În păcat cu sine

Mulțumesc mult pentru aprecierile exprimate, dar este o mică mare diferență între a fi citit și a fi citat. Nu este zi lăsată de bunul Dumnezeu în care să nu mulțumesc Lupoaicei pentru că mă lasă să mă duc însetat la țâța ei de latinitate și să mă adap cu nesaț.

Cuvântul citare are în semnificația juridică chemarea la proces. Termenul vine din limba italiană de la oraș, pentru că instanțele au fost tot timpul și sunt în orașe. Normal că în orașe sunt instanțele, doar nu o să fie la țară, să stea judecătorul pe un mușuroi între baligi sau să își țină procesul într-un lan cu porumb. Poate alunecă judecătorii pe baligi, când motivează hotărârile, nu despre asta este vorba. Dacă îmi spuneau la facultate profesorii treburile astea pe care vi le spun, alta era viața mea și nu ajungeam avocat, poate călcam în baligă sau poate nu. Oricum, e bine să fii în păcat cu sine însuși, să ieși din lanul de gânduri și să te civilizezi, să mergi către oraș, căci acolo este încuibată înțelepciunea.

Lucian Blaga spunea în memoriile sale că nu a vorbit până la vârsta de 5 ani, fiind ca o lebădă mută. Nu par mulți 5 ani. Dar 10 ani par mulți, pe care îi face la anul d-l Iohanez în fruntea țării și săracul nu a început să vorbească.

Poate are probleme cu gâtul, cu capul în mod cert are, sau poate că medicina nu a ajuns destul de departe cu știința să îl repare. E bai cu dânsul, cred că boala sa e atât de avansată încât se presupune că este acolo unde a dus mutul iapa. A îngăimat ceva în problema cu azilele de bătrâni după o epuizantă concentrare, iar apoi l-au dus la logoped înapoi, poate până la anul va începe să vorbească.

Nu știu ce atrocități teribile ar trebui să se întâmple la noi în țară ca vocea d-lui Președinte să se audă, clar, răspicat, ca atunci când eram în școală și venea profesorul cel nou la prezidiul catedrei strigând la noi. Eu m-am gândit că ar trebui să fie o atrocitate de genul următor: vine Papa de la Roma în vizită la București, o bandă de câini maidanezi deghizați în preoți ortodocși îl răpesc și îl sodomizează în cartierul Ferentari. Chiar și cu aceste grozăvii, întâmplate Suveranului Pontif, ne-mai-văzute și ne-mai-auzite nu vom avea parte decât un sintetic Ghinion!

Dacă am adus în preambul în vorbă pe Lebăda din Cotroceni, care zace pe coceni și screme un ou de aur pe guriță, nu la fel stau lucrurile cu alții.

Oare voi ce citiți în vacanță, pe plajă? Dacă nu ați fost, vă scriu ce se poate cumpăra din librăriile de la noi, ca să știți ce să luați, plasă, cu producția noastră absolut magică de titluri și subiecte.

La capitolul politică, sunt neapărat dou-trei cărți despre Vladimir Putin, care spun aceleași lucruri, ca niște sosii ale acestuia. Spun neapărat, trebuia minim, pentru că pot fi mai multe, poate patru, cum au arabii patru neveste. Ca editor, scoți 4 sosii ale lui Putin dacă te ține portofelul și obrazul.

Ce știu eu, dacă iese la pensie Lebăda din jobul prezidențial, se asociază cu Adrian Mutu, să scrie o carte, două, cu acesta. Da, chiar și Mutu, cât că este sportiv, este o fire sensibilă care scrie cărți. Probabil își trage inspirația din viața sa și ne povestește cât a fost de neinspirat să consume cocaină în culmea carierei sale. Adrian Copilul-Minune al antrenoratului nu a excelat nici ca jucător, nici ca cocainoman, nici ca antrenor. Nu sunt curios să citesc memoriile unui briliant care ne forțează memoria să ne aducem aminte că l-a egalat la golaveraj la națională pe Gheorghe Hagi, dar doar acolo, jos, undeva în iarbă, printre furnici.

Un alt scriitor deosebit de important pentru maculatura națională este Irina Binder. Irina are un stil propriu al pământului fertil care atrage cititorii, mai ales cititoarele, ca pe niște râme hipnotizate de mindfuckness. Scriitoarea în sinea ei este o râmă gânditoare, care odată ce vede că i s-a micșorat contul bancar, se rupe în două și renaște într-un fluture, cu o carte nouă, de aceași grosime, preț și greutate a ideilor.

