AMICUS FURIAE

Small-inclusive

În fiecare vară negreșit vine perioada de caniculă, adică de lunea asta, la fel de obligatoriu cum vine iarna Moș Crăciun. Dar vara nu este ca iarna, vorba președintelui Băsescu, sau nu ar trebui să fie. Uite că este.

Fie vară, fie iarnă, codurile de alertare pentru vremea rea sunt aceleași: galben, portocaliu și roșu. Înțeleg vara să fie cod roșu, că se încălzește capota de la mașină de la Soare, ca un fier încins, dar iarna de ce e cod roșu? Ce legătură are codul roșu de ninsori cu albul iernii? Scuze amice, dar ești daltonist meteorologic.

Chestia asta de daltonism meteo vine de la modul în care se preiau și se prezintă datele meteo. Deschideți puțin televizorul, căutați canalului italian RAI 1 (TVR-ul lor) și așteptați rubrica meteo. Apar hărți albastre, căpitanul Cutare de la Aeronautica Militare, cu uniformă, tresă, chipiu, mă rog, ce poartă un ofițer la serviciul lui. De la militarii italieni e o plăcere să afli în ce interval orar te fulgeră sau te trăznește Sfântul Ilie pentru că ai lucrat de ziua Lui. Veștile rele sunt primite mai ușor dacă sunt date de oameni îmbrăcați frumos sau oameni frumoși, pe acești vestitori nu te poți supăra.

După ce ați văzut la italieni cum se dau vremurile rele, căutați vreun post românesc și așteptați rubrica meteo, încercați la diferite fuse orare. La PRO TV apărea săracul Busu, nebărbierit , cu haine fistichii și dezordonate, parcă erau de la ajutoarele din anii 90. Busu arăta ca o vedetă boschetar care își putea spune cel mult unde sunt bănci de dormit în parc și nu vine Poliția Locală să te hăituiască.

Sau încercați orice alt post comercial, oricare, în orice dimineață. De obicei prezintă la meteo o domnișoară cu fută scurtă ca amintirea primului milion de dolari cheltuit, ce se scălămbăie și arată pe spinarea gârbovită a Carpaților pe unde se preumblă norii. Parcă de asta îți arde dimineața când mergi la serviciu, să te înfierbânți gândind că te așteaptă la birou un șef ca un uragan.

Nu sunt bune fetele alea semi-îmbrăcate să vestească la meteo, că nu te ajută cu nimic pe la amiază când se lipesc hainele de trup. Ca idee de biznis de audiență TV, ia fiți atenți aici: ar trebui să fie fetele de la meteo dezbrăcate. Cu cât va fi mai cald, cu atât să fie mai dezbrăcate, dar să nu spună nimic, să fie suspans, să ghicești ca telespectator, să fie un fel de concurs. Dacă e cod roșu, să fie dezbrăcate de tot dar cu ochelari de soare și pălărie să nu le bată soarele în cap. Telespectatorii să sune și să facă pronostic de temperatură, iar acela care va ghici să aibă cadou o întâlnire cu ea. Goală a văzut-o, măcar la o poveste, la un suc, care ultima carte citită, ultimul film de artă văzut, de astea.

Cam asta e diferența de meteo dintre italieni și români: italienii se uită la noi din nori, iar noi ne uităm de jos la ei ca și monedele din Fontana di Trevi la turiști. Italienii sunt oameni serioși, îmbrăcați bine, la noi se îmbracă lumea cum poate.

Hai să nu ne defăimăm țara cum că am fi insignifianți pe harta modei europene. S-a făcut cald, mintea funcționează mai greu și se obosește repede.

Nu știu dacă ați văzut cetățenii săraci care circulă cu autobuzul în timpul caniculei, sau dacă sunteți voi atât de săraci și umili să circulați cu autobuzul. Fix atunci când e cel mai cald afară, deși li s-a spun la meteo seniorilor să stea în casă, autobuzele cu aer condiționat sunt pline de bătrâni.

Am ajuns să îi suspectez pe vârstnici că circulă vara pe gratis cu autobuzul doar ca să se răcorească sau să își imagineze că sunt la munte. În mod sigur nu au aer condiționat acasă și nici bani de vacanțe. Fără să fiu rău, dar în loc să circule cu autobuzul doar un anumit timp, pe o anumită linie, ar putea umbla pe afară prin căldură, vreo 2 ore, ca la un concurs. Premiul ar fi un cupon gratuit de infarct, cu tombolă, iar apoi în maxim 3 zile se pot muta într-o casă nouă cu răcoare veșnică. Pensionarii săracii nu își permit nici vara răcoare nici iarna cald, ei sunt între antotimpurile astea. Oricum nu avem alte anotimpuri de câțiva ani, atât s-a putut.

Celelalte știri care sunt difuzate vara la TV în timpul caniculei sunt despre clasa muncitoare care se pregătește de concediu. Un an de zile a trudit clasa în câmpul muncii, s-a abținut de la căldură în apartament iarna doar ca să își permită o săptămână-două de căldură exotică vara, într-o vacanță.

Clasa muncitoare caută din timp vreo locație prin Grecia sau Turcia, de preferat la all-inclusive, ca să poată mânca până nu mai pote țațichi și dovlecei prăjiți, de parcă acasă nu avem iaurt cu castraveți, numai ”dincolo” e bun. Cele mai neplăcute știri din timpul verii sunt cele cu toxiinfecțiile alimentare, unii turiști căzând ca muștele bolnavi, mai ales la noi, chiar și după ce văd un reportaj cu hârdaiele în care se prepară mâncarea.

Cele mai nasoale știri sunt cele cu small-inclusive de la all-inclusive, cu micile vietăți nevinovate care sunt găsite în hoteluri, gândacii și șoarecii. Nu știu de ce, dar numai vara arată la TV gândaci și șoareci prin locațiilre turistice, niciodată iarna, dar și când arată, sunt mulți, frate, ca la un cod roșu. Pe aceia care îi arată fug ca disperații, probabil sunt în pielea goală, iar noi ca paparazzi îi urmărim în orice colț umbros să îi filmăm.

Mă bate gândul că nevinovatele lighioane sunt și ele turiști, aparțin clasei târâtor-rozătoare, care trudește un an pentru o vacanță de vis, iar când ajung la hotel se dezamăgesc pentru că dau de oameni. Și nu doar ei.

Vă salut cu căldură și vă urez caniculă ușoară.

Un gând dac

Calea spre Paradit

Oricâte probleme ar avea un om într-o viață, acesta să știe că fiecare are rezolvarea ei. Problemele ori se rezolvă de la sine, ori dacă omul nu o poate rezolva singur, cere ajutor. În cazul meu funcționează ca și o metodă de rezolvare a problemelor scrisul, ca să nu îmi mușc limba să nu spun și să rămână despicată ca la șarpe.

Mâine fiind duminică, în textul de azi vom predica despre sine, despre cerutul ajutorului și despre munca în echipă.

Precum ați văzut domniile voastre care citesc, când se vorbește la București despre Planul Național de Redresare și Rezililență (PNRR), se vorbește cu atâta evlavie și emoție încât ai impresia că se vorbește despre Planul lui Dumnezeu cu lumea asta a noastră.

PNRR este pentru autoritățile române unchiul acela putred de bogat din străinătate, care a muncit toată viața, ce nu are copii, iar banii se preling din conturile sale ca și mierea din stup pe caniculă. Pe unchiul PNRR îl așteaptă nepotul Guvernul României cu lumânările pregătite, să îi lase toată averea, să ia și moștenitorul ceva case, mașini, să aibă bani de gagici și eventual, de rest, o slujbă de pomenire la biserică. Firește că nepotul îl mai vizitează pe unchiul, să îi arate că îl iubește, eventual îi mai duce de băut să se sfârșească mai repede dintre noi.

Să vedeți cum se gândește nepotul la cum va pune mâna pe banii aceia mulți. Fiind vorba de redresare, nepotul se imaginează pe post de electrician, cu salopetă, bocanci cu bombeu metalic, tricou inscripționat, mă rog, ca în filmul Vânătorii de fantome. Nu știu câți dintre voi ați văzut filmul, care are mai multe părți. La început, nu le prea iese capturarea fantomelor, dar ei perseverează, că într-unul dintre filme ajung de nu mai aveau loc de fantome.

Guvernul României să gândește că primește un telefon, la care se anunță că banii și-au făcut apariția ectoplasmatică, se dă alarma și se pregătesc. Mașina cu care se deplasează către bani, este ambulanța aceea albă, convertită în mașină de capturat fantome pentru economia națională. Când ajung la locul cu pricina, aruncă capturatoarele de bani, care se deschid, capturează fantoma și apoi o duc direct în seif la BNR. Povestea asta a Guvernului funcționează dacă se și roagă. Membrii guvernului și administrația centrală și locală se pun în genunchi, și zic ”Dă-ne UE fantome multe că suntem pregătiți să le ducem cu noi, să nu vă mai bântuie, să ne bântuie pe noi, păcătoșii, că știm ce facem cu ele”.

