A fost bine, să nu fi fost rău, vorba lui Gheorghe Hagi, că Franța a adoptat prima în 1799 sistemul metric și mia multiplă a acestuia, kilometrul, pentru că altfel se împământenea uzul milei, dar nu a Domnului, ci a omului, care este mai variabilă și de obicei tinde spre zero.
Azi vom discuta despre grija statului față de cei mai defavorizați cetățeni ai săi, copiii, care se bucură în afară de părinți, de o lege specială și dreptul de a avea legături cu părintele de care sunt despărțiți, de parcă sunt în Grădina Bucuriilor, ca și în melodia Margaretei Pâslaru. Codul Civil nu explică cum copiii minori, care nu pot sta singuri în judecăți, exercită dreptul de a avea legături cu părintele la care nu locuiesc, dar așa este legea la noi, făcută de parlamentari tractoriști și CAP-iști.
Știți care este valuta Vaticanului? Nu este fosta liră italiană, nu este nici euro, ci plata Domnului. Cam în valuta Vaticanului stă nădejdea copiilor de a fi protejați, căci grija Statului față de ei este mână moartă legislativă, cu care statul mângâie creștetul copiilor din familiile destrămate, și a celor fără părinți. Mâna moartă a statului este ca o gheară de găină cu care se face voodoo, Statul făcând vrăji asupra copiilor, prin legi proaste. Măgăreața cade în sarcina judecătorilor, care dau dezlegare la unele chestiuni, descâlcind realitatea de magia neagră a lipsei părinților, așa cum preoții dezleagă blestemele.
Dacă am vorbit despre sarcină și clasificări, ajungem la clasificarea familiilor, care pot fi bi-parentale, mono-parentale, sau homo-parentale, unde un părinte este gay, sau pe nou-limba lui Orwell, elgibitist. Trecând peste discuția destul de logică că un cuplu gay nu este familie, dar un părinte singur este familie, nu am înțeles absurdul cu care celelalte familii tradiționale, de care nu am pomenit, se opun cu frică chiar și discuției ca gay-ii să înfieze copii.
Poate că un copil dintr-o casă de copii, ar prefera să primească doi părinți, chiar și gay, decât să încapă pe filiera traficului de copii și prostituție, patronat în unele cazuri de Poliție și de funcționarii administrativi. Cel mai probabil, familiile gay ar dori să dea o șansă celor cărora nu li se dă niciuna, nici măcar valuta Vaticanului, iar adopția de copii de către gay se face face în vederea creșterii și educării, nicidecum în vederea sechestrării și violării. Scopuri din astea „nobile” am văzut destule în familiile de buni creștini, pravoslavnici, catolici, reformați sau neoprotestanți, violatorii fiind bine reprezentați în toate ramurile creștinismului.
Sfârșitul de articol nu poate să fie trist, ci unul vesel, de-a dreptul „gay”. Am primit cu destulă indiferență știrea că Bolivia, o țară de la lățimea pământului plat, va recunoaște căsătoriile homosexuale, de parcă ar face ceva diferență dacă „poponarii” se căsătoresc sau nu.
Poate pentru ei este important, dar pe noi ne doare fix în cot de părerea lor, noi rămânem cum am fost, cu un Cod Civil cam prost, dar de post, că vine Crăciunul, ca nebunul, iar noi nu mai mergem la mall, că este cu minus, și afară e cu virus.
Nebunul Dumnezeu
AMICUS FURIAE 