Oricât pare viața plină de lucruri nesigure, două se întâmplă neapărat: nașterea și moarte. Dacă te-ai născut, nașterea nu se putea evita. Oricât îți e groază de înmormântări, la a ta trebuie să te duci, nu o poți sălta, nu poți trimite pe nimeni altcineva.
Mai este un lucru, sau mai multe, care au o precizie nemaivăzută, Ziua în care pământul își consumă toate resursele pentru un an întreg. Ziua aceasta s-a întâmplat săptămâna trecută, zi ca un prag psihologic pentru ecologiști. Poate că restulul anului trăim din ajutoare de la extratereștri, cum ne trimiteau occidentalii în anii ’90 tot felul de haine și electrocasnice. Nimeni nu explică după ce se termină resursele, cum trăim noi ”pe datorie”. Firește că tot Pământul produce resursele, face ore suplimentare, până la vacanța de Crăciun.
În fiecare zi din an, ni se spune că se serbătorește ceva. Azi de pildă, e Ziua Pisicii. Tot timpul este ceva de sărbătorit, național sau internațional.
Aș propune o zi din an, în care să fie Ziua în care s-a dobărât un record asolut inutil, cum sunt acelea de primul român pe nu-știu-ce munte, pe Avram Iancu înotătorul în Canalul Mânecii, etc. Mă întreb cu ce ne-ar putea fi de folos să știm că un român a traversat Marea Neagră într-o barcă cu vâsle. Poate că putem face lucruri neobișnuite, că putem și noi să ne afirmăm. Spre exemplu, Iohannis deține recordul tăcerii celei mai lungi a unui președinte, 9 ani, darul tăcerii fiind unul remarcabil. Sau spre exemplu, Nicolae Ciucă, căruia ielele iau dat harul lui Svejk, harul bâlbăielii lui Dinescu, dar fără poezie, o bâlbâială neobișnuită, cazonă.
O altă zi pre care aș propune-o ar fi Ziua Preciziei și Exactității Naționale. Prim-ministrul României, d-l Marcel Ciolacu a declarat că măsurile pregătite de Guvern sunt îndeplinite 99,9%. Nu știu ce este acest 0,1% fatidic, care ne împiedică să ducem măsura la îndeplinire.
Domnule Ciolacu, îmi permiteți să vă spun domn, o măsură este în sinea ei un instrument de măsurare. Un șubler este un șubler, o baniță este o baniță. Dacă s-ar constata foamete la români, soluția nu este să producem banițe sau saci de rafie, soluția este să producem alimente, grâu, de astea. Cu măsură de grâu se măsoară cât grâu consumat s-a produs ca să se stârpească foametea. Azi vrut să spuneți altceva, dar nu-i bai, nu e important.
Ziua Preciziei și Exactității Naționale și Ziua în care s-a doborât un record absolut inutil s-au întâmplat astăzi, concomitent. Astăzi toată lumea din România s-a exprimat exact și precis, stabilind un record absolut inutil despre un subiect deosebit de important, un necunoscut care a suduit și vorbit pe o scenă la Untold despre droguri.
Pentru că am început cu faptul că nu poți sălta propria înmormântare, vom termina cu cel mai trist moment al saptămânii, înmormântarea cântereței irlandeze Sinéad O’Connor.
Sinéad O’Connor a fost condusă pe ultimul drum de mii de oameni. Cântăreața irlandeză a adoptat în anii ’90 moda capului ras, asemenea unui skinhead, cu care se putea confunda numele ei, intrând cu bocancii într-o viață excepțională care nu a ferit-o de durere și suferință. Nu mă pricep să scriu necroloage, nu este sarcina mea, dar voi scrie despre unii care se pricep să onoreze un om absolut deosebit.
Unul dintre scriitorii mei preferați, Dino Buzatti, s-a specializat și scria cu plăcere necroloage începând cu anul 1945 în Corriere della Sera, în paralel cu alte rubrici, sportive, mondene, etc. Dacă sunteți curioși de necroloage frumos scrise, puteți căuta, la întâmplare, peste ocean, în The Washington Post sau The New Yorker pe cineva mai cunoscut, la care adăugați cuvântul obituary. Necroloagele americanilor sunt adevărate opere literare mortuare.
În necrologul din 26 iulie The Guardian, prin Caroline Sullivan, a scris despre Sinéad O’Connor că în ciuda faptului că nu era fericită, O’Connor este creditată că și-a salvat viața. România astăzi s-a gheboșit fericită că a vorbit despre un nimic important.
Coliva ciobănașului
AMICUS FURIAE 