Acum urmează pilda cu Iisus și munca în echipă.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos când umbla pe pământ să facă voia Domnului, avea un biznis legitim, fiind asociat și administrator la un S.R.L. cu obiect principal de activitate din clasa CAEN – Alte lucrări de mântuire. Sereleul acesta avea autorizat doar activitatea la terți, adică umbla Iisus creanga pe pământ, să își caute lucrări de executat și să pună osul la muncă.

În fiecare loc unde mergea Iisus să lucreze, se prezenta că vin în numele Domnului, adică își făcea reclamă, iar la lucrări mai mari, mai anevoioase, se și ruga de Dumnezeu din ceruri, să îl ajute și să presteze muncă cu ziua. De obicei se făceau minuni, se înmulțeau pâini, se înmulțea pește, vin, etc., ce era trebuincios la nunți și la ospețe pe vremea aceea.

Tot apelând la Dumnezeu să îl ajute și sprijine în lucrările sale, Iisus se bizuia foarte tare pe acesta, până la un moment dat când s-a întâmplat ceva. Se făcea că a avut Iisus ceva lucrare personală, o renovare, o gresie, un termopan, în sfârșit, au trecut mulți ani și nu mai țin minte.

L-a apelat Iisus pe Dumnezeu, o dată, nu răspunde, a doua oară, nu răspunde. A sunat toată ziua, nu a muncit nimic doar a apelat. Atunci a zis Iisus, acuma trebuie să fac eu treaba asta, de unul singur. S-a dus Iisus la locul unde era îngropat Lazăr, și-a sumes mânecile și a spus ”Ridică-te Lazăre, că avem treabă de făcut, nu hodini”. Și Lazăr s-a sculat, că n-a avut ce face, deși de-abia se întinsese.

Morala cu povestea este că noi trebuie să urmăm exemplul lui Iisus, să înviem din lenea națională, care este ca o moarte, să ne apucăm de muncă și să nu mai umblăm după fantome.

Vă urez o săptămână frumoasă, să vă ajute Dumnezeu la tot lucrul și nu uitați în ultima zi din saptămână să vă odihniți, că și El a făcut la fel după facerea lumii, că era obosit.

Sfântul Pentru

Articolul prezent este menit să mulțumească efortul și munca a două persoane importante pentru România:

a prietenului meu, d-l Dr. Habil. István Pásztori-Kupán, teolog
a etnologului și folcloristului Tudor Pamfile, de la a cărui naștere la 11 iunie 1883 s-au împlinit 140 de ani, ofițer de Cavalerie care a întemeiat etnologia în România și care ne-a dat ”Mitologia poporului român”, om de carte care acum bea o țuică fulgerătoare cu Sfântul Ilie, că îi vine onomastica sfântului

Turul României la Cinism

Ieri a fost Ziua Națională a Franței și trebuie neapărat să le urăm un tradițional Eid Mubarak (Sărbătoare binecuvântată) pe limba maurilor. Nu trebuie să râdem de francezi și cultura lor mare pentru că ne-au dat în limbă nenumărate cuvinte utile și minunate ca parebrise, napoleonian, revoluție sau redundant. Unele din cele mai frumoase lucruri importate de la ei sunt ideea arcului de trimf sau a ideea Turului Ciclist al Franței. Să urăm țărilor înfrățite în Renault un călduros Vive la France! și Tiv la Romanie! și să ajustăm textul ca un tiv la batista de hârtie creponată.

Turul Ciclist al Franței este cea mai prestigioasă competiție a bicicliștilor, îi spune tur pentru că ar trebui să fie un traseu, un parcurs. Îi mai spune tur și pentru că turul pantalonilor este căznit pe șaua bicicletei până la rupere. Iată alte multe cuvinte date de francezi lumii precum o revelație a unui profet în bermude și cu ochelari de soare, toate legate de călătorii: turist, turism, vilegiaturist (turismul la village), traseu, traseist, trasor, rută, rutier, bicicletă, etc. În România prestigioasa întrecere între bicicliști se cheamă Turul României la Ciclism, se face pe toate formele de relief, pe Valea Oltului, prin Gheorgheni, prin Alba – Iulia să fie cuprinse toate cele 33% forme de relief, câmpie, deal, munte.

Iată că ieri, de 14 iulie, Ziua Căderii Bastiliei, s-a încheiat Turul României la Cinism, prin demisiile lui Marius-Constantin Budăi, ministrul muncii și a Gabrielei Firea, ministrul familiei Adams. Această zi revoluționară se va sărbători la noi sub numele Ziua Venirii în Fire și va celebra căderea opresiunii nobiliar-interlope a casei Pandele-Firea și eliberarea Ilfovului și a Bucureștiului de acest Rege Unsoare și de consoarta sa.

Competiția la cinism a fost absolut acerbă, cu o cursă contra cronometru, fiind numărat la secundă acela care își prezintă ultimul demisia și din ce motiv. Firește că Gabriela Firea a câștigat detașat cursa prin cumularea tuturor tricourilor simultan. Dacă nu știți, în cursele cicliste, la fiecare etapă terminată pe primul loc, câștigătorul primește un tricou. D-na Gabriela Firea a câștigat toate cele 3 tricouri simultan la competiția de cinism: tricoul roșu – al minciunii, tricolul galben – al ipocriziei și tricoul verde – al prefăcătoriei.

Gabriela Firea a câștigat tricoul minciunii pentru că a roșit că nu îl cunoștea pe demonul torționar-șef. A câștigat tricoul ipocriziei pentru că a îngălbenit când a spus că sora ei și Regele Unsoare nu au avut atribuții de control ale subordonaților, că ei sunt neprihăniți ca fecioarele mironosițe. În sfârșit, a câștigat tricoul verde-de-Paris al prefăcătoriei prezentându-se ca victimă a sistemului, ca și când bătrânii aceia schingiuiți erau niște actori, niște yoghini, ce s-au deghizat în bătrâni torționați. Gata, am terminat. Sper ca sistemul politic să nu sorteze și să recicleze aceste gunoaie politice pe categorii, ci să le eticheteze ca deosebit de periculoase și să le trateze în container securizat la Rahova.

Finalul este dedicat tot Franței, pentru că are ca simbol cocoșul, dar și latinității, pentru că și lupoaica a dus în gură puilor ei de mâncare găini când nu găsea miei. Știți cuvântul acela popular românesc, pu*ă, organul erectil al bărbatului? Acela vine dintr-o formă veche de latină a cocoșului/puiului, pulus, care a compus cuvinte ce îi poartă sămânța și arată momentul în care cocoșește. Cuvântul copulație înseamnă unirea cu ”cocoșul” iar cuvântul populație înseamnă ce vine după pulus, italienii spunând la apoi ”po” iar noi spunem cum am scris.

Astea fiind spuse, să mulțumim încă o dată Franței că ne-a populat dicționarul cu atâta frumusețe de latinitate. Mulțumim Franței și pentru că ne consideră o soră mai mică, pe care a băgat-o în serviciu bun, al țărilor importante ale Europei, cum a băgat-o Gabriela Firea pe soră-sa. Veniți-vă în fire, glumesc.

Turcul ciclist al Franței

Textul este dedicat d-lui profesor Pop Flore, d-nei jurist B.B., d-lui avocat A.M., ultimii doi cu părinți profesori de limba franceză precum și profesoarelor mele de limba franceză care m-au determinat să iubesc limba italiană.

Statul cocoșat

Facem o pauză de la saga cu cocoși dintre Mihai Bănescu și Florentin Pandele, ca să povestim de cei care nu pot sta drepți, despre cocoșați. Nu s-a mai întâmplat nimic între timp. Au fost demiși cocoșii de la conducerile IJP Ilfov iar Florentin Pandele l-a tot sunat pe Mihai Bănescu să își facă mea pulpa sau așa ceva, că l-a ciocat pe acesta de picior. Bănescu nu a răspuns, zice dânsul că nu are ce vorbi, dar de fapt avea mâinile ocupate să îi facă masaj la tâmpe Vulturului Alb.

Winston Churchill explica în 1946 într-un interviu la Oxford că atributele succesului său în viață au fost economia efortului: Nu sta în picioare dacă poți sta șezut, nu sta șezut dacă poți sta întins.

La noi, la români, este problemă cu statul în picioare, prea mulți se așează pe scaune. Unul dintre criteriile de aderare la UE pentru Republica Moldova este statul de drept. Comisarii sovietici de la Bruxelles au criterii absolut medicale cu statul de drept, tot prescriu corset pentru candidații la jocul în hora europeană. În Basarabia, dar și la noi, este absolut imposibil să stai în picioare, la cât vin se produce, darămite să stai drept.