Nu am auzit pe niciun cititor care să fi aprofundat cărțile ei deformare personală și să spună, ca la reclamele cu medicamente: am citit pe Irina Binder și m-am format ca om. Eram o larvă, un animal, m-am metamorfozat și am devenit om. Sunt înțelept cel puțin la nivelui lui Timotei Cipariu. Dacă mă silesc mai mult cu cărțile ei, mă oțetesc la nivel de supra-om.

Apropo de Irine: o aștept cu nerăbdare pe Irina Rimes să editeze o carte despre rime sau muzică. Poate o carte de gramatică. Irina știe multe, povestește pe You Toube fir-a-păr ca un Miron Costin despre viața ei amărâtă din Moldova și cum a neculce cu nimeni și a reușit în muzică fără tribut.

Altă carte care apare pe rafturi, la secțiunea istorie, ca ciuperca după ploaie, este Jurnalul Anei Frank, la diverse edituri și cu diferite fotografii triste pe copertă. Nu avem nevoie de alte lucruri horror în viața noastră care să ne îngrozească.

Este destul să vezi cărțile lui Adrian Cioroianu, un istoric care se năpustește ca un stol de corvide în masa de cititori ai lui Lucian Boia. Adrian Cioroianu a început acum câțiva ani rubrica de 5 minute de istorie la TVR, minute care nu se mai termină niciodată, ca prelungirile unui meci de fotbal România – Brazilia, unde Brazilia ne conduce cu 1.000 la 0 iar Pele ne-a dat 1 milion de goluri.

Treaba cu bătrânul Lucian Boia, este că acesta a vopsit ca un proxenet pe muza Clio în roșu. Boia încearcă să ademenească în bordelul său de șugubeție pe cititorii sătui de patriotismul papagalicesc al lui Ioan-Aurel Pop, acum președintele Academiei Române.

Se poate adăuga la lista cărților de evitat lucrările Adrianei Sfătoiu, fosta consilieră a președintelui Traian Băsescu, cu prețul ca bărbatul ei să conducă Serviciul de Informații al Ministerului de Externe. Umblă din gură în gură vorba că înainte să troienească Elena Udrea pe președintele Băsescu, Adriana Săftoiu îi dădea Sfaturi pe întuneric președintelui, cum dădea poporului Nicolae Iorga din barba lui deasă și aspră.

Am ajuns exact unde trebuia, la prostituate. Știți de unde se trăgea sentimentul acela simultan de admirație și dezgustcare vă cucerea cu greață când o vedeați pe Marilyn Monroe, cu părul ei blond?

Este o aversiune genetică față de blonzi care ni se trage de la alăptarea lupoaicei. În Imperiul Roman prostituatele își vopseau părul blond, marca fiind înregistrată pentru produsele de curvie. Măcar prostituatele culturale de mai sus aduc bucurie pe bani cititorilor, fără să le intereseze ce muncă le prestează.

Nu poți să câștigi din scris decât dacă te promovezi cu felinarul roșu. Chair dacă ai face-o, tot aia ești. Dar parcă nu plac lumii aceștia care o fac pe bani, fără dragoste. Am terminat cu cărțile, dacă știți ceva citibil, aș fi recunoscător să îmi recomandați. În ultima vreme nu am citit ceva mai bun decât ce scriu eu, asta e, sunt narcisist.

Să îl mai aduc în discuție pe Președintele Țării? Că s-a prostit să tacă 9 ani de zile, fiind plătit pentru asta?

Nu era plătit Johannis să vorbească, era plătit să facă ceva. Ok, dacă nu faci, măcar explică de ce, nu sta ca mortul cu limba în gură. Eu, ca și alții, l-am votat de două ori, având încredere că ne va duce undeva. Cei 9 ani ai lui Iohannis în fruntea țării au fost un fel de video-chat prezidențial în care Werner a fost plătit să ne arate ceva, iar acesta fiind mut, ne-a arătat mimico-gestual acest lucru cu degetul mijlociu spre gura deschisă.

Cred că la anul vom realiza că Iohannis ne-a fu*ut la cel mai înalt nivel. Mai aduceți unul ca el.

Donald Fuck

PS. Problema nu e cu Iohannis că e blond, ci faptul că noi suntem blonzi.

Pentru duminică urmează text cu man în black ce slujesc pe omul în alb.

THE NEW YORKER HUMOR 28/12/2020