O știre absolut bizară pentru Europa a venit astăzi din Coreea de Nord, și anume că un pescar nord-coreean a fost executat public pentru că a ascultat posturi de radio străine. Dacă pescarul nu l-a ascultat pe Iisus la radio, chemând la facerea de pescari de fameni, altcineva l-a ascultat pe omul ăsta, iar apoi nu l-a mai ascultat, că era patetic, și probabil au tras cu tunul în el. Trasul cu tunul în oameni e lucru banal în Coreea de Nord, așa cum e lucru banal în România anului 2020 să te pui la coadă la pâine, când o poți găsi oriunde.
După regimuri totalitare, cineva dă socoteală pentru atrocități și crime, sau nu, în România. Asta cu datul de socoteală, care nu mai vine, este ca atunci când la alimentara nu are să îți dea rest și, ori îți dă gumă de mestecat sau bomboane, ori te trimite la plimbare. Dacă ceri socoteala, poate nu primești produsul, atunci cel mai bine mergi cu bani ficși, sau îți ții gura.
Articolul este legat de Timișoara, dar și de Coreea, și de modul în care s-a cerut socoteala pentru comunism, mai bine zis, cine trebuia să facă calculele. Calculele trebuiau făcute de către justiție, prin magistrați, nu de către popor, care nu are căderea, decât atunci când trage Armata, și atunci nu are nici ridicarea, ci doar sângerarea, iar ei au nepăsarea. Din păcate, justiția și-a fracturat gândirea când l-a judecat pripit pe Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu, pe fugă, fără căi de atac, cu tribunal excepțional, iar de atunci umblă cu gândirea în atele, că nu se vindecă așa de ușor, după show-ul din 1989.
Lipsa de gândire este un fel de lipsă de pândire, ca atunci când portarul de la instituție merge la toaletă 5 minute să facă ”un pișu”, fără să se spele pe mâini, și fix atunci se fură ceva. Dacă vi s-au furat ani din viață, nu-i bai, cresc înapoi, nu-i pagubă, justiția este suplă și neprihănită. Mai puneți și voi o coroană pe unde s-a tras, viața din oameni, mai aprindeți o lumânare, să îi lumineze pe aceia ce trebuiau să facă lumină.
Dacă este blog juridic, să explicăm cine ne judecă, nu cel de Sus, ci cel de jos, dar pe scaun, sub fund, nu la cap. Judecătorul poartă numele de magistrat, care vine de la magister, adică stăpân, sau de la magie în straturi, acesta fiind un mag îmbrăcat gros, ca o țigancă cu fuste, dar el e îmbrăcat în fruste. Tot aici explicăm cuvântul frustrat, adică cum vă simțiți, aceia cu simț al dreptății, când vă gândiți la Revoluție. Frustrat vine din limba italiană de la frusta, care înseamnă bici, iar frustrarea cu vinovații de la Revoluție seamănă puțin cu Biciul lui Futilla, care le bate obrazul gros magistraților.
Tot aici, la capitolul cu Armata și magistrații, este explicat cuvântul epolet, care vine din franceză de la umeri(épaules), dar care în română s-a denaturat fonetic, și noi le spunem puleți, cu e mut. Se cheamă puleți pentru că nu au avut demnitate să se tragă la o parte, după ce au tras, ne-au tras pe sfoară, și-au tras spuza pe turta lor, iar apoi ne trag de urechi cu fiecare prilej când justiția roșește feciorelnic când e înjurată pe bună dreptate, că e curvă penală. Nu vă scandalizați, așa ziceau bătrânii cuiva cu comportament schimbător, pe care nu te poți bizui.
La final, să nu tragem mâțul de coadă să lungim vorba, că e sărăcia pomului, acela de iarnă, la care dacă este lăudat, nu ne ducem cu sacul, ci cu dracul, ca să nu ne ducă racul.
Aș da bile de la mine
AMICUS FURIAE 
Denumirile pot fi înșelătoare din multiple cauze și diverse perspective, generate de felurite lumini de mică intensitate ce mai degrabă umplu o încăpere cu umbre. În eng. magistrat, ”magistrate”, este o persoană care acționează în fapt ca un judecător, dar nu are pregătire juridică ca atare și se ocupă cu infracțiuni care sunt mai puțin grave, hotărând după cum consideră el echitabil. În fr. termenul este mai apropiat de ce credem noi și desemnează orice funcționar public sau ofițer învestit cu o autoritate judiciară (membru al tribunalelor și instanțelor judecătorești etc.), una administrativă (primar, prefect etc.) sau chiar politică (ministru, președinte al Republicii etc.). El este deci cel mai serios funcționar, care-i supervizează pe toți alții și nu fiindcă are experiența necesară, ci fiindcă are cunoștiințele deosebite dobândite la cea mai serioasă școală. Școala care te învață în cele din urmă să stai drept și să o faci fără văzul epoleților, care nu intră în recuzita profesională. Mâța asta este aici una virtuală, care are lungimea cozii generată de lungimea rândurilor profesionale, cu sau fără înțeles. Logica juridică este cea mai cuprinzătoare și superioară, nu fiindcă ar fi greu de înțeles, ci fiindcă ea poate ascunde orice rezultat logic.
ApreciazăApreciază
Păi ascunde gândirea juridică, așa ca o ceapă, tot dai jos de pe ea, și nu rămâne nimic. Asta cu optica juridică, e ca uitatul în stele, trebuie vocație și instrumente. Cele mai bune observatoare sunt echidistante față de poli, ai gândirii și nu numai. Cu epoleții și fireturile, e un teatru al aparenței, umbra lor e mai interesantă. Se lipește de unii, și trag umbra altuia ca pe o greutate.
ApreciazăApreciază