Vă scriu niște evenimente politice puțin vizibile în presă, întâmplate luna trecută. Pe data de 20 iunie 2023 noul uns plin-ministru, Marcel Ciolacu a făcut prima sa vizită în calitatea de Șef de Guvern în Republica Moldova. Înainte tot cu vreo lună, Maia Sandu a ținut în Republica Moldova o clacă politică cu liderii UE, ținându-i pe aceia, cum zicea Dimitrie Cantemir, din toată sărăcia învecinării cu tătarii, trei zile, fără plată, împreună cu caii lor.

Stăm și noi, cum zicea Churchill și ne gândim. Ori a mers Marcel Ciolacu în Basarabia să mănânce și să bea cât toți demnitarii UE și argații lor la un loc, ori a mers de altceva. Acel altceva putea să fie faptul că în noaptea de 21/22 iunie 1941 Germania de atunci, aia cu morișcă pe mână, a invadat Uniunea Sovietică împreună cu aliatul lor principal România Micșorată. Mareșalul Ion Antonescu a dat durerosul ordin, ”Ostași vă ordon treceți Prutul”.

Poate a mers d-l Ciolacu să le explice puțină istorie fraților gemeni, cum le zicea dânsul, să le șoptească la ureche cum că îi iubim necondiționat, așa rakeți și săraci cum sunt sau să le propovăduiască cum să stea drept în făurirea statului de drept.

Ar fi absolut scandalos să îl comparăm pe Marcel Ciolacu cu Ion Antonescu, poate pe Nicolae Ciucă l-am putea compara, că și nea Nicu e general. S-a mai petrecut recent un eveniment interesant. Cât a fost generalul Nicolae Ciucă șeful guvernului, România membru NATO și UE, mebru ONU și OMU din Bucegi, era totul bine, eram capabili să ne apărăm, puteam să stăm drept dacă vin rușii peste noi.

Cum s-a rotit guvernarea și a ajuns PSD la frâiele căruței, cum nu am mai avut încredere în noi, în ceea ce putem face și drege. Cum s-a așezat Marcel Ciolacu pe scaunul guvernului, stătea ca pe ace de spaima rușilor, s-a ridicat și a plecat glonț în Germania să le ceară germanilor să trimită soldați pe teritoriul României.

Dacă vă aduceți aminte, Ion Antonescu mergea la Adolf Hitler să îl roage respectuos să ne dea armament și uniforme de iarnă, că noi de-abia aveam căciuli de miel pe frontul de Est. Târziu m-am prins de ce a mers Marcel Ciolacu în Germania. A mers să ceară soldați germani să ne păzească să nu ne furăm căciula între noi. A mers să ceară lopeți să astupăm tranșeele în care ne-am culcat gândirea, așteptând să cadă drobul de sare.

La noi la români, statul de drept este reprezentat de un securist de la guvernare, care de frică să nu meargă cocoșat ca de obicei, și-a înfipt în dos un par, pe care îl strânge cu fesele să nu scape puțină democrație în chiloți.

La final, cu Basarabia. Știți bunăoară că basarabenii nu spun graniței cum zic ”românii”, frontieră, ci îi spun hotar. Atunci știți și de ce actului scris și dat de judecător îi spune ”hotărâre judecătorească”, de ce magistratul ”hotărăște”. Pentru că cele mai dese judecăți în instanțe erau cu linia de hotar dintre pământurile românilor.

Judecându-l cu acești ochi înlăcrimați pe Ion Antonescu, putem spune că era un om foarte hotărât, devreme ce se ocupa cu hotare. Cam trist sfârșitul. Pentru toți.

Dedic acest articol prietenului meu Sorin, inginer topograf, memoriei unchiului său,

Terinte N. Dumitru, sergent major de Cavalerie, care a murit la 22 iunie 1941 precum și acelora care au hotărât.

PS. Ce ironie, Sorine!

Mareșalul Ion Antonescu hotărând

Corbul găinilor

Povestea lui Păcălici a început ca o saga și s-a transformat într-o desaga poveștilor nemuritoare. Dacă vi l-ați imaginat pe Patriarhul Daniel la poarta cimitirului, cu mâna întinsă (contribuția ideatică a prietenului meu B.M. din București) și potcapiul în praf, între picioare, nu ați sărit departe ca și cocoșul gardul imaginației, a ieșit ea singură pe poartă.

V-am spus că Marcel Ciolacu organizează lupte ilegale de cocoși. Primul care a intrat în ring a fost cocoșelul Florentin Pandele, fără nicio treabă cu Florența, dar cu treabă mare în Voluntari, admirând ograda sa de pe o grămadă de bălegar. Pandele văzând că Marcel Ciolacu are orbul găinilor și nu îl ia pe el și pe puicuțele Firea și soru-sa sub aripa sa protectoare, ca o cloșcă, s-a hoscocorât* și a sărit la beregata lui Mihai Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.

Mihai Bănescu nu e cocoșul din Punguța cu doi bani, acela ce înghite cirezi de vite, case boierești, tot ce poate BOR trece pe inventar. Mihai Bănescu este însuși cocoșul cel negru de luptă al Patriarhiei, cocoșul oficial al Bisericii Ortodoxe Române. Mihai Bănescu nu este un cocoș ordinar, de București, este cocoșul de voodoo, cocoșul talisman, acela cu care se fac vrăji, afurisenii, desântece și blesteme.

În lupta dintre Bănescu și Pandele a intervenit de partea lui Pandele un corb, din specia morbidae, Întunecimea Sa, Arhiepiscopul de Constanța, ÎPS Teodosie. A venit planat și s-a pus pe uluci, de unde croncăne împotriva Patriarhiei așteptând să se înfrupte din Bănescu, eventual din șeful său, Vulturul Alb zis Daniel. Dacă nu îi iese, fără să se implice, zboară înapoi și împarte pește cu pescărușii.

Nu poți tu ca și cocoșel de Voluntari să te iei la luptă cu cocoșul Patriarhiei, indiferent de cât ți-ai ascuțit pintenii și ciocul. Te cioacă cocoșul negru al Patriarhiei de îți sar fulgii. Nu îl doare pe Pandele de biserica lui Bănescu, de Hristos cel invocat în declarații de presă, de creștinătatea noastră patetică de 2.000 de ani sau de cuvioșenia Gabrielei Firea.

Pe Pandele îl doare că nu mai poate fura în Voluntari și Afumați grăunțe de la bătrâni, că le rămâne gușa goală, că găinușele ouătoare nu mai produc pentru partid, că le ajunge cuțitul la ciolacu. Gabriela Firea spre exemplu, ce mărgele frumoase avea la gât, ce pene strălucitoare purta în ogradă când se pregătea săraca să facă pe cocoșul la Primăria Capitalei, plus că se gândea la un cuib moale pentru patru ani.

El, Pandele, se vedea lăsat la vatră în Voluntari, să îmbătrânească în afara oalei, bucuros că și-a făcut datoria de pereche, că i-a pus scara la coteț lui Firea să se urce la Primăria Capitalei. Eventual, să cotcodăcească de pe ditamai acoperișul de la Cotroceni, visul ei de coțofană hoață. Gabrielei îi e frică nu de cuțitul lui Ciolacu, ci de faptul că i s-au tăiat aripile către Cotroceni.

Am citit o poveste când eram copil, Cocoșul cu două creste. Se făcea că a ieșit din ou primăvara un pui, care apoi a crescut și s-a făcut un cocoșel frumos vara. În fiecare dimineață ieșea din coteț, se uita într-un ciob de oglindă și își admira creasta roșie. Când a venit toamna și au început să cadă frunzele, cocoșelul s-a bucurat că avea pene și îi țineau de cald. Apoi a venit iarna și a dat primul îngheț. S-a trezit într-o dimineață cocoșelul, a ieșit din coteț și s-a dus la ciobul de oglindă. S-a speriat văzând că nu mai avea creasta roșie, ci una albă. A ciocat oglinda și atunci a căzut cea de-a doua creastă, care era de gheață.

În desaga noastră de snoave, Marcel Ciolacu cam greșește că umblă beat noaptea cu toate ouăle într-un coș, încercând să le ferească de mânia societății publice, neștiind pe care îl spargă pentru omletă.

În povestea cu cocoșelul și ciobul de oglindă, ați bănuit că Pandele era cocoșelul iar creasta care a căzut este de greață, mai ales după cum l-a atacat pe Mihai Bănescu.

