Imediat se făcea Anul Nou Persan de când nu am mai scris, de am crezut și eu că mi-a mâncat pisica limba. Nu a fost să fie, dar creieronul s-a ros până la mină, a fost o pauză. Cum sunt multe de spus, vom lua drept pretext ultima mare sărbătoare liberă, Mica Unire. Știți care, aceea la care încă se bea vin fiert și se mănâncă sarmale, că Paștile sunt departe iar Căciunul prea aproape.
Se face că Mica Unire a fost făcută de către colonelul Alexandru Ioan Cuza, cu înșelăciunea Marii Porți și cu rămășițele pașoptiste. Lucrurile astea se tot spun și scriu, dar eu vă spun lucruri mai puțin știute.
În toate portretele oficiale, Cuza are uniforma militară plină de medalii și decorații, de nu puteai baga cuțitul în el (sau împușca), că ricoșa. Statea dânsul drept, nu îl cocoșa metalul precum pe militarii actuali cel din pensii. În sfârșit, pe partea stângă a corpului, a inimii (pe dreapta cum vedeți voi în poze), avea două decorații pe care lumea nu le cunoaște. Steaua cu opt colțuri, este Ordinul Osmaniye, ce avea o semilună ca un ochi roșu, iar celalalt cu cercul roșu și raze este Ordinul Medjidie, ambele primite de la Sultan.
Ordinul Medjidie a fost făcut de către sultanul Abdulmejid, care printre altele, a fost al doilea (pe primul îl știți) sultan ce a călcat teritoriul actualei Românii, dar și ultimul. După numele acestuia a fost botezat orașul, pe atunci sat, Medgidia. Nici treaba asta nu e importantă, ce e important cine a fost sultanul Abdulmejid. A fost primul sultan ce a vorbit limba franceză, iar ăsta nu era puțin lucru pe atunci. Nu vorbim de demnitarii de acum, ce limbi vorbesc, că nu are rost, pentru că nu știu româna bine, darămite franceza. Să terminăm partea cu medaliile, să ajungem la o concluzie.
Colonelul Cuza, văzând și dânsul că s-a pricopsit cu două principate, și-a tot frecat tinichelele de pe piept până i-a venit o idee, să înfăptuiască ceva. Așa s-a născut Ordinul Steaua României (Ordinul Unirii), cel mai vechi ordin național. Îl găsiți la Cuza pe piept, are raze și o cruce, care i-a servit când a fost forțat să abdice, să nu și-o facă. Cuza a fost un om de familie, care a făcut copii cu alta decât nevasta, dar cu voia ei, deși a fost mai mult cu nevoia, punând-o în fața patului împlinit.
Știți cum este chestia cu ctitoriile? Pe vremuri, exceptând pe Ștefan cel Mare, domnitorul se nevoia după pungă și făcea o biserică, să îi pună o lumânare popii și să îl plângă babele, că le-a dat colț să cerșească. Care cum putea, depinde de lungimea domniei, trântea o biserică cu toate cele trebuincioase. Ca să îi fie recunoscătoare biserica, îl picta înăuntru pe domnitor în picioare, în straie domnești, iar ctitoria i-o punea în brațe, de parcă ducea tortul de la nuntă.
Trecând în registrul cu viii, ia să vedem ce s-a mai ctitorit pe la noi prin România mijlocie. De ce îi spune mijlocie? A fost România Mică pe vremea lui Cuza, că l-am pomenit, apoi a fost România Mare pe vremea Regelui Ferdinand, acum e mijlocie, nici mare nici mică, nici caldă nici rece, e la mijloc.
Au scris ziarele că premierul Ciucă a ctitorit o inteligență artificială, pe nume Ion, nu că îi trebuia, Doamne-feri. E bine că a ctitorit-o, că aveam mare nevoie de ea, orice cap în plus e bun la dat cu părerea. Acum vine întrebarea de ce i-a spus Ion, că dacă era prima la noi, trebuia să îi zică ori Adam ori Decebal.
Păi i-a spus Ion, pentru că e artificială, că vine de pe alte lumi ca extratereștri, după Ion Iliescu, care fiind extraterestru bolșevic, a venit nemuritor din lumea sovietică, a făcut spori și a infectat România. Ne interogăm noi, dacă este să îi picteze pe ctitorul Ciucă, cum îl vor face oare, că e grăsun ca un purcel îmbrăcat în straie de fâș. Și ce îi vor pune în brațe?
Ultimul lucru la final, tot cu istoria. Ne tot înfricoșau în copilărie profesorii cu domnitorii nepământeni, de parcă era ca în povești, că veneau de pe Lumea de Apoi ca zombi sau din spațiul marțian, ne-au dat o taină. De ce le ziceau așa? Le ziceau domni nepământeni pentru că nu erau născuți aici, nu erau din tagma și ginta noastră, erau străini, erau grecotei (cu nas subțire, dar obrazul gros).
Tagma cum laude
AMICUS FURIAE 