La fel ca și mine, cred că ați fost până acum la destule nunți și înmormântări, ca să știți unde stă mireasa și unde șade mortul. Pentru cei mai tineri, nu-i bai, de abia de acum încep ”distracțiile” de la ritmul monoton al vieții.
Nu știu dacă ați observat, dar înmormântările par mai lungi decât nunțile, când de fapt este invers. Senzația aceasta este din modul cum percepem timpul: nunta este o înmormântare iar moartea este o nuntă.
La o nuntă obișnuită, cineva este înmormântat într-o căsătorie; la o nuntă neobișnuită, când amândoi se îngroapă, e groapă comună pentru ei și familii, sunt atrocități sentimentale. La o înmormântare obișnuită românească, mortul este cel mai vesel, că își începe o nouă viață, de apoi. Vă aduceți aminte din istorie, dacii râdeau când murea omul și plângeau când unul nou se năștea.
Anterior am mai spus prin texte că românii folosesc cuvinte de origine slavă când se referă la vastitate și cuvinte de origine latină când se referă la exactitate. Așadar, a venit vremea să vorbim despre Timp și despre modul cum îl percepem.
Una dintre cele mai frumoase expresii în limba română este ”timpul petrecut”. Expresia fură peisajul lingvistic, fiind concepută de o minte absolut bizantină. Timpul poate să fie în viața ta un musafir pe care îl conduci undeva; poate să fie un tovarăș de party cu care te petreci cu alcoale și lăutari, sau poate să fie însuși sine tău, care este ”pe trecute”, care se scurge, mergând încet către bătrânețe.
Dacă este vorba de a-timpul mioritic, inima culturii române este un metronom care bate în doar două poziții, Creangă și Eminescu, ca un atom care ne spune în ce stare ne aflăm.
Timpul lui Creangă este unul mitic, în care Sfânta Vineri făcea chef cu Sfântul Petru iar Ivan Turbincă petrecea mai abitir decât la UNTOLD, încât dracii s-au nevoit să îl izgonească pe Ivan din Iad. Timpul lui Creangă este unul al uitării, în care prezentul trebuie rostit pentru a nu-și pierde centrul de greutate.
Când metronomul a bătut gongul pe pleata lui Eminescu, Timpul lui Creangă s-a uitat în viitor la vremea visării, în care acesta s-a rispit ca într-o zbatere de ochi. Timpul lui Eminescu este nesfârșit, ne-a ajuns și întrecut, noi românând în spate cu Timpul petrecut.
Acesta este pretextul, adică textul dinaintea testului, pentru evenimentul remarcabil care va începe peste exact o lună de zile și va ține vreme de trei zile, între 8 și 10 septembrie anul curent.
Începe la Cluj festivalul stradal WONDERPUCK, al Teatrului de Păpuși ”Puck” din Cluj-Napoca. Din turbinca păpușarilor vor ieși în oraș ca din Cutia Pandorei toate personajele îndrăgite ale poveștilor, pe care nu le-ați mai văzut în afara jobului lor din teatru sau cărțile pentru copii.
Vă așteaptă Peter Pan și Scufița Roșie, Csipike și Tândală, iar cu puțin noroc, va ajunge și Ivan, dacă îi dau afară din cătănie dracii de ucrainieni din Iadul lor.
Dacă totuși ajunge Ivan, se va așeza obosit pe o bancă în Piața lui Matei Corvin alături de Timp, să vă aștepte să ajungeți de la capetele podului unde v-ați prefăcut cerșetori ai clipelor copilăriei.
Teatrul Puck vă așteaptă, vă rog nu întârziați de la întâlnirea cu Timpul!
Mai este o lună de zile, vă mai aduc aminte încă o dată până atunci, pentru că pe 10 septembrie este ziua mea de naștere și mi-ați face un cadou extraordinar dacă veți merge la WONDERPUCK.
Sfântul Pentru
Textul poartă o dedicație specială pentru prietena mea, d-na regizor Ibolya Varga, de la Teatrul de Păpuși ”Puck” și o frumoasă amintire d-nei director Mona Marian, din inimile noastre.
AMICUS FURIAE 