*zburlire și înfoiere a cocoșului înainte de luptă, regionalism ardelenesc

Cocoșul pieptului

P.S. Pentru că pe 8 iulie 1621 s-a născut Jean de la Fontaine îi aducem un scurt omagiu

Doi cocoși ce fură moși

Dom’ Pandele pintenat, șef viril și-naripat,

Și Budăi cel democrat, au umblat la Necurat,

Pe bătrâni i-au spoliat, după aur au scurmat,

Lumea s-a înfuriat, procurorii i-au săltat.

Mihai Bănescu în luptă cu Florentin Pandele

Quod nullum est, nullum producit effectum*

Dacă articolul anterior cu fermitatea lui Ciolacu v-a pus pe gânduri ca și găina pe ouă, să știți că nu s-a întâmplat nimic din ceea ce nu trebuia să se întâmple. În presă s-a scris că se așteptau măsuri forte, că vor cădea multe capete, ca atunci când vine nașul mare în vizită și tot tai, frate, să îi dai să ducă și acasă la vecini.

Ciolacu, în drum spre cotețe, a tușit tare, de mai multe ori, voit, iar găinile de tăiat erau treze de mult, i-au fugit printre picioare și nu s-a găsit una bună pentru tăiat. S-au ascuns fiecare pe unde știau că nu intră stăpânul. O să vedeți că tot Pandele va fi sacrificat. Nu Firea. Gabriela este găină de rasă, ouătoare bună pentru partid, mai ales când lăcrimează creștinește pe la icoane, de ia aurul bisericesc la bocit. Dar, o vor bate de la PSD ca în Fata babei și fata moșului, să facă ouă multe la clocitoare, să iasă cu plus față de ouăle ciocate de soră-sa în Voluntari.

Cam așa cu numele de la Guvern; toți au nume care nu spun nimic sau te induc în eroare cu privire la ce pot face. Când eram copii și aveam conflicte, fiecare dintre noi putea chema pe altul mai mare sau mai gras, frate sau prieten, putea invoca un nume de care te temeai. Îl chema pe cutare, cu nume, te linișteai. Acum numele politicienilor români nu ne mai spun nimic, cu excepția unora, care spun mai mult decât trebuie. Pe unul din Guvern nu l-ar chema Lucrătorescu sau Isprăvescu, să știm și noi ce fac. Acum doar ghicim cu ce se ocupă.

Spre exemplu, Budăi. Te gândești că se stă mai mult pe scaun, la citit ziarul, la scos coșuri de pe față în oglindă. Tot conex lui Budăi este Câțu și Câciu. La numele astea vă și gândiți cât s-a forțat sistemul politic să îi producă. Un exemplu notabil este Grindeanu, gestionarul de la transporturi. Omul are un nume lung, ce te duce cu gândul la trenuri, la traverse, la grinzi și șine.

Un alt exemplu notabil, dar nu la Guvern, este d-l Bănescu. Firește că d-l Bănescu lucrează la o fabrică de bani, dar nu la BNR ci la fabrica de aspiratoare de bani, la BOR, fiind purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. Păi la ce virulent și acid este d-l Bănescu cu torționarii de bătrâni, mai că mi-e frică să trec pe trotuarul de la Patriarhie. Dacă d-l Bănescu ne face din cuvinte, să vedeți ce poate face Patriarhul. În mod sigur IPS Daniel are cel puțin centură neagră cu 10 dani, e călugăr shaolin, ce e în stare să facă parte-în-parte cu Chuck Norris și Steven Segal, când erau tineri, simultan, cu o mână, în cealaltă având bastonul de Întâi-Stătător.

Ambii luptători sunt bătrâni acum, la fel și Patriarhul. Nu l-am prea văzut pe Daniel să vorbească în public în ultima vreme. Te pomenești că l-au băgat pe Patriarh la ceva cămin de bătrâni din Afumați, să îi încaseze pensia și să îl scoată la cerșit la biserică . La asemenea fapte, îl fac din prea-fericit în mai nefericit decât un boschetar.

Apropo de ipoteticii funcționari guvernamentali Lucrătorescu și Trudeanu, v-ați gândit vreodată cum miros diferitele munci din Guvern? La cum miroase Guvernul? Să ne imaginăm olfactiv măcar cum miroase Ministerul Mediului, pe care îl tot cerea UDMR-ul. Poate și din cauza culorii verzi a maghiarilor, dar nu numai, mie îmi mirosea ministerul mediului a lemn proaspăt tăiat și a rușine de brad. UDMR când a pus mâna pe topor, a tăiat cără nicio rășină de nimeni.

Dacă a venit vorba de pădure, iarăși vă gândiți la munca lui Budăi, v-am ghicit. Nu mai asociați pe Budăi cu Câciu și Câțu, că nu mai scăpați de miasma lor. Cum ar mirosi lor actul de guvernare? Știți, când cumpărați cărți noi, înainte să le deschideți, vă surprinde un miros de carte nouă, puțin umed și de cerneală. Actul de guvernare a lui alde Budăi sau Câțu miroase hârtia aceea cu 2 sau 3 straturi, de la Zewa sau Pufina, după.

La finalul textului, tot pe Marcel Ciolacu trebuie să îl compătimim. A ajuns săracul, să nu aibă ouă să taie din administrația Voluntarilor și Afumaților, a Guvernului și Ministerelor.

Vedeți cum se schimbă roata? Când a luat Ciolacu mandatul în primire, nu-și mai încăpea în pene, iar acum a ajuns să numere ouăle lui Adrian Năstase și să exceleze în facerea-de-nimic, căci corb la corb nu-și scoate ochii darămite găină la găină. Puneți bani deoparte căci vor fi lupte ilegale de cocoși.

*(ce este nul, nu produce niciun efect, lat.)

Marcel, un pirat fără cercel

Marcel Ciolacu, portret oficial, primele zile de mandat

Mare scrofală

V-ați mirat și nu trebuia de titlul celuilalt articol. Apa de lemn este un preparat culinar cu un gust intermediar între sapă de lemn și papă (omletă) de lemn. E o mâncare sublimă a sărăciei naționale. Dar astea sunt explorări culinar-lingivstice care fac să îmi curgă balele după hrana spirituală.

Să trecem la cultura politică a cetății, că aceea fierbe la foc mic. Noul tandem PSD-PNL a inventat (a se citi copiat de la israelieni) rotativa guvernamentală. Doar numele de rotativă guvernamentală, spus pe vremea premierului Ciucă își făcea inundație de salivă, cum era dânsul rotofei și rumen cu un măr în gură, întins la rotisor. A încheiat bine mandatul, l-a dus la capăt. Nu se putea altfel, la cât de dodoloață, amplă de rotunjimi, plenitudini și împliniri era competența sa guvernamentală.

S-a rotit titirezul politic și a venit la guvernare Marcel Ciolacu, cu un nume și mai scandalos pentru stomac. Domnul Marcel Ciolacu, la fel ca predecesorul său Ciucă, e mai mai mult decât un prim-ministru, e de fapt un plin-ministru. Nu știu cum se face, ori e televizorul meu îngust ori sunt oamenii umflați, pentru că ori câte ori mă uit la plasmă, tot doi politicieni români încap pe ecran, nici mai mult, nici mai puțin. E bine așa, că nu se pot infiltra între ei dușmanii, să îi despartă din uniunea lor siameză.

Ia să vedem ce este cu d-l Marcel Ciolacu. Nu este dânsul rupt din soare, e așa, mai buzat, fiind din Buzău, doar nu o să fie subțiat la gură ca Gabriela Firea. Firea are buzele subțiri nu pentru că este rea și a dracului, ci pentru că este din Moldova, țara fiind subțiată de Basarabia de către ruși iar dânsa nevoită să fie aspră și bătăioasă ca un tel. Nea Marcel este o pacoste pentru foamete, numele său mă îmbie la ciorbă de fasole cu ciolacu, cu un ardei iute, pâine, smântână, tot ce trebuie. Bine, dar cu ciorbă nu te saturi. Lângă ciorbă trebuie o friptură, o tocană ciobănească. A pus-o Marcel la Cultură pe Raluca Turcan, ca pe o oiță țurcană, să miorițeze cât poate de bine din vasta sa cultură rusă.

La un guvern de oameni serioși, cu nume serioase, trebuie și ceva de udat gâtul, să nu pice greu.

Ce să vezi, când a făcut supa guvernamentală, d-l Ciolacu a adăugat-o la ingrediente, la ANAF, pe d-na Mioara Crâșmaru, cu un nume ce lasă gura apă. Crâșmaru o să se apuce să dubleze taxele, să lungească cu apă TVA-ul, ca un Iisus ce lucrează la Xerox. Bine s-a gândit Ciolacu: să o ajute pe Crâșmaru la Externe cu d-na Luminița Odobescu, să îi amețească cu vin pe spionii străini și să se semnalizeze ca licuricii. Lângă butoaiele lui Crâșmaru și Odobescu s-a înfiletat la Justiție Alina Gorgiu, cu un burghiu, să curgă ca să nu picure, funcțiile în CV-ul dânsei. Să nu ne întindem la meniul politic, scris de vice-premierul Neacșu, nu din Câmpulung, ci din Ialomița, că nu sunt gustări proaspete, că ne Predoiu timpul degeaba.

Ia s-a chibzuim cum s-a gândit plin-ministrul Marcel Ciolacu să rezolve problema cu căminele Auschwitz din Voluntari și Afumați. I-a convocat astăzi la Guvern pe mai mulți miniștri din cei de sus, spunând că vrea să cadă capete. Nu știu ce au hotărât, cui să îi taie capul, dar ajungem la aceeași poveste, cu mâncatul.

Îmi imaginez cu merge Marcel tiptil dimineața ca un căpcăun, când se creapă de ziua, cu un cuțit ținut la spate, către cotețele administrative unde stau cei vinovați de atrocitățile cu bătrânii. Deschide ușa încet, să nu trezească găinile, bagă mâna în coteț, să prindă una grasă. Orătăniile se sperie, cotcodăcesc, se agită, prinde una, o scoate: hopa, asta are ou, e puicuță, e sora lui Firea. Îi dă drumul în coteț, mai bagă mâna nervos, prinde una mare, o scoate, verifică de ou, n-are, îi taie capul, o aruncă și se uită. Aoleu, am tăiat cocoșul, ălă e Pandele, săracul. Asta e, i-a venit vremea, nu-i bai. Le aduc la puicuțe alt cocoșel, unul ce nu țipă și trezește vecinii.

Ș-am încălecat pe-o șa, și Marcel s-a scos așa, șaua noastră este grea, Firea nu mai este rea.

Spuma nării

Apă de lemn

Pentru cei șocați de textul anterior cu Chat GPT, GBT și LGBT, am să le spun să nu fie speriați de litere și sunete. După GBT al Băncii Transilvania mai urma un Q+, adică queer, dar acei clienți ai BT nu prea trăiesc pe la noi. Q+ sunt aceia activi pe burse, dau rest în bitcoin pe post de rest în gumă de mestecat iar fondurile de investiții sunt pentru ei un fel de SRL-uri de apartament. Ia să trecem la relațiile normale, de zi cu zi, la lumea reală, cea absurdă, nu să trăim în pace și curcubeu ci în ciudă și necaz.

Dacă aveți o anumită etate, ați prins jocul Păcălici, acela cu diverse nații și portul lor reprezentativ. Am cumpărat recent unul, ca suvenir al copilăriei și am parcurs cartonașele unul câte unul. Dacă vă aduceți aminte, cartonașele sunt pe perechi și sexe: maghiarul are o maghiară, coreeanul are o coreeană, ș.a.m.d., iar în stânga sus nația are un element simbolic național, ungurii un bici, alții altele, etc. Cărțile se împart pe rând, pui perechea jos, apoi tragi de la adversar să îți completezi nația din mână. Tot naționalul are o pereche, în afară de român. Nu am găsit perechea lui în pachetul cărți de joc. Probabil că perechea românului este Păcăliciul.

Nu știu nici acum, ce vroiau să spună aceia care au inventat jocul. Poate să fii atent pe cine iei în căsătorie, ca pereche, să nu te păcălești, ca apoi fluieri a pagubă cu fluierul acela de pe cartonaș, care se vede că e simbolul nostru național.

Poate că nu v-ați gândit niciodată de unde vine cuvântul soț/soție și ce semnificație au. Nu ne spun nici la Facultatea de Drept nici la Facultatea Vieții, treburile astea le știm genetic doar că nu le conștientizăm. Când căutați soața la o șosetă, o căutați după culoare, model, le puneți una lângă alta să fie de aceeași lungime, le potriviți. Cam așa cu soțul și soția, în capul nostru au aceleași drepturi și lungimi de atribuții. Până la urmă noi, Românii cu R mare, am inventat egalitatea în drepturi între sexe. Nu trebuie să ne zică CEDO, ONU, sau oricine predică treaba cu egalitatea.

În dovleacul nostru, indiferent ce se spune sau nu la biserică și școală, soțul și soția sunt egali.

Mai este o variantă în explicația cu trasul Păcăliciului. Poate ne-au transmis să fim atenți pe cine alegem în politică, să nu tragem Păcăliciul, că rămânem cu el în mână și râd celelalte nații de noi.

Nu știu cum se face, dar României tot Păcăliciul i se arată, surâzător, ca la un Nu te supăra frate.

Toată țara a fost oripilată de cazul din Voluntari cu căminul de bătrâni, un Auschwitz modern, dar cu internet. Autoritatea locală a zis că nu știa, că cutare, că mă-sa, că nu e așa, că e pe dincolo. Gabriela Firea a îndrăznit să spună că de fapt, e un atac mârșav ca să nu poată Domnia Sa, Prințesa, să catindeze la primăria Capitalei. Că o împiedică cineva să se cocoațe pe scaunul de edil și să împroaște de acolo venin ca o cobră de pe cartonașul indianului din Păcălici. Bărbatu-său, nea Pandele din Voluntari, că nu știa, că subordonații sunt de vină, că e infamie, că el era cu atribuțiile lui Pristanda, că numara steagurile, că umbla cu tricolorul pe piept ca un blindaj pe tanc, în exercițiu administrativ.

În perechea celor doi, Pandele și Firea, probabil sunt Păcălici amândoi, dar cu rândul, în jocuri diferite. Treaba cu subordonații care fac șefului pe plac, stă cam așa.

Știți de ce unii sunt tentați să își pupe șeful în fund? Pentru că nu se pot pupa pe ei înșiși, e imposibil să te pupi în fund pe tine. În primării ca a lui Pandele, pupatul în fund este ca o ștafetă, de la cel de jos merge pupatul pe scara ierarhică în sus, ca la leapșa (mâță). Ai fost pupat, dai mai departe. Fiecare sărut amplifică puterea celui pupat, până la șeful mare, căruia i se umple inima de bucurie și de dragoste subalternească, de este vânăt pe buci de la atâtea buze.

Problema la pupatul în fund este cu primul și cu ultimul. Pe primul nu îl poate pupa nimeni, iar ultimul nu mai poate pupa. Pentru ăștia, mintea neostoită a românului a inventat un soclu. Oamenii ăștia au acasă un mic soclu de granit, iar când sunt nesiguri de înălțimea lor, se duc acasă, se urcă pe soclu și se uită mândri ce departe și sus au ajuns.

Pe final, vă rog să băgați de seamă că la anul sunt alegeri. Aveți de grijă la jocul politic, că personajele de pe cartonașele de vot vă pot amăgi, iar, cu vorbe cu lipici, iar tragem un Păcălici.

Nu-i bai, avem fluier, mai încercăm.

Ura scapă turma

Chat GBT

Nu știu alții cum sunt, vorba lui Creangă, dar eu cred că încă nu m-am oprit din creștere la vârsta de 42 de ani. Spun asta pentru că liceul l-am parcurs pe scările autobuzului, iar acum, ca adult, tot pe scări nimeresc. Ori sunt autobuzele rare și sunt prea mulți oameni grași și săraci care circulă cu ele, ori e un fel de pubertate de adult care nu se mai termină din creștere. Asta e valabil doar pentru aceia care încă își plimbă îngusta persoană, cu sensul de subțire, nu augustă, cu autobuzul, nu celor care se lăfăie blocați în trafic în mașinile personale.

Dacă din titlu ați crezut că vorbim de Chat GPT adică Chat generative pre-trained transformer, nu se va întâmpla azi, dar nici nu vom atinge LGBT-ul, căci urechea aude ce vrea și nu ce trebuie. Deci: Chat BPT este un program de inteligență arificială care generează răspunsuri, fiind pre-antrenat (știe unde să caute). E ca un fotbalist care a studiat toate schemele de pase, goluri, off-side, etc., pe care îl întrebi ceva despre fotbal și îți răspunde dintr-o mare bază de date, iar răspunsurile date din experiența altora. Fotbalistul acesta este atot-știutorul care în viața lui nu a dat cu piciorul în minge. Chat BPT e un fel de George Becali care se pricepe la toate, iar noi stăm muți în fața înțelepciunii sale. Partea cu LGBT-ul din GBT stă precum urmează:

Aceia dintre voi care umblă pe stradă și se mai uită să nu îi lovească mașinile, au observat de mai multe ori autoturisme Skoda cu numărul de înmatriculare GBT. Mașinile acelea nu aparțin LGBT-iștilor, ci Grupului Banca Transilvania, fiind conduse de o nobilime scăpătată la un program mai redus și la pauză de masă amplă. Nobilimea asta are dreptul feudal de a își suspenda cardul dacă nu ai actualizat datele de identitate, de a te trimite la plimbare dacă este pauză de masă, după cum sunt termenii și condițiile pe care le-ai semnat cu banca.

