Sfârșitul Glumii

Fiind începutul anului vechi pe stil nou, adică trecând noi din Anul Pandemiei în Anul Vaccinului, se cuvine pentru cititorii blogului, dragii enormiași, după sărbători, să ținem o piedică duhovnicească, așa cum se țin în Bisericile de la noi, despre schimbarea domnilor și înfricoșata judecată. Ați văzut lesne că Președintele Americii, acela ce rostea adevărulContinuă lectura „Sfârșitul Glumii”

Masajul de Anul Nou

A mai trecut un an în care mai toți am realizat că am făcut ca de obicei într-un an,  o mărgică, cum a făcut găina babei în Punguța cu doi bani, așteptând din luna martie nu-știu-ce, care nu mai vrea să vină, iar cititorii au așteptat probabil al 51-lea text de pe blog. Vă mulțumescContinuă lectura „Masajul de Anul Nou”

Portocal năzdrăvan

Ultimele două săptămâni din an au o abundență de evrei, portocale și fapte bune care ne umplu măselele și mintea în modul cel mai plăcut, încât era păcat să nu le cuprindem toate într-un text, cu gândul la singura țară care le are pe toate, Portugalia. Portugalia a fost ultima ce a renunțat la regimulContinuă lectura „Portocal năzdrăvan”

Distanțarea psihică

În aceste 9 luni de când ne curtează virusul, de puteam să facem copii cu el, s-a vorbit excesiv de distanțarea fizică, încât am uitat cu desăvârșire de distanțarea psihică de Rusia și imperiul ei, distanțare pe care o sărbătorim în fiecare decembrie de Crăciun. Nu toți românii s-au putut distanța psihic de Rusia, pentruContinuă lectura „Distanțarea psihică”

Lipsă de pândire

O știre absolut bizară pentru Europa a venit astăzi din Coreea de Nord, și anume că un pescar nord-coreean a fost executat public pentru că a ascultat posturi de radio străine. Dacă pescarul nu l-a ascultat pe Iisus la radio, chemând la facerea de pescari de fameni, altcineva l-a ascultat pe omul ăsta, iar apoiContinuă lectura „Lipsă de pândire”

Revoluția de chiftea

S-a scurs încă un an peste cei 30 de la începutul Loviluției din 1989, când societatea militară a permis formarea unei societăți civile de protozoare politice, formată din oameni cu polizoare, turnători din turnătorii,  filatoare din filatură, PCR-ști metamorfozați în C.C.R.-iști, C.T.C-iști, și UTC-iști victorioși în lupta cu doctoratele plagiate. În peroada(vorba Președintelui) aceasta aContinuă lectura „Revoluția de chiftea”

Valuta Vaticanului

A fost bine, să nu fi fost rău, vorba lui Gheorghe Hagi, că Franța a adoptat prima în 1799 sistemul metric și mia multiplă a acestuia, kilometrul, pentru că altfel se împământenea uzul milei, dar nu a Domnului, ci a omului, care este mai variabilă și de obicei tinde spre zero. Azi vom discuta despreContinuă lectura „Valuta Vaticanului”

Ministerul Faianțelor Publice

Din orice colț al țării citiți acest articol, pașii v-au purtat mai mult de nevoie decât de voie, cel puțin o dată în viață( ca în emisiunea aceea cu lacrimi), în sediul Administrației Financiare, numit pompos Palatul de Finanțe. Dacă v-a sărit în ochi, e bine, dacă nu, vă arăt eu: toate palatele finanțelor suntContinuă lectura „Ministerul Faianțelor Publice”

Jumătăți de mătură

Astăzi 10 decembrie se va decerna Premiul Nobel pentru Pace, după data morții în 1896 a lui Alfred Nobel, descoperitorul dinamitei. Anul trecut premiul a fost acordat primului-ministru al Etiopiei, Abiy Ahmed Ali, pentru acordul istoric de pace dintre Etiopia și Eritreea. Anul acesta ar putea să îi dea domnului Abiy premiul Bombel pentru Pace,Continuă lectura „Jumătăți de mătură”

Vâna lui Dumnezeu

Astă seară, după ce la TVR au anunțat vestea tristă a morții lui Maradona, o duamnă manager de spital COVID ne chinuia timpanul și neuronul liber, singurul neatacat de spaima infectării, spunând că nu poate să menegerieze situația. Ori limba română este ca și elasticul de la chiloți, care la un moment dat se rupe,Continuă lectura „Vâna lui Dumnezeu”

Sclavi de înger

De ieri a devenit Elonie Muscă al 2-lea cel mai bogat om de pe Placentă, depășindu-l pe Bilgheiț, deși i-a luat destul timp să efectueze regulamentar manevra de depășire. De ani buni se publică liste cu cei mai bogați oameni de pe Pământ, dar cu cei mai săraci nu se publică niciodată. Aș vrea deContinuă lectura „Sclavi de înger”

Vrăjeală pe orizontală

Astăzi se împlinesc 80 de ani de când România a aderat la Pactul Tripartit, când mareșalul Ion Antonescu a semnat pe persoană fizică alianța cu Axa Răului de atunci, existând totuși prezumția că face o faptă bună și lăudată. Am cam înfrânt la război, ne-am aliat cu cârnățarii, macaronarii și orezarii, iar noi, în persoanaContinuă lectura „Vrăjeală pe orizontală”

Recul în interesul legii

În cel de-al doilea război mondial au avut românii o clipire genitală a îngerului morții când au procreat un distrugător de tancuri numit ”Mareșal” după generalul Ion Antonescu. Firește că nu au fost resurse să îl construiască, că le dădeau la export, așa că l-au dat fraților de drame, germanilor, care au executat distrugătorul, numitContinuă lectura „Recul în interesul legii”

VIAȚAMARUL

Dacă ați văzut în documentare TV cum defrișează Amazonia, poate numele de ”von Humboldt” v-a mușcat de timpan ca o piranha și ați rămas cu popocornul în buzunarul obrazului așteptând explicația. Friedrich Wilhelm Heinrich Alexander von Humboldt a fost un neamț extraordinar de tenace, ce s-a prefăcut din administrator de mină de aur în naturalistContinuă lectura „VIAȚAMARUL”