acestora. Vorbim despre asta mai tarziu, caci e important in ansamblu.
    Ideea de baza in relatia cu Ungaria este ca nu e vina nimanui din exterior ca noi românii am avut tot timpul la butoane numai hahalere politice,dispuse sa isi negocieze si mamele pentru un firfiric, sau pentru un dram de putere.
    DAR este o diferenta uriasa intre gunoaiele politice române si românul de rând, iar atunci cand ungurul se intrece cu gluma primeste ce i se cuvine. Nu de la nestematul de kkt din conducere, ci de la omul de românul de rând, care ii aplica o opinca in frunte, asa, ca sa nu uite care e diferenta dintre tabla inmultirii si tabla zincata.

    2.Ucraina inseamna textual LA MARGINE: U=la, Craina=margine. Adica, cum draq, tara ta sa se numeasca La Margine ???
    Pai uite asa:
    Toata sandramaua numita Ucraina este o constructie artificala, limba lor este limba rusa vorbita de români, e menita sa acopere furtul unei intregi Românii de catre rusi, in etape, incepand cu primul mare tradator in acest sens, Dimitrie Cantemir, care renunta unilateral la primul teritoriu romanesc in favoarea rusilor. Ultimul mare tradator a fost Emil Constantinescu, care pe timp de pace si fara sa-i ceara nimeni a cedat Ucrainei teritoriul din nordul gurilor Dunarii. De fapt, a fost penultimul, caci ultimul act (public) de tradare a intereselor Romaniei in raport cu Ucraina a fost savarsit de habarnistii care i-au dat mandat echipei lui Bogdan Aurescu in litigiul cu Ucraina. Cine are cat de cat habar despre ce insemna frontiera de stat si istoria acesteia in regiune si dreptul României in zona, se ia cu mâinile de cap cand vede ce prostie am facut noi acolo. De aceea nu s-au spetit ucrainienii la acel proces, pentru ca lor le conveneau pretentiile prost si incomplet formulate de MAE. Si ca o bomboana pe coliva, a mai aparut si grefa de tradare a lui Razgandeanu Slabiceanu, care deja daduse pe nimic resursele din aria (incomplet) pretinsa de români.
    Tot in cadrul eforturilor de rapt teritorial practicate de rusi apar si numele de Basarabia si Bucovina, toponime fara sens pentru români.
    Practic, la est de Prut exista o Românie mai mare decât România actuala, pe care o stăpânea Ștefan cel Mare si pe care noi am pierdut-o in valuri. Istoriceste, românii stapaneau candva un teritoriu care se intindea de la izvoarele Dunarii pana la Bug si din actuala Lituania pana in Beotia si Focida. Contractia a fost determinata de hotii de pamant care azi ne judeca.

    3. Rusia, stat cu un nume provenit dintr-o limba straina de limba rusa, este ceea ce a fost dintotdeauna pentru noi: o vesnica plaga, o vesnica gaura neagra, un blestem pentru toti vecinii ei. Neam barbar si vesnic mitocan (mitocan este un termen specific rusilor, mitocanii erau locuitorii unor sate numite mitocuri, unde oamenii nu prea erau oameni), crestinati prin români la peste 1000 ani dupa acestia, rusii nu au nimic de oferit si exceleaza la un singur capitol: furtul, mai precis raptul.

    4. Bulgaria ….. nici nu merita atentia.
    Raketi, hoti, oportunisti, bipolari, complexati, sunt un fel de mutatii slavice nereusite ale istoriei, pe meleaguri românesti.

    5. Serbia merita o atentie aparte, deoarece e un fel de sora vitrega a Romaniei.
    Popoarele din toata peninsula balcanica si-au spus pana in secolul trecut Rumâni, asa cum am fost noi cu totii numiti de cronicarii germani. Cronicarul Rudolf din Ems, reunind cronicile mai vechi ne arata ca si nemtii, sub Carol cel Mare (Charlemagne) au pornit la furat prin partile astea. Si ne numeau rumâni. Albanezii isi spuneau pana in sec XX rumâni, iar Bosnia se numea pana la transformarile profunde de dupa primul razboi mondial Vlahia Batrâna. Vlahia, adica România.
    Ca de egzemplu, Nicola Tesla era român balcanic, pe vremea aceea influenta româna era inca foarte vie in toata balcania.
    Serbia, incearca din rasputeri sa sugrume evidenta, nu doar in Valea Timocului, ci pe tot cuprinsul ei.
    Da, Serbia ne poate acuza ca am permis survolul NATO, gest al României caruia i se datoreaza (dupa unele voci autorizate) accesul Romaniei in NATO, iar reprosul se intemeiaza pe relatile bilaterale foarte bune, traditionale intre România si Srbia.
    DAR:
    Cei ce sustin aceasta teza uita ca in relatiile internationale nu exista prietenii, exista doar interese.
    Cu alte cuvinte, Serbia nu a pierdut nimic odata cu dreptul de survol acordat de România, in timp ce România a castigat foarte mult.
    Si daca Serbia se miorlaie pentru acest motiv, ar trebui sa se miorlaie si pentru traficul cu de toate, in special cu carburant, permis pe șest de România in anii in care descreierații comandanți militari sârbi căsăpeau civili.

    Revin si arat faptul ca „Si mai sunt și altele”:
    Ziceam de conducătorii românilor din primul mileniu.
    Pai, in cronicile bizantine erau prezentați cam asa: „Mint strașnic și fura mult și se jura cu jurăminte înfricoșate ca nu ei au fost făptuitorii…”.
    Aceasta era imaginea lor atunci, aceeasi este si in zilele noastre, oriunde in lume.
    Aici trebuie cautat unul din resorturile timidității românilor fata de străini: cand tu esti lacrima, dar cel care te conduce este un gunoi, ce poți tu sa faci la nivel individual? Nimic. Pentru ca orice ai face, gunoiul te vinde pe nimic, fără sa-i pese cât de mult pierde. Pentru ca nu pierde el, pierde România, pe care el, gunoiul politic (ajuns la butoane, ca suinele lui George Orwell din „Ferma animalelor”), o confunda cu Românica….

    Intransigentus Neînduplecatus.

    Apreciază

Lasă un comentariu