Poate GBT, prescurtarea Grupului Banca Transilvania, seamănă cu gay-bisexual-transexual, dar nici clienții băncii nu sunt departe de aceste categorii. Gay-ii Băncii Transilvania sunt aceia care, cu veselie, scot cardul și îl trec peste POS, fără remușcarea că nu lasă bacșiș la casă. Bisexualii GBT sunt aceia care folosesc atât cardul cât și plăți în numerar, cu cash, care încă se bucură să pipăie monedele și să miroasă bancnotele de plastic. În fine, ultimii, transexualii, sunt aceia care lucrează atât cu cash, cât și cu cardul, fac plăți de pe telefon, de pe computer, fac de toate, depășesc limitele gândirii economice, inclusiv previziunile BNR.

Dacă v-am stârnit curiozitatea și nu poftele trupești, să revenim la prima parte a discuției, aceea cu pubertatea.

Poate că știți, sau sunteți din acea categorie de oameni care sunt obsedați de tinerețea fără bătrînețe și viața fără de moarte. Știți și voi categoria: la fel cum creștinii primordiali trăiau în adevăr, oamenii aștia noi sunt cei trăitori în cure. Nu cotează de care cură: de detoxifiere, de proteinizare, de slăbire, de înfrumusețare, de ajustare de aurei; cură să fie, să cură banii spre vraci, guru, vindecători și șamani. Oamenii ăștia ”curiști” aleargă la maratoane, se dau cu creme, se hidratează, se uită pe etichete la ce conțin produsele, în fine, sunt extrem de informați cu privire la orice aspect care i-ar putea menține tineri și neprihăniți de riduri și fire albe.

Culmea curelor de întinerire este aceea să mănânci atât de sănătos, atât de eco, încât, la un moment dat să te pui seara în pat iar a doua zi să întinerești într-atât de mult încât te trezești în pampers, pișat pe tine și cu o dorință nemaintâlnită de a suge la țâță. Aș vrea să o văd și eu cura aia, aș da oricât aceluia care ar da timpul înapoi, să mă întinerească, să mă facă copil, să mă pot bucura de viața asta de Apoi.

Vraciul acela ar păcăli Moartea, ar păcăli pe însuși Dumnezeu, cu tot cu promisiunea Lui deșartă a unei vieți veșnice, m-ar păcăli chiar și pe mine, care nu am trecut Valea Plângerii, dar nici nu am de gând.

Plasma de cumpărături

Veninul minim garantat

Știrea care a făcut înconjurul lumii civilizate de mai multe ori, până a obosit, a fost aceea cu profesoara din America care a trebuit să demisioneze deoarece a arătat elevilor sculptura lui David al lui Michelangelo Buonaroti, în pielea goală. Profesoara a ajuns săptămâna trecută în Italia, la Florența, la invitația primarului urbei, ca să vadă cu ochii dânsei goliciunea regelui iudeu, după vorba urbi et orbi, să vezi și să nu crezi. Chiar dacă Împărăția Americii este făcută după spiritul latin, periodic tot gafează americanii ceva, pe principiul virtus romana recidiva.

Pentru americanii pudici, vederea despuierii lui David este un fel de Sorbona și Gomora, care trebuie pedepsită drastic, ca la carte, cu îndepărtarea păcătosului din rândul creștinilor ipocriți.

Să nu uităm, nu tot timpul a fost așa. Religia creștină s-a născut în vremea stăpânirii romane în Țara Strâmtă, când Iudeea era condusă de prefectul roman Ponțiu Pilat, cunoscut și ca Epilat din Pont. Ponțiu Pilat era cunoscut pentru corupția sa, luând bani de la toată lumea, acesta inventând pe lângă temple, cutia mitei, unde bagi bani din milă față de sistem. În vremurile noastre ar trebui inventată cutia pilei, de unde să o iei ca pe o unealtă brută de intervenție, când vrei să rezolvi ceva, un job, un concurs, o chestie, acolo.

Revenind la despuiere, ținem minte că strămoșul nostru Adam a fost izgonit din Eden fără haine, doar cu Eva de mână. Dar, până la venirea lui Iisus pe pământ, evreii au făcut ceva progrese, Mântuitorul și Apostolii au cutreierat Israelul îmbrăcați în cearșafuri. La căldurile de atunci și acum din Israel, credeți că sfinții, fie-ne iertat, mai purtau chiloți? Nu purtau. Doarmeau cu un cearșaf pe ei, dacă avea nevastă vreunul, și se trezea sfântul primul, lua cearșaful, o tulea afară și o lăsa pe nevastă în casă goală, sau invers. Era sigur că nu o să umble femeia aiurea pe străzi în costumul lui Eva, nu merge la cumpărături, că nu are buzunare unde să pună arginții. Era liniștit omul, la un pahar de vin, la o filosofie, la o politică, fără nevastă. Aia era viață, cu băieții în agora, la povești.

Lumea lui David și a lui Iisus era una pe principii greco-romane, ca la luptele acelea cu bărbați epilați și dați cu ulei, care se hârjonesc drăgăstos. Aveau romanii dictonul minte sănătoasă în corp sănătos, adică mentosana in corpore sano, dicton păstrat și azi, deoarece când se iese de la sălile de fitness, modernii gladiatori cu greutățile nu miros a gladiole, ci miros a mentol și a eucalipt de la Sindolor gel, cu care se dau pe dureri.

Ați văzut că în sculpturile grecești scoase la suprafață de arhelologi cetățeanul grec antic era unul musculos și vânjos? Grecul lui Socrate avea mușchiul trapez dezvoltat de la atâta geometrie și trigonometrie, de atâta tras la inele și ridicat corpuri geometrice. Păi de de unde credeți că au învățat grecii geometria sau teorema lui Pitagora? Anticii lucrau la paralele de când lumea și pământul, trăgeau de diagonală până se rupea, împingeau cele trei perpendiculare până înscriau pătratul în cerc și viceversa. Când ieșeau anticii de la palaestra, cum ziceau romanii sau din gymnasium cum ziceau grecii, discutau de câte Pitagore au ridicat, cât de departe l-au aruncat pe Thales, poate până în Milet și de câte maratoane fac pe săptămână.

Ca să terminăm într-o notă veselă, stând cu un picior în Infern și cu unul în Purgatoriu, să punem niște întrebări indecente. În toate picturile și icoanele din biserici, Tatăl Ceresc este așezat pe tron, îmbrăcat în cearșafuri, care sunt togi de fapt. Păi dacă este Dumnezeu desupra tuturor, ce ce stă îmbrăcat pe scaunul ceresc? Că nu îl vede nimeni de deasupra dacă e gol sau nu. Și dacă ne-a făcut după chipul și asemănarea sa, adică dezbrăcați, de ce stă în casa Sa, în Ceruri, îmbrăcat? L-a izgonit careva în pielea goală din alt Rai, cum a făcut El cu Adam?

Morala în povestea cu americanii este cam următoarea: diferența dintre decent și indecent este o bucată de textilă și ce vrem noi să vedem. Așadar, în public, distincția dintre pudic și pubic o fac chiloții, pe care David din Florența nu îi are.

Spectacol cu pubic

Dandalai Lama

Întrucot de vreo lună creștinătatea s-a pregătit să explice cum trimisul lui Dumnezeu pe pământ a murit și apoi s-a ridicat din mormânt, de două ori, ca la promoții, vom povesti despre trimișii lui Dumnezeu pe pământ, cu treburi lumești.

Italienii spun trimisului/mesagerului inviato, de la via (drum), adică acela pus pe drumuri. Pentru că noi românii de la râmă ne tragem, cum spunea Grigore Ureche, l-am înviat după Scripturi pe președintele Klaus Iohannis, și s-a trimis alesul națiunii drept mesager peste Atlantic, tocmai în îndepărtata Brazilie. Plecați urechea așadar, la cele ce vor urma, ca la o înfricoșată dejudecată.

Plecarea lui Iohannis în America de Sud, în turneu, așa cum fac starurile rock, a coincis în mod straniu cu ajungerea în Sud-America a ministrului de externe al Federației Viruse, Serghei Lavrov, acela de umbă dezgropat cu voia patriarhului Viril. Nu cred că s-au vorbit aceștia doi, dar de intersectat se vor intersecta pe undeva, și se vor vorbi.

Urile bârfitoare vorbesc cum că președintele Iohannis este trimisul NATO pe pământul brazilian ca să povestească cu Lavrov cum să facă pace în Ucraina cele două împărății, Împăratul Roșu din Est cu Împăratul Curcubeu din Vestul decadent. Până la urmă, Iohannis era cel mai bun mesager pentru NATO, pentru că nu vorbește aiurea, să scape vreun colibri din gură, cum fac alți politicieni, constanța sa fiind tăcerea. Președintele cu toate că este liberal, nu va vorbi liber, va citi de pe hârtii mesajul de trimis, potrivit principiului prin foi înșine.

Plecarea lui Iohannis în turneu s-a făcut cu sau fără atașamentul marital, soția Carmen, pentru că nu au spus oficialitățile dacă a luat cu dânsul pe prima nevastă a țării. Nu au spus că au motive întemeiate, să vadă dacă Carmen pune în operă ceva. La ultimele întâlniri oficiale, gurile rele femeiești au spus că s-a îmbrăcat nepotrivit, luând fuste mai scurte decât este protocolul. Acum find în Brazilia, clima caldă și umedă, iar Postul Paștelui fiind trecut, poate apare Carmen la întâlnirile cu brazilienii încotoșmănită topless cu tanga și ceva pănuși de porumb legați la Ecuator, să nu se vadă cât a mai rămas din pădurea Amazoniei. Ultima bârfă oficială este că Iohannis s-a dus în Brazilia să povesteacă cu președintele da Silva, numele lui însemnând pădure, ca trimis de austrieci să vadă cât mai pot habsburgii barbieri Amazonia, pe principiul românesc nu puteți voi fura cât putem noi tăia.

Astea fiind zise, trecem la Extremul Orient, să vedem ce face trimisul lui Buddha pe Pământ, regele neîncoronat al Tibetului și lider spiritual, Dalai Lama. Nu știu dacă știți, dar cel de-al 14-lea Dalai Lama are numele complet format din 7 nume, adică Jetsun Jamphel Ngaeang Lobsang Yeshe Tenzin Gyatso, prescurtat Tenzin Gyatso. Dalai înseamnă în limba mongolă Ocean, iar Lama în limba tibetană fiind Guru. Dalai Lama nu mai trăiește în Tibet de când a intrat China comunistă în Tibet, viețuind brambura prin India ca yoghinii și pe la conferințe, umbând cu premiul Nobel ca și cu o icoană făcătoare de bani, drept care are supranumele Dandalai Lama.

Ajungând discuția la limbi, a făcut înconjurul lumii fapta lui Dalai Lama care a sărutat un băiețel pe gură, șoptindu-i suav să îi sugă limba. Omul și-a cerut scuze, spunând ceva cu tradiția, prostii de astea de adormit copiii. Vedeți, de asta are dreptate patriarhul Kiril că nu e bun ecumenismul. Tradiția asta cu băiețeii și limbile era veche tradiție catolică, se vede că nu este bună amestecarea religiilor. Dar nu este pom să nu greșească, să nu facă și pădurețe, să fie mai catolic decât papa și mai limpede ca apa.

La final, să nu ne abatem de la tradiția blogului, citând din înțelepciunea românească o concluzie pentru vizita lui Iohannis în Brazilia: limba dulce mut aduce.

Fain și Abel

Badea Scârțan

Dacă este așa-zisa oră a adevărului, când se spune cel mai grozav adevăr, trebuie să existe neapărat și o oră a minciunii, când se va spune cea mai gogonată minciună. V-ați întrebat vreodată de ce au fost dacii atât de înverșunați în lupta cu romanii? Vă spun eu cum a fost, pentru că profesorii de istorie nu v-au spus și nu o să vă spună niciodată ce nu se spune și nu e de spus.

A stat regele Decebal în pădure, pe un mușuroi și a scurmat cu sica pământul, cu cei mai apropiați sfetnici și a zis: păi bă frate, nu e bine să ne cucerească romanii. O să se apuce aștia să construiască drumuri, să spargă, să facă gropi și să le mute, să toarne asfalt. Păi la cum sunt daco-geții noștri de harnici, nu se termină treaba asta nici în 2.000 de ani. Două milenii nu o să avem drumuri, dar nu scăpăm nici de noroaie, o să umblăm tot mânjiți pe opinci și pe obiele. Mai bine luptăm noi cu ei să nu ne cucerească, că noi nu putem mai mult de noroi, să nu ne facem speranțe deșarte.

La fel a stat treaba și cu ”asasinatul” lui Burebista. Ni se spune la istorie în mod fals că s-au sfădit politic dacii și l-au omorât pe rege fix în anul în care a murit și Cezar. Dacă nu era în anul ăla să moară Cezar, nu știa nimeni când „l-au ascuns” pe Burebista, că de noi nu aude ”dincolo”, atât de importanți suntem. Motivul morții lui Burebista a fost unul absolut obișnuit. L-au bârfit pe rege într-o poiană în pădure, că noi nu aveam piețe (și nu avem nici acum), locul era ca poiana lui Iocan, au stat moromeții și au zis: Păi cum se apucă regele să dea ordin să taie viile? Și noi apoi ce bem?

Lasă-ne bre în pace, să bem, că atât ne-a rămas, nu vezi tu unde stăm noi aicilea? Suntem nicăieri, la capătul Europei, e frig, nu poți face baie la mare că e sezonul scurt, grecii hotelieri te jupoaie de bani, în străinătate e scump și departe. Mai bine să stăm noi să bem și să nu facem nimic, că tot suntem mai câștigați, că nu cheltuim bani pe distracții și despuiere.

Textul acesta trebuia să fie despre neamul nostru ăsta traco-daco-geto-roman și care lucruri ne caracterizează ca și specie europeană, sau ce ne-au lăsat moștenire străbuneii, cum zic de neamul moldovenilor. Ia să vedem și la alte nații cum este. De exemplu la greci, că tot am vorbit noi de ei. Știți de ce grecii au dansul acela al lui Zorba, cu mâinile fluturate? Pentru că grecii, știind că în viitor vor trăi din amintiri, din turism, s-au gândit să inventeze gestul cu cheile în mână, pentru cazare, cum vedeți vara la Callatis localnicii pe stradă cu chei în mână.

Sau la francezi, că tot au ei marea cultură franceză. S-au judecat francezii cu belgienii pe întâietatea de inventare a cartofilor prăjiți. Era ca în desenele animate cu Asterix și Obelix, treaba cu cartofii prăjiți era de viață și de moarte între gali. Au câștigat belgienii, care cică au scăpat prima dată cartoful în ulei, iar cartofii francezi sunt de fapt belgieni. Acuma să vedeți cum o să vină de la Bruxelles vreun comisar european în costum, să pândească pe cine aruncă la WC uleiul uzat, pentru că acela se face vinovat de faptul că a făcut cartofi prăjiți fără să plătească drepturi de autor.

Dacă trebuia să vorbim despre cultură și ceea ce te face vizibil și atrage atenția, sper că v-am atras-o. Marile culturi europene arată și ele ce au mai valoros, umblă prin lume cu lucrul cultural ca și cu un decolteu, la care nu te poți abține să nu te uiți și să rămâi doar cu uitatul, să nu ai niciun folos, dacă nu faci la fel ca ei, să pui o ie mai deocheată, să se uite și ei la tine.

La noi în țară tot se zice că nu se mai face cultură, că oamenii nu sunt interesați, că au ajuns burebistieni și decebaliști, vor doar să stea și să bea, cufundați în moroaie. Ca să faci cultură și să te bage lumea în seamă, trebuie să și ai loc destul să cultivi ca să dai la export.

Pe ce să cultivăm bre, la noi în România, dacă avem doar o treime câmpie iar două treimi deal și munte? Trebuie să strecori cultura printre cele de grâu, printre viță de vie și autostrăzi.

Post scriptum. Italia ”bagă” prin PNRR 4 miliarde de Euro în educație, noi îngropăm banii în noroaiele lui Decebal. Așa-i că v-am dat o taină?

Mirul lui Adam

Frică Răducanu

Românii sunt o specie aparte a omenirii care trăiește cu frica în sân, parazitați de tot felul de spaime. Frica de a rămâne fără pâine de sărbători, temere care declanșază jihadul foametei iar compatrioții se pun răbdători la cozi ca să își ia cinci pâini de căciulă, cât că apoi o aruncă. După frica asta urmează frica nu mai avem medicamente, când se iau cu asalt farmaciile într-un stil primitiv de vânător-culegător după aspirină, paracetamol și antibiotice. Ultima frică actuală este că nu avem pe cine să punem conducător după Iohannez. Ia să vedem cum stau alte nații la categoria conducători, să ne ghidăm după ce fac aceștia, după chipiul și asemănarea lor.

Începem cu francezii, care au abolit monarhia de câteva ori, ca apoi să bolească în republici fără număr. Francezii, mai ales președintele Macron, tot umblă în stilul său prezidențial să dreagă busuiocul războiului Rusiei cu Ucraina, de parcă vrajba dintre slavi ar fi Luvrul dracului. Pentru Macron, fiind la al doilea mandat, ca la a doua sarcină prezidențială, s-a auto lăsat greu cu sarcina asta de a face pacea. Are Macron sarcină grea, cu tată necunoscut, dar noi bănuim cine i-a făcut pocinogul, nimeni altul decât Vlăduț.

Pe cealaltă parte a patului, rușii au așteptat prin ianuarie ca după nouă luni de război, Satana să îi dăruiască lui Vladimir Putin un copil, iar europenii au așteptat în zadar să eclozeze porumbelul păcii. Tot cam prin decembrie, Serghei Lavrov s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite pentru a căuta aliați. S-au gândit rușii că dacă americanii au avut operațiunea Furtună în deșert, să înceapă și ei operațiunea Furt în deșert. Serghei Lavrov fiind ateu, a furat ceasurile arabilor ca aceștia să nu știe când să se roage la Dumnezeu.

Uite că am ajuns pe la mijloc, al iernii și textului, ca să povestim de mijloc. Știți colindele lui Ștefan Hrușcă cu Iisus în scutec de bumbăcel, v-ați săturat de ele. Orientul Mijlociu, unde s-a născut Iisus se numește așa pentru că toți umblă cu scutece, dar în loc să îl poarte la brâu, îl poartă strâns pe cap, ca să nu iasă din acesta ceva idei bizare.

Tot în Orientul Mijlociu, de unde au venit magii lui Iisus, s-a organizat Campionatul Mondial de Fotbal, în Qatar, dar nu a venit organizarea cu mitră, cum aveau magii, ci cu mită. Arabii au dat mitră oficialilor europeni, ca să aibă musafiri în deșert iar ei să se apuce să construiască palate, cum au făcut egiptenii Piranda lui Keops. Qatarezii au gândit să multiplice banii cheltuiți cu mitra folosind efectul de pirandă, care face scandal când vine poliția să vadă unde a ajuns mitra și își ridică poalele în cap. Nu a fost mare lucru de campionatul lor arăbesc, mai mult a fost cu jihadul lor împotriva curcubeului și a gay-lor. Prea bate la ochi când bărbații se opun gay-lor, de parcă regina lor ar fi Nefertili. Nu zic la care ochi bate.

În Orientul Îndepărtat, nimic nou sub soare, cât că răsare de acolo din Japonia și apune în vestul nostru decadent. Era o chestie cu domnitorii de acolo de prin India. Dacă ați văzut prin istoria Indiei, au fost și pe acele meleaguri islamiștii, care i-au condus cu mână de fler câteva sute de ani, până s-au plictisit și au fost izgoniți de colonialiști. În picturile vechi cu conducătorii indienilor, apare un bărbos cu nasul coroiat și ochi încercănați de nesomn, să nu fie furat noaptea, ce ține între degete firave o floare. Păi la ce duhori stăpânesc tărâmurile acelea de unde se zice că se trag țiganii, numai cu floarea sub nas poți guverna. Dacă era inventat leucoplastul, mogulii și-ar fi lipit florile sub nas, ca o mustață înmiresmată ce ocultează realitatea.

Ajungând la final și despicând iar firul în patru, terminăm cu foștii suverani ai indienilor, cu britanicii. A fost editat și la noi în Românistan volumul de injurii al fostului prinț Harry la adresa casei sale domnitoare, ca să aibă și românii subiect de bârfă la colțul străzii. Prințul Harry a fost botezat cu numele ăsta din dorința mamei lui, ca să arate originea sa. Prințul se putea liniștit numi Hairy, fiindcă e atât de păros încât am putea crede că l-a proiectat Diana cu un vârcolac la Castelul Bran. Orice a scris Prințul Hairy în jurnalul său, de e bine, de e rău, noi tot proverbul cu lupul și părul îl știm.

Filat din Pont

Steaua rus răsare

Imediat se făcea Anul Nou Persan de când nu am mai scris, de am crezut și eu că mi-a mâncat pisica limba. Nu a fost să fie, dar creieronul s-a ros până la mină, a fost o pauză. Cum sunt multe de spus, vom lua drept pretext ultima mare sărbătoare liberă, Mica Unire. Știți care, aceea la care încă se bea vin fiert și se mănâncă sarmale, că Paștile sunt departe iar Căciunul prea aproape.

Se face că Mica Unire a fost făcută de către colonelul Alexandru Ioan Cuza, cu înșelăciunea Marii Porți și cu rămășițele pașoptiste. Lucrurile astea se tot spun și scriu, dar eu vă spun lucruri mai puțin știute.

În toate portretele oficiale, Cuza are uniforma militară plină de medalii și decorații, de nu puteai baga cuțitul în el (sau împușca), că ricoșa. Statea dânsul drept, nu îl cocoșa metalul precum pe militarii actuali cel din pensii. În sfârșit, pe partea stângă a corpului, a inimii (pe dreapta cum vedeți voi în poze), avea două decorații pe care lumea nu le cunoaște. Steaua cu opt colțuri, este Ordinul Osmaniye, ce avea o semilună ca un ochi roșu, iar celalalt cu cercul roșu și raze este Ordinul Medjidie, ambele primite de la Sultan.

Ordinul Medjidie a fost făcut de către sultanul Abdulmejid, care printre altele, a fost al doilea (pe primul îl știți) sultan ce a călcat teritoriul actualei Românii, dar și ultimul. După numele acestuia a fost botezat orașul, pe atunci sat, Medgidia. Nici treaba asta nu e importantă, ce e important cine a fost sultanul Abdulmejid. A fost primul sultan ce a vorbit limba franceză, iar ăsta nu era puțin lucru pe atunci. Nu vorbim de demnitarii de acum, ce limbi vorbesc, că nu are rost, pentru că nu știu româna bine, darămite franceza. Să terminăm partea cu medaliile, să ajungem la o concluzie.

Colonelul Cuza, văzând și dânsul că s-a pricopsit cu două principate, și-a tot frecat tinichelele de pe piept până i-a venit o idee, să înfăptuiască ceva. Așa s-a născut Ordinul Steaua României (Ordinul Unirii), cel mai vechi ordin național. Îl găsiți la Cuza pe piept, are raze și o cruce, care i-a servit când a fost forțat să abdice, să nu și-o facă. Cuza a fost un om de familie, care a făcut copii cu alta decât nevasta, dar cu voia ei, deși a fost mai mult cu nevoia, punând-o în fața patului împlinit.

Știți cum este chestia cu ctitoriile? Pe vremuri, exceptând pe Ștefan cel Mare, domnitorul se nevoia după pungă și făcea o biserică, să îi pună o lumânare popii și să îl plângă babele, că le-a dat colț să cerșească. Care cum putea, depinde de lungimea domniei, trântea o biserică cu toate cele trebuincioase. Ca să îi fie recunoscătoare biserica, îl picta înăuntru pe domnitor în picioare, în straie domnești, iar ctitoria i-o punea în brațe, de parcă ducea tortul de la nuntă.

Trecând în registrul cu viii, ia să vedem ce s-a mai ctitorit pe la noi prin România mijlocie. De ce îi spune mijlocie? A fost România Mică pe vremea lui Cuza, că l-am pomenit, apoi a fost România Mare pe vremea Regelui Ferdinand, acum e mijlocie, nici mare nici mică, nici caldă nici rece, e la mijloc.

Au scris ziarele că premierul Ciucă a ctitorit o inteligență artificială, pe nume Ion, nu că îi trebuia, Doamne-feri. E bine că a ctitorit-o, că aveam mare nevoie de ea, orice cap în plus e bun la dat cu părerea. Acum vine întrebarea de ce i-a spus Ion, că dacă era prima la noi, trebuia să îi zică ori Adam ori Decebal.

Păi i-a spus Ion, pentru că e artificială, că vine de pe alte lumi ca extratereștri, după Ion Iliescu, care fiind extraterestru bolșevic, a venit nemuritor din lumea sovietică, a făcut spori și a infectat România. Ne interogăm noi, dacă este să îi picteze pe ctitorul Ciucă, cum îl vor face oare, că e grăsun ca un purcel îmbrăcat în straie de fâș. Și ce îi vor pune în brațe?

Ultimul lucru la final, tot cu istoria. Ne tot înfricoșau în copilărie profesorii cu domnitorii nepământeni, de parcă era ca în povești, că veneau de pe Lumea de Apoi ca zombi sau din spațiul marțian, ne-au dat o taină. De ce le ziceau așa? Le ziceau domni nepământeni pentru că nu erau născuți aici, nu erau din tagma și ginta noastră, erau străini, erau grecotei (cu nas subțire, dar obrazul gros).

Tagma